Probabil multi dintre voi stiti deja ca dupa nasterea Nataliei am decis sa raman acasa, sa nu ma mai intorc la lucru si – in timp – am ajuns sa lucrez de acasa.
 Fie ca este vorba de bloguri, fie de diverse colaborari, agenda imi este tot mai plina si mai diversificata.
Nu ma plang! Dimpotriva.
Eu oricum sunt un mizantrop de cand ma stiu si desi – la nivel pur teoretic – enumar cateva parti negative la faptul ca nu ma duc zilnic la birou, imi prieste mult mai mult sa fiu propriul meu sef.
 Dar nu despre ce a dus la aceasta decizie vreau sa va vorbesc, ci despre cum imi impart eu timpul intre toate cele care trebuie facute intr-o zi .
Pentru ca Natalia e acasa cu mine toata ziua, nu avem nici un fel de ajutor extern (cel mai mare lux al meu e masina de spalat vase) si sotul are un job solicitant.
 In primul rand, mi s-a spus de (prea) multe ori ca reusesc sa le fac pe toate pentru ca Natalia „e un copil cuminte”.
 La limita dintre ras si plans in pumni de furie, incerc sa aflu ce exact inseamna copil cuminte?
Mno, a mea e cuminte, nu zic nu. Ca ii iubesc gurita aia care nu tace o secunda: „Mama uite, mama asta, mama ailalta, vreau lapte, ba nu, paine, ba portocale, nu banana, nu, o vreau smoothie, nuuu, mar, mar, mar….si o banana!”, ador momentele cand se cuibareste in bratele mele si citesc o data, de doua ori, de trei ori, aceasi carte si ea tot nu a adormit. Ba mai inchide ochii si cand dau sa ma ridic, deschide ochii mari si imi mai cere sa citesc ceva :)) Si plange si ea, si are tantrumuri (cu aruncat si trantit pe jos), si face fite la mancare si nu mai pare dispusa sa se joace singura mai mult de 5 minute legate.
TV-ul l-am eliminat complet, deci nu, nu plantez copilul la TV sa imi fac treaba.
E langa mine non-stop. Si nu glumesc cand zic asta: am si uitat cum arata usa de la baie inchisa in urma mea.
(citind povesti seara)
Da, deci am lamurit problema: am un copil. Punct.
 In al doilea rand, vreau sa va vorbesc putin despre organizare.
 Am facut mai multe probe. Am incercat si sa lucrez pana in creierii noptii, dar si sa ma trezesc la 5 dimineata si sa lucrez pana se trezea Natalia. Ambele variante au plusuri si minusuri, dar din ambele „schimburi” am invatat urmatoarele:
 *la ambele ajung sa fiu obosita si ca sa nu pierd vremea aiurea am o lista de lucruri pe care trebuie sa le fac. Astfel incat, in momentul in care ma asez la calculator, nu sunt ca picata din luna (va imaginati cum e la 5 dimineata? :D), ci stiu exact si punctual ce am de facut
 * e esential ca timpul sa fie clar delimitat, daca le amestec fac o varza si sfarsesc ziua un munte de nervi si nemultumire. Cand lucrez, lucrez. Daca Natalia s-a trezit, sunt acolo cu ea 100% (raspund cel mult la telefon), dar rar ma asez la calculator (ca masura extrema, am inceput sa imi inchid calculatorul in acest rastimp).
* viata cu un copil este foarte imprevizibila. Niciodata nu stii ce urmeaza. Si nu ma refer la chestii grave, ci pur si simplu, intr-o seara nu adoarme. Si se duc cele 2-3 ore de lucru. Astfel, incerc mereu sa lucrez putin in avans, sa am o plasa de siguranta. De aceea imi grupez sarcinile si cand fac un lucru, incerc sa mai schitez unul similar pentru a-l avea in zile mai negre.
 In functie de program, lucrez 2-3 ore dimineata (de la 5 la 7/8) si inca aproximativ o ora-doua, cand doarme Natalia de pranz. Si respectiv, am zile cand lucrez la pranz si 2-3 ore dupa ce adoarme Natalia si atunci ma trezesc la 7-8 dimineata.
Am invatat sa imi respect orele de somn si fac tot posibilul sa dorm minim 7 ore pe noapte, indiferent de orele pe care ajung sa le lucrez.
 Aceste ore mi le petrec exclusiv la calculator.
(cum se desfasoara sesiunile foto – aici am pozat reteta la Ayran)
Avantajul pe care mi l-am creat singura a fost sa imi construiesc blogurile in jurul activitatilor mele cotidiene. Astfel, lucrez si cu Natalia alaturi, gatind si facand tot soiul de activitati impreuna. Timpul petrecut astfel nu este contorizat ca ore de munca, desi imi ofera mult material 🙂
In al treilea rand, vreau sa va vorbesc putin despre asteptari si pareri gresite.
 Cei mai multi vor crede ca a fi WAHM (work at home mom = mama care lucreaza de acasa) este ceva simplu. O evadare comoda pentru o mama care nu vrea sa se intoarca la lucru. Implicit, multe mame care vor sa lucreze de acasa au asteptari false.
Lucrurile nu sunt nici pe de parte atat de usoare pe cat par.
Pe langa orele de lucru pe care trebuie sa le strecori dupa zile epuizante in care alergi toata ziua intre un copil si oalele de pe foc, trebuie sa traiesti concomitent cu responsabilitatea fiecarei actiuni pe care o faci profesional (atat pe termen scurt, cat si lung), dar si cu perceptia eronata a societatii despre femeile care aleg drumul asta. Si aici prezint cazul ideal in care familia te sustine 100%.
(ajutor in bucatarie)
Un fel de incheiere.
Sunt departe de a face lucrurile perfect. Cand nu mai pot, aman lucruri ce pot fi amanate. Imi dau zile de ragaz, de lenevit, de deconectat de la lucru. Uit uneori. Asta este. Imi cer scuze si merg mai departe.
Mi-am exersat mai mult autocontrolul, atat cat priveste o mai buna organizare, evitarea marilor mancatori de timp, cat si un soi de indiferenta fata de negativisti si blazati.
Si nu cred ca aceasta este o solutie pentru toata lumea. Sunt multe de luat in considerare, tine de personalitatea fiecaruia si de noroc. Dar pentru noi ramane cea mai grozava solutie! 🙂