Cum ne petrecem timpul

 

Desi acest articol este primul din 2017, nu se vrea unul despre rezolutii. Anul acesta nu am facut rezolutii, am facut planuri. Planuri concrete, cu tinte si pasi practici de a ajunge acolo. Nu am avut nimic de schimbat din 1 ianuarie (sau din 2, ca era si luni :)), pentru ca pasii spre schimbare i-am tot facut si de acum doar lucrez pe aceasi linie.

Azi, in contexte complet diferite, am dat peste ideile de mai jos in diverse forme. Chiar daca nu cititi povestea mea, va rog sa cititi cele doua citate de pe pozele care ilustreaza acest articol. Mie mi-au venit ca confirmare, ca raspuns, dupa o perioada tumultoasa cu multe semne de intrebare. Nu, nu detin toate raspunsurile, dar simt ca – in sfarsit! – am inceput sa dibui calea care ma face sa ma simt mai bine.

Acum vreo 2 ani aveam o problema cu serialele. Ma uitam la toate, nici nu mai conta calitatea lor, intrasem intr-un fel de transa ca si cum trebuia sa le vad pentru a le bifa de pe o lista. Azi ma intreb de unde aveam atata timp. Azi, inteleg cat timp am irosit.

Acum aproape 2 luni am inceput sa o raresc cu Facebook-ul. Stiti ca fac asta de mult timp, ma straduiam, dar mereu „picam” inapoi. De data aceasta a fost diferit pentru ca s-a creat in mine o altfel de intelegere. De fapt, am inceput sa schimb intrebarile pe care mi le puneam. Acum mai bine de o luna am pus ultima postare pe wall-ul personal, am activat (tot mai putin) doar pe grupul meu si minimul necesar (adica dat share la articolele noi) pe pagina de Facebook a blogului.

Vorbesc aproape zi de zi cu oameni care imi spun ca le e dor de mine sau care imi spun ca exagerez, ca nu e dracul chiar atat de negru, ca viata nu este afectata de putin social media. Eu va spun ca azi am ajuns in punctul in care imi e greu sa intru pe Facebook. O fac cu o strangere de inima, stiind ca voi iesi de acolo mai suparata, mai nervoasa, mai incarcata cu energie negativa.
Facand pasul in spate si traind atatea zile vazandu-mi de treaba mea (literalmente), m-am dezobisnuit de fluxul acela uluitor de informatie. Acum, cand deschid Facebook-ul la sfarsit de zi, simt ca ametesc si ca nu reusesc sa asimilez toata nebunia. Toata lumea da share la stiri, la articole, aici vezi o tragedie, apoi o poza cu bebelusi, apoi afli ca se prabuseste lumea asa cum o stii tu, apoi vezi un citat nostim despre viata de mama. In cinci minute sunt nauca de cap si ma intreb cum – cum??!! – rezistam inainte sa fiu mai mereu conectata?!

 

Eh, cum. Va spun eu. Pentru ca toate au un cost. Iar costul era: 1. puterea mea de concentrare si 2. starea mea de spirit. Si amandoua erau la pamant.
Regasindu-le, echilibrandu-ma, vad cu alti ochi toata nebunia. Vad cu alti ochi pe cei care – desi se cred in control – nu rezista sa nu isi verifice telefonul. Incercand sa imi explic proaspat descoperitele revelatii, am fost privita asemeni unui misionar insistent si deseori m-am lovit de reactii reticente. Adevarul e ca imi vine de multe ori sa le dau oamenilor peste degete si sa le explic cu entuziasm cat e de fain dincolo de zidul albastru, dar normele sociale inca ma fac sa ma infranez.

Si revenind la citatele mele… in primul rand, energia negativa care imi ingloda mintea a inceput sa dispara de cand nu mai sunt conectata continuu la fluxul de stiri. Nu, nu traiesc rupta de lume. Ma pun la curent in fiecare seara (sau o data la doua seri) , dar e o diferenta esentiala intre a te enerva si a te ingrijora constant si a citi totul la final de zi. In plus, multe stiri isi si pierd din importanta si din senzational pana atunci si scapi de toata acea energie irosita pe nimic.
Disiparea energiei negative a insemnat si ca am inceput sa am mai multa putere de concentrare si chef de munca. Am inceput sa resimt nevoia de a-mi ocupa mainile cu ceva. Mainile care erau – in mod fals – ocupate cu telefonul. Va garantez ca, la final de zi, exista o alta satisfactie cand veti avea dovada modului in care va petreceti timpul. Nu trebuie sa fie ceva grandios, ajunge si curtea maturata, lemnele stivuite, covorul aspirat, fularul tricotat sau painea proaspat coapta.

La inceputul articolului va spuneam ca am schimbat intrebarile pe care mi le pun, iar ele m-au ajutat sa fac primii pasi pentru a renunta la acest obicei.
Intrebarile mele sunt:

  1. Este acesta cel mai bun lucru pe care il pot face acum cu timpul meu? 
    (asta ma opreste din scroll urgent, pentru ca orice este mai important decat asta)
  2. Am ceva de castigat din asta?
    (unde „castigat” se traduce prin a invata, a descoperi, a avea un castig de ordin intelectual, emotional sau material)
  3. Merita efortul?
    (legat direct de intrebarea 2. –> deseori simtim (sau ni se spune, este norma sociala) ca un lucru este important si nu putem trai fara el; ei bine, incercati sa va distantati de „cum ar trebui” si cum se asteapta altii sa va comportati si intrebati-va daca merita sa renuntati la ceea ce renuntati – pentru ca invariabil, pentru a sta pe Facebook renuntati la ceva: timp cu cei dragi, timp de lectura, timp de stat pur si simplu si odihnit mintea – pentru a continua sa dati scroll in feed sau pentru a citi sau a va implica in diverse dispute).

Invatati-va sa luati o pauza. Mintea voastra are nevoie de o pauza si nu trebuie sa umpleti fiecare clipa libera a zilei cu ceva. Acordati-va luxul de a privi in gol sau de a astepta fara sa faceti si altceva. Recastigati-va timpul si actiunile cu scop: actiunile care va ajuta sa creati ceva, sa realizati ceva, orice. Revendicati-va dreptul de a nu stii de indata fiecare stire. Dati-va timp sa respirati si sa ganditi singuri.