0
4 In Uncategorized

Depre frica

Consider ca posed doze normale de curaj.

As zice ca mai degraba sunt tipul de om care vede in curaj rezultatul unui indelung si laborios proces de gandire, nu o actiune impulsiva si de moment. Cu atat mai greu devine de explicat atunci prezenta fricii ca si sentiment ce apare din senin, pare de necontrolat si nu raspunde la nici un fel de rationament.

Am auzit pe multi decretand convinsi de sine “Eu am curajul sa-mi traiesc viata!” Ok. Bravo tie, foarte frumos! Dar ce inseamna asta?

Sa accelerezi pana la 120 la ora in oras si sa ocolesti o groapa intrand pe contrasens? Curge mai repede sangele in vene! Sa iti petreci fiecare noapte de weekend in cluburi trendy, sa socializezi in modul superficial prevazut de astfel de locatii si sa iti petreci zilele dormind sau lenevind pe o terasa (neaparat amplasata in buricul targului, sa vada lumea ce viata de huzur ai!)? Sau sfidand orice reguli sociale (normal prea desuete pentru curajosi) si sa atragi atentia asupra ta prin diferite metode ce tin mai degraba de poluare fonica si vizuala?

In general astfel de raspunsuri am primit din partea celor care isi lauda curajul de a face umbra pamantului.

Eu? Nu stiu daca am curaj sa traiesc. Ci mai degraba iau viata asa cum este: viata! Nu ma gandesc prea mult nici la moarte pentru ca nu stiu ce sa gandesc despre ea. Nu imi este teama de ea pentru ca stiu ca nu o sa fiu constienta de prezenta ei. Ma stapaneste uneori un sentiment de regret ca nu voi fi apucat sa fac tot ce era de facut (mai ales de citit!).

Frica? Normal ca este. Dar imi e frica mereu pentru altii: eu m-am impacat cu mine, cu viata, curajul si frica. Mi-am construit coconul sau, mai corect spus, m-am cocotat deja in varful turnului meu de fildes, dar tot ceea ce iubesc nu poate fi astfel protejat. Si tot ceea ce iubesc este in afara, este departe de mine si de puterea mea de a apara.

Si abia atunci imi e frica cu adevarat.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Andrei Rosca
    09/07/2007 at 18:06

    Okay. Nu iti este frica de moarte. Dar nici nesfarsirea ei nu te sperie?

    Si inca o intrebare: nu-i asa ca iti este mai putin frica decat iti pare rau pentru cat vor suferi cei care raman dupa ce te duci?

  • Reply
    Liviu Tanase
    09/07/2007 at 21:15

    vad ca citesti proza de voiculescu… mie mi-a placut mult sakuntala:D

  • Reply
    Anonymous
    10/07/2007 at 10:57

    O sa iti fie tie frica cand ma asez in hot seat cu tine la H3 🙂

    Ed

  • Reply
    ama
    11/07/2007 at 08:02

    Andrei
    Nu imi e teama de nesfarsirea ei pentru ca nu cred ca as fi constienta de ea.
    Acum ceva timp (tocmai imi luasem masina si eram novice la olan) urma sa ma intalnesc cu ai mei intr-o parcare din afara Timisoarei. Ei erau deja acolo si tocmai cand vroiam sa parchez in spatele lor era sa intre in mine, cu viteza foarte mare, o Skoda.
    Spaima din ochii lui taica-meu (care vazuse intreaga scena si mi-a marturisit apoi ca nu credea ca scap) m-a speriat mai tare decat incidentul in sine.

    Liviu
    In Antologia pe care tocmai am citit-o nu era, dar am s-o caut sa o citesc.

    Ed
    You wish! :))

  • Leave a Reply