De ce copilul meu nu are telefon personal
Vreau sa subliniez de la bun inceput ca randurile de mai jos nu sunt o critica la adresa parintilor care au luat o decizie diferita. Tot ceea ce fac este sa va povestesc de ce noi am ales asa si cum am explicat copilului decizia noastra.
De asemenea, as accepta sa dau copilului un telefon (sau un ceas cu functie de telefon) daca ar avea nevoie, dar strict pentru a putea sa vorbim. La noi, in acest moment, nu este nevoie de asa ceva.

Fetita noastra implineste in curand 9 ani. Este copilul cel mare.
Fac aceasta precizare pentru ca, din experienta mea de pana acum, copiii care au frati mai mari, ard cateva etape si este mai dificil sa le explici de ce trebuie sa astepte.
Daca aveti copil mai mic, probabil veti zice din start ca un copil de 8-9 ani, nu ar trebui sa aiba telefon. Doar ca realitatea din „teren”e alta. Copiii au deja telefoane la varsta asta. Unii au acces la social media, majoritatea utilizeaza (grupurile de) Whatsapp si, evident, vorbesc intre ei si la scoala despre asta. Prin urmare este dificil sa ii explici copilului tau ca el nu va primi si el nu va face parte din un grup din cauza asta. Foarte dificil!

PARTEA I

De ce copilul meu nu are telefon personal



Ca o mica paranteza, vreau sa punctez obiceiurile digitale ale copiilor nostri.
Desi atat eu, cat si sotul meu, lucram aproape exclusiv digital, suntem legati de telefoane si de laptop, lucram mult de acasa, in fata copiilor, copiii nu au acces la telefoanele noastre sau la tableta/laptop.
Nu se joaca pe telefon/tableta/calculator.
Nu se uita pe You Tube la liber.
Se uita extrem de rar la televizor.

La ce se uita?
Se uita la cateva seriale, filme si documentare pe Netflix si HBO GO. Prefer aceasta varianta pentru ca e un continut sigur si nu sunt reclame (reclamele m-au indepartat de canalele pentru copii de la TV).
Regula noastra este ca se uita la 1-2 episoade dupa-amiaza, in timpul saptamanii si un film in weekend.

Ne mai uitam pe You Tube la lucruri care ii pasioneaza sau care intregesc ceva despre care discutam sau citim. De exemplu, ne uitam la documentare despre animale sau la emisiuni despre masini (pasiunea celui mic). Pe You Tube se uita doar supravegheati de un adult! Adultul schimba filmele si se uita impreuna cu ei. Chiar si asa, am nimerit peste niste chestii infioratoare si ma bucur ca eram alaturi de ei sa reactionam imediat.


De ce copilul meu nu are telefon personal



1. Nu are nevoie de el.
Serios. Ce sa faca cu el? Sa aiba la ce purta de grija? Sa aiba la ce se gandi? Ce sa o distraga?
Am stabilit ca nu avem nevoie deocamdata de functia traditionala a telefonului, deci nu discutam despre sunat.
In afara de asta, la aceasta varsta, nu vad nici o utilitate.

2. Nu are ce invata de la el.
Aud deseori argumentul acesta: traim alte vremuri si trebuie sa invete sa le foloseasca.
Eu am avut primul telefon pe la final de liceu (cu taste) si smartphone la ceva timp dupa ce au aparut, dar dupa 30 de ani. Am invatat sa le utilizez fara nici un stres si nu sunt o persoana prea tehnica de felul meu. Sunt atat de destepte si de intuitive incat nu e nevoie de vreo diploma sa stii sa le folosesti. |

Si la ce le folosesc copiii mai exact la aceasta varsta? YouTube? Whatsapp? (nici nu vreau sa ma gandesc la alte retele sociale – TikTok, Instagram sau Facebook). Sa caute pe Google? Ce anume din toate acestea poate fi educativ si nu se poate invata mai tarziu?

Este o diferenta esentiala intre a invata sa utilizezi o tehnologie si de a putea intelege cum functioneaza ea.

3. Este posibil sa influenteze dezvoltarea
Problema cea mai grava in acest moment mi se pare faptul ca vorbim de creiere care inca nu au dezvoltata capacitatea de control a impulsurilor. Aceasta functie se va dezvolta candva dupa adolescenta.
La aceasta varsta trebuie sa isi educe puterea de concentrare, perseverenta, capacitatea de a gasi solutii. Abilitatea de a invata, de a studia (vs. de a primi totul dupa un click). La aceasta varsta trebuie sa acumuleze informatii care sa se sedimenteze si sa ii ajute mai tarziu pe drumul lor, oricare ar fi acesta.

Retelele sociale au in spate armate de neurocercetatori care implementeaza strategii care sa ne tina mereu conectati si dependenti. Noua, ca adulti, ne este dificil deseori sa ne controlam si multi simtim oboseala de a fi mai mereu conectati.

Unui copil, care nu are aceste functii inca dezvoltate, ii este imposibil sa faca fata tuturor acestor stimuli.
De fapt, cred ca nici adultii nu se descurca prea bine. Desi cunosc o parte din aceste strategii si le recunosc in online, tot sunt prinsa deseori de ele.

Si nu e vorba doar de retelele sociale. In Superficialii (am scris aici despre aceasta carte) sunt citate mai multe studii care arata ca puterea de invatare a tinerilor este afectata de prezenta link-urilor intr-un text.

Atat in Superficialii, cat si in Deep Work a lui Cal Newport, gasiti mai multe studii despre etapele de care are nevoie mintea noastra pentru a invata.

A invata cu adevarat: adica a sedimenta informatia si a ii oferi timp sa faca acele conexiuni esentiale pentru a stapani un subiect.
Foarte pe scurt: creierul are nevoie de liniste si sa nu fie distras. Deci in momentul in care il vaduvim de acest interval esential de liniste si de prelucrare a informatiei, aceasta nu se mai inradacineaza in minte, ci ramane doar la suprafata.
Prin urmare, chiar daca stim informatia, daca ne tot intrerupem sa verificam telefonul (atentie! nu este nevoie efectiv sa verificati telefonul, e suficient sa auziti o notificare si sa va intrerupeti sirul gandurilor), aceasta informatie nu ajunge in memoria de lunga durata si nu se leaga de celelalte informatii deja existente in creier. De aceea, ramanem mereu la un nivel superficial de cunoastere si nu putem lega intre ele informatii conexe.

4. Accesul la informatii pentru care nu sunt inca pregatiti
YouTube are o MARE problema cu asta si desi promit ca fac eforturi sa rezolve aceste conturi, le tot scapa.
Exista conturi/site-uri aparent perfect inofensive care au mesaje foarte periculoase. Cititi aici, aici si aici si doar atingeti varful icebergului.
Sa va dau cateva exemple concrete, peste care am dat eu.

Acum cateva saptamani, am scris despre un truc de curatenie si am dat tag detergentului pe care l-am folosit. Instagram mi-a dat ca prima sugestie o pagina care parea oficiala – numele brandului, poza brandului. Am intrat pe profil si erau poze cu produsele brandului. Parea totul oficial si perfect in regula. Am dat click pe o poza si m-am ingrozit: textul care insotea pozele oferea explicatii si incurajari pentru a consuma acesti detergenti cu scopul de a-si face rau. Dar totul era descris extrem de atragator si de cool! Am dat urgent raport contului, Instagram a reactionat imediat si a sters contul in cateva zeci de minute.
Un episod din Peppa, inceput inocent si terminat cu mama „Purcelus” care o taia fasiute pe Peppa si o facea bacon….cu mult sange.
O inregistrare de bird watching (despre cuc) inceput inocent, ca atatea mii de inregistrari de acest gen de pe You Tube, transformata brusc intr-un filmulet violent de propaganda impotriva imigrantilor.


5. Social Media
De data aceasta nu voi vorbi despre TikTok, Instagram (nici despre Finstragam – cum, nu stiati de asa ceva?! ) sau Facebook.
Ci despre Whatsapp.

Whatsapp nu este perceput in general ca o retea sociala, ci ca o aplicatie de mesaje si de aceea parintii il considera mai ok si nu isi fac griji cand copilul il utilizeaza.

Doar ca pe Whatsapp apar grupurile. Grupuri si grupulete, unele mai mici, altele mai mari si unde este tot mai dificil sa aflati cine este in mod real in spatele tuturor numerelor de telefon de pe aceste grupuri.
Ganditi-va astfel: oricine este prezent pe aceste grupuri are acces la numarul personal al copilului vostru si il poate contacta oricand in privat sau il poate suna.

In plus, o alta problema pe Whatsapp este usurinta cu care se poate face redirectionarea continutului…si a pozelor.
Si cred ca este destul de dificil sa ii explici unui copil de 8 ani diferenta de nuante dintre poze sau inregistrari/video calls si cum acestea pot fi folosite sau ce impact pot sa aiba.
Aceste discutii trebuie avute cu ei, dar treptat si in functie de nivelul lor de intelegere.

PARTEA II

Cum i-am explicat copilului meu de ce nu va primi inca telefon


In ultima perioada, i-am explicat tot mai mult fetitei cu ce ma ocup eu. Ce inseamna o retea sociala, de ce fac poze, de ce scriu etc.

Ideea principala cu care a ramas ea a fost urmatoarea: eu stiu sa fac ceva (o reteta) si o arat oamenilor sa se inspire si ei. La fel cum facem si noi din cartile de bucate sau de pe Pinterest, cand vrem sa facem o activitate impreuna.
Pornind de aici, pentru a-i exemplifica mai clar ce inseamna un profil online si din dorinta ei de a inspira si alti copii cu desenele si activitatile ei, i-am creat un profil de Instagram pentru desenele ei. Profilul este gestionat in totalitate de mine, ea sta doar langa mine cand pregatim pozele si le incarcam.

Pentru ca tot mai multi colegi de la scoala au inceput sa aiba telefoane si pentru ca si-au facut un grup de Whatsapp, discutia despre telefon s-a deschis cu o mult mai mare intensitate si la noi in casa.

Iata punctele pe care le-am atins cand am discutat cu fetita mea despre decizia noastra de a nu ii lua telefon personal

  1. Nu trebuie sa facem tot ce fac altii
    Ea e constienta ca unele familii fac lucrurile diferit fata de noi. Fac unele lucruri pe care noi nu le facem, iar noi facem lucruri pe care altii nu le fac.
    Discutia aceasta am mai avut-o in trecut in legatura cu alte teme si aici doar am reluat-o. Noi, ca parinti, incercam sa facem tot ce putem pentru ca ei sa creasca fericiti si sanatosi. Nu credem ca le stim pe toate, dar ma straduim cat putem noi de mult. Unele decizii pe care le luam pot fi diferite fata de ce vede in jur. Asta nu inseamna ca ce facem noi este corect si ce fac altii este gresit, ci doar ca suntem diferiti si avem alegeri diferite.
    De obicei, exemplific cu faptul ca nici un om nu este perfect identic cu altul. Nu inseamna ca unul e mai bun, ci doar ca sunt diferiti si au calitatile si defectele lor.
    La fel si aici. Consideram ca nu este momentul sa aiba telefon pentru ca noi, ca parinti, credem ca nu ii este util/benefic. Decizia noastra vine din dragoste si din grija.
    Am incercat sa nu vorbesc despre asta ca o lipsa (lipsa telefonului), ci ca pe o diferenta (Noi am luat o decizie diferite. Nici mai buna, nici mai rea decat a altor familii. Doar diferita.)
  2. Ar avea si mai putin timp de pasiunile ei
    Nu stiu cum e la voi, dar noua nu ne ajunge timpul pentru cate vrem sa facem. Copiii resimt si ei asta. Nu are destul timp sa isi termine desenul, sa termine nu stiu ce proiect handmade, sa citeasca povestea etc.
    Si atunci am apelat la aceasta realitate a zilelor noastre si am explicat ca telefonul va diminua si mai mult acest timp. Cum ea deseneaza foarte mult si este mereu dornica sa invete tehnici noi, ideea ca ar avea mai putin timp pentru asta a convins-o din start! 🙂
  3. La ce l-ar folosi? Ce crede ca ar avea de invatat?
    Va spuneam mai sus ca am inceput de o vreme sa ii arat ce inseamna munca de creator de continut digital (ca sa incorporez aici si latura de blogging si de marketing). Ii explic in ce consta munca mea si de ce sunt platita pentru ea. Am stricat chiar si magia cadourilor primite de la colaboratori si i-am explicat ca le primim doar pentru ca muncesc, pentru ca sunt serioasa in activitatea mea si pentru ca oamenii au incredere in ceea ce scriu eu despre un preparat sau un produs.
    Ii explic ca timpul pe care il petrec in fata ecranului este intr-o covarsitoare masura ca sa creez continut si nu ca sa consum continut.
    Si ii arat etapele: de la planificarea continutului, la cumparaturile necesare, preparare, poze, editare, publicare etc. O familiarizez cu etapele si cu scopul timpului petrecut online.
    Astfel, intrebarile mele de mai sus au venit in acest context. Si, in continuare, am discutat despre timpul petrecut online, calitatea si scopul sau.
    Astfel, telefonul nu mai apare ca o interdictie, ci ca o unealta care momentan nu ii este inca utila.

La finalul discutiei noastre, era impacata. Si a facut o observatie care m-a luat prin surprindere: „Nu stiu cum as putea sa fiu atenta la citit, daca mereu m-as gandi ca poate cineva imi trimite mesaje.”

Concluzie

Sunt perfect constienta ca subiectul nu se va inchide aici si ca el va reaparea periodic. De asemenea, stiu ca retorica ei va fi diferita si va trebui si eu sa imi adaptez discursul.
Randurile de mai sus sunt despre ce am discutat acum, la aceasta etapa.
Cu cat va creste, discutia se va nuanta si va fi tot mai complexa.