Daca eu am reusit poti si tu – Laura Vanderkam

Daca as avea un banut pentru fiecare data cand am fost intrebata: „Dar tu cum le faci pe toate?”, nici nu ar trebuie sa mai muncesc. Glumesc, imi place sa lucrez. Si tocmai despre asta este vorba si in cartea de mai jos: cum sa gasesti echilibrul intre familie si cariera.

Daca eu am reusit poti si tu este o carte nou aparuta la noi si se gaseste de cumparat aici.

 Din start vreau sa atrag atentia unui aspect care mie mi se pare foarte important. Autoarea cartii, Laura Vanderkam, nu scrie aceasta carte (doar) din experienta personala, ci expune ceea ce a descoperit urmarind rutina zilnica a multor mame cu cariere de succes si discutand cu ele despre cum reusesc sa impace cariera cu viata de familie.
Vanderkam a strans pentru aceasta carte 143 de jurnale saptamanale complete – a primit mult mai mult decat atatea, dar a folosit acest numar pentru ca 143X7=1001 de zile si alte jurnale nu erau complete si, prin urmare, nu corespundeau rigorilor studiului.
Un alt aspect foarte important, este ca cele 143 de femei care si-au trecut pe foaie activitatile zilnice sunt femei care castiga peste 100.000 de dolari pe an, adica vorbim de femei cu cariere de succes, solicitante si care au minim un copil sub 8 ani.

Si ca sa concentrez datele matematice la inceput, va impartasesc si calculul facut de Vanderkam (care mie mi-a dat mult de gandit!).
O saptamana are 168 de ore.  Daca lucrezi 50 de ore pe saptamana si dormi 8 ore in fiecare noapte (56 in total), tot iti raman 62 de ore pentru alte activitati.
Pentru mine, expunerea aceasta pe cifre a fost foarte importanta si am sa va povestesc mai jos de ce.

Dupa cum stiti, mai ales daca imi cititi blogul, eu lucrez de acasa.
In paranteza fie spus, in carte majoritatea mamelor lucreaza in afara casei, desi sunt expuse si cazuri de mame care lucreaza de acasa.

Lucrand de acasa cea mai mare provocare pentru mine o reprezinta gasirea timpului in care sa lucrez. Cu doi copii mici (5 ani si 2 ani; cea mare merge la gradinita pana la 12.30) imi este tare greu sa gasesc timpul necesar sa ma asez linistita la birou si sa ma concentrez la ceea ce fac. Din acest punct de vedere, invidiez pe cei care au luxul de a se duce la birou si sa se concentreze strict la ceea ce fac.
Am incercat si sa lucrez seara/noaptea, dar nu e de mine. Dupa o zi intreaga petrecuta cu copiii, seara picam lata si nu reuseam sa ma concentrez sa leg doua fraze coerente. Ramaneam in urma cu munca, ma frustram si eram un sac de nervi. Dormeam prost, putin, la ore nesanatoase si in ziua urmatoare eram artagoasa….dupa 2-3 saptamani mi s-au instalat niste migrene crunte, care au fost vindecate doar de o mini-vacanta cu somn de voie si deconectare totala.

Inainte de nasterea mezinului, ma trezeam la 4-5 dimineata si lucram. Acest program mie mi s-a potrivit cel mai bine, dar nu il pot relua acum pentru ca mezinul se trezeste deodata cu mine. In plus, timpul de lucru este insuficient pentru volumul meu actual de munca.

Pluteam in deriva. Eram foarte nervoasa, suparata. Am plans mult. Nu stiam cum sa fac. Ma gandeam sa renunt. Eram furioasa ca sunt pusa in situatia sa renunt.
Apoi, am inceput sa imi concentrez lecturile spre carti despre timp si atentie. Iar cartea Laurei Vanderkam a picat fix in mijlocul acestei perioade de tumult si de cautare de raspunsuri.

Si mi-a dat multe raspunsuri!

In primul rand, m-am bucurat cand am vazut ca sustine aceasi idee despre care vorbeam si eu intr-un articol vechi: Cand le vreau pe toate.
Adevarul este ca ni se inoculeaza ideea ca trebuie sa alegem: ori, ori. Ca nu putem sa le avem pe toate. Si atunci renuntam din start la ceva…
Ceea ce imi doresc eu sa va transmit acum nu este sa trageti de voi in toate directiile, sa va epuizati pana in pragul lesinului. Nu. Ci sa nu va fie teama sa cereti de ceea ce aveti nevoie si sa va luptati mereu sa va gasiti echilibrul!
Echilibrul vostru. Eu va povestesc de echilibrul meu, dar acesta nu trebuie sa fie si al vostru. Nevoile, dorintele, visele noastre sunt diferite. Dar ceea ce avem in comun ar trebui sa fie dorinta de a evolua si de a obtine ceea ce ne dorim. Nu ascultati voci care va spun ca trebuie sa anulati o parte din voi pentru a va incadra intr-un tipar: a angajatei model, a mamei model, a sotiei model etc. Nu le mai ascultati si ganditi-va, analizati-va profund si stabiliti ce vreti voi. Si apoi munciti pentru asta, cautand mereu acel echilibru fragil.

Aceste chinuri ale „nasterii” au durat luni intregi la mine. Solutia mea a fost sa citesc carti pe tema asta.
Atentie! Nici o carte nu mi-a dat solutia negru pe alb. Dar am strans informatii in minte, am stocat in minte datele cercetatorilor, am invatat despre alte opinii si mi-am confirmat opinii personale. Toate acestea pana intr-o buna zi. Cand s-a intamplat. O adevarata epifanie!

Sa pastrez ideea din carte, iata cum arata o zi din viata mea:
6-6.30 – trezirea (uneori mai devreme)
pana la 7.30 – spalat & imbracat copii, micul dejun
Apoi incepea nebunia. Pana la ora 13-14 inghesuiam tot: daca era cazul, dus-adus copilul la gradi (asta poate insuma undeva la 3 ore – drumul dus-intors dimineata si la pranz), ma apucam de gatit, faceam si curatenie, ma ocupam – evident – si de copii si cand prindeam un moment liber mai si lucram.
Nu stateam jos, nu respiram. Alergam in toate directiile, cu mintea impartita in o mie de parti.

Cand se linisteau toate si puneam copiii la somn, trageam de mine sa lucrez cat puteam. Dar eram EPUIZATA!
Apoi se trezeau copiii si o luam de la capat. Seara, cu toata dorinta mea de a lucra, nu prea mai eram in stare.

Uitandu-ma in urma, sesizez doua greseli mari:
1. Oboseala venea mai ales din cauza multitaskingului haotic si continuu.
2. Nu imi dadeam momente de pauza. Mereu trageam de mine si asta nu facea decat sa adanceasca epuizarea.

Dupa care am avut un moment in care mi s-a luminat mintea si toate informatiile din ceea ce citisem s-au legat, s-au asezat, ca piesele unui puzzle.
Am facut urmatoarele schimbari majore:
1. Am scazut nivelul de multitasking.
Cu copii mici e imposibil sa nu te intrerupi, dar am structurat diferit ziua (explic mai jos)
2. Mi-am rezervat momente de pauza.
3. Am devenit mai stricta cu orele de somn si de activitati care obosesc mintea (inutil).

Ziua mea acum e structurata diferit: pana la pranz am doar doua prioritati – copiii si munca. Cat dorm copiii la pranz, pentru ca nu mai fac acel multitasking agresiv si nu mai sunt atat de stoarsa de energie, pot lucra in tihna. Apoi, seara, am activitati din ce in ce mai usoare: curatenie, gatit, iar dupa ce culc copiii mai pot sa lucrez la chestii usoare sau doar sa citesc. Nimic dificil sau solicitant. Adica incep sa ma relaxez si sa las mintea sa ia o pauza.

In primul rand, am aplicat metoda matematica folosita de Vanderkam si am pus pe foaie orele dintr-o zi. Si mi le-am impartit dupa prioritati.
Apoi, am schimbat paradigma: nu ma mai gandeam ca eu lucrez de acasa si nu am mai picat in capcana mitului ca „lucrezi cand vrei”. Am gandit structura zilei ca si cum as merge la lucru, adica in prima parte a zilei ma concentrez la munca. Cum invariabil faci pauze, in acele pauze ma ocup de copii (cu noul program petrec mult mai mult timp cu copiii si mult mai de calitate!)
Desigur, nu lucrez chiar cand imi doresc eu. Poate exprimarea mai corecta ar fi ca ma ocup de copii si in pauze lucrez :)) Am diferite „strategii” de a tine copiii ocupati pentru 15-20 de minute si atunci lucrez. Cea mai de succes tactica include rotatia jucariilor: am jucarii in cutii si scot cate o cutie cand am nevoie de liniste. Copiii sunt atat de incantati de jucariile „noi” incat se joaca cateva minute singuri.

La finalul calculului meu m-am lovit de o problema: nu aveam fizic timp suficient. Iar faptul ca am putut realiza asta m-a ajutat enorm, pentru ca am putut sa ma gandesc care imi sunt prioritatiile si la ce pot renunta. Am renuntat la social media, limitandu-ma la o prezenta minima, dar impactul a fost mare (despre asta alta data).

Cred ca o idee esentiala in cartea lui Vanderkam si care imi dovedeste din nou si nou cat e de adevarata, e urmatoarea: nu conteaza atat timpul petrecut facand un lucru, cat calitatea acelui timp.
Adica degeaba stati 3 ore cu copilul daca sunteti absenti, cu gandul in alta parte sau verificand „scurt” telefonul. Mai bine stati 10-15 minute si fiti acolo!

Eu recunosc ca imi era tare greu sa fac asta, pentru ca eram mereu in criza de timp . Dar de cand mi-am gasit acest ritm, m-am linistit, am devenit productiva in toate aspectele vietii si chiar pot sa fiu cu ei. Si implicit, am si eu o noua bucurie si multumire sufleteasca.
Acest sfat il veti gasi la majoritatea covarsitoare a mamelor care au contribuit la cartea de mai sus. Fiecare avea alt ritm, unele aveau acest timp dimineata, altele in 4 zile, iar 3 erau plecate, Dar toate intelegeau necesitatea ca in timpul alocat sa fie acolo.

De fapt, aceasta filozofie se aplica tuturor aspectelor vietii. Nu doar cand vine vorba de copii.

Un alt sfat care mi-a ramas in memorie din carte era planificarea. Ma stiti ca sunt un fan al organizarii, deci probabil nu va surprinde, dar mi-a placut mult exemplul din carte.
O mama stabilea impreuna cu sotul ei planul serii, in drum spre casa. Se hotarau ce aveau sa faca in acea seara pentru ca, in lipsa unui plan, seara oricum trecea si ramaneau si cu frustrarea ca nu au facut nimic.
In primul rand, cand ai copii mici, nu se poate sa nu faci nimic! Oricum faci ceva, deci mai bine fa ceva care sa fie de folos sau distractiv. Apoi, chiar daca esti obosit, tot trebuie sa faci ceva. Varianta de a zace pe canapea, inseamna sa zaci incruntat in timp ce copiii au crize de nervi in jurul tau, caci toti parintii stiu ca serile sunt cele mai dificile. Si ma indoiesc ca cineva se poate odihni in mod real cu copiii urland pe langa el. Autoarea propune ca in loc sa zacem pe canapea, plangandu-ne de oboseala si enervandu-ne pe copiii care debordeaza de energie, sa mergem sa facem o plimbare. Copiii isi consuma energia si macar scapam de partea de nervi si de suparare.

Despre invinovatire

Dupa cum spuneam la inceputul articolului, de cele mai multe ori auzim discursuri despre ori, ori. Ca nu le poti face pe toate. . Si eu m-am simtit vinovata. Ingrozitor de vinovata. In fiecare zi ma intrebam daca e bine ceea ce fac.

Si din acest punct de vedere, cartea aceasta a avut un urias rol: mi-a alungat vina.

Nu ma mai invinovatesc ca jonglez si ca imi impart atentia. Nu ma mai invinovatesc cand spun „Imediat, am putina treaba acum„, pentru ca stiu ca imediat chiar ma voi duce la ei si ca o educatie nu e doar despre ce spui si ce dai, dar si despre ce exemplu oferi copiilor.
Nu ma simt vinovata ca fac lucruri pentru mine. Pentru ca da, asa simt: ca munca mea este ceva ce fac pentru mine. Simt ca imi folosesc mintea, creativitatea, simt ca invat, sa imi fortez limitele, ca ma dezvolt.

Echilibrul e fragil, dar exista. El nu este insa stabil, ci e nevoie mereu sa va adaptati, sa munciti pentru el. Dar atunci cand veti incepe sa adunati informatii (precum exemplele concrete ale rutinei altor femei sau descoperirile medicale in domeniul neurostiintei) si cand veti scapa de invinovatire, lucrurile vi se vor parea mult mai simple.