Na ca am revenit. Mi-a luat ceva timp sa ma mai asez, sa ma mai linistesc si sa imi intru intr-un oarecare ritm, fie el si total diferit de ceea ce eram obisnuita.

Va marturisesc ca incep sa simt total diferit ideea geniala (imi asum meritele pentru ea!) de a ne muta la tara. Cand veneam aici din apartamentul de „la oras” totul avea alt farmec. Acum lucrurile incep sa prinda contur, sa se definitiveze si sa isi arate adevarata fata.

Cand ne-am mutat in casa nu am avut mare lucru. Putina mobila adusa cu noi din garsoniera s-a pierdut in imensitatea noului spatiu. Canapea ne-a devenit un surplus de burete ramas de la parchet – prima noastra canapea in camera de zi care ne-a fost extrem de draga.

Perdele nu am (singura perdea din garsoniera oricum nu se potriveste la geamurile astea) si ca sa mai salvam un strop de intimitate ne-am pus hartie in geamuri. Probabil vi se pare putin, dar dupa ce am lipit aceste foi de hartie le-am privit cu atata drag de parca erau cele mai elegante perdele.

Incet, incet a mai aparut si putina mobila. Cea mai mare bucurie a fost mobila de bucatarie.
Desi inca nu am folosit-o la adevarata sa valoare (a se citi dimensiune uriasa), nu imi vine inca sa cred de cat spatiu am si cat loc sa ma desfasor. Din pacate, sub imperiul obisnuintei, inca gatesc inghesuita intr-un colt.

Curtea arata urat. Am dat cu ierbicid sa omoram scaietii care au dus ca Aldo sa aiba o freza complet traznita (scaiete = bagat foarfeca) si acum mai avem si un maldar de lemne cu care Dan se lupta eroic in fiecare seara sa le crape.

Daca el crapa lemne, eu am invatat sa fac focul si sa utilizez centrala. Mama ei de afisare digitala, nu te ajuta deloc cand trebuie sa aprinzi focul. Oraseanca din mine a bagat un brat de busteni si ma asteptam sa ii aprind cu un chibrit!
Intre timp m-am specializat si aprind focul in 5 minute, desi toate hainele imi miros a fum!

Tot pentru un orasean, vecinii la sat sunt o categorie neasteptata.

Cand ne-a sosit centrala au venit vreo 6-7 barbati si ne-au ajutat sa o bagam. Apoi au plecat cum au venit.

Cand ne-a venit masina de lemne Dan s-a apucat sa le care in curte. Dupa o vreme il aud vorbind – cand ma uit un vecin venise si il ajuta la carat.

Fiind plecat Dan si eu ramanand fara lemne de foc, m-am ambitionat sa crap eu lemne. Am crapat vreo 2-3 maruntele si m-am trezit langa mine cu vecinul „Am auzit ca va chinuiti sa taiati lemne si am venit sa va ajut!”. Mi-a taiat lemne pe 2 zile si a plecat. Apoi a venit altul si m-a ajutat sa le car langa centrala. Oamenii astia apar de nicaieri! :)))

Aici lumea se trezeste la 6 si se aud cocosii cantand.
Aici trec seara vacile prin fata casei cu ugerele pline.
Aici lumea se imbraca frumos duminica si se merge la biserica.
Aici la primarie functionara mi-a dat numarul de telefon personal (!!!) sa o sun cand am intrebari!
Aici toata lumea se saluta.

Ok, nu e totul roz, este greu cand pica curentul (se modernizeaza reteaua), este greu cand uiti sa iei paine si nu ai magazinul non-stop din colt, e greu cand e frig si nu ai chef sa iesi sa pui pe foc, dar e bine pentru ca radem de noi: doi oraseni aterizati la sat! 😉

Si daca nu aveam destula treaba acasa, am mai adaugat la agitatie si oboseala si un drum pana unde se agata harta Europei in cui. Am fost in vizita la niste prieteni in Bremen si am fost la Marea Nordului (fara apa!). Dar despre aceste locuri minunate am sa vorbesc mai pe larg data viitoare. Pana atunci v-o prezint pe Ronia.