Tot mai des, la scriitorii contemporani, cartea de debut este una exceptionala, de o mare forta si o inalta calitate. Cazul lui Fowles este asemanator: desi are carti mai valoroase (ca de exemplu Magicianul si Iubita locotenentului francez), Colectionarul, cartea sa de debut, este una extraordinara, care da de gol talentul scriitorului debutant.

Povestea este simpla: tanara Miranda Grey este rapita de Frederick Cleg. Cei doi provin din doua lumi diferite, care apartin totusi aceleasi societati englezesti. Tanara studenta bursiera la arte, Miranda, este sustinatoarea in teorie a egalitatii dintre clasele sociale. Fred este reprezentantul clasei micilor functionari, frustrat de originea, saracia si incultura sa. Momentul ce declanseaza actiunea romanului este un urias castig la loto, care il propulseaza pe Fred in lumea pe care pana acum doar a privit-o cu invidie. Dragostea sa pentru Miranda, pana acum intangibila, are acum posibilitatea de a se implini, iar banii isi gasesc utilitatea in achizitionarea locului perfect in care sa se materializeze un plan ce pare absurd.

Fowles se foloseste in Colectionarul de procedeul prezentarii aceleasi realitati din puncte diferite de vedere, intalnit si in Cvartetul lui Durrell. Desi Miranda si Fred sunt strans legati, versiunile lor asupra realitatii sunt total diferite, parca nici macar nu se intrepatrund. Cartea este construita din 3 parti: prima si a treia este narata de Fred, iar partea de mijloc este reprezentata de jurnalul scris de Miranda in captivitate.

Fowles face mai mult decat o paralela cu Furtuna lui Shakespeare. Pe langa numele identic al eroinei si rezonanta dintre Frederick si Ferdinand, insesi personajele se folosesc de analogii cu aceasta opera. Astfel, Miranda spera mereu intr-o eliberare miraculoasa de pe «insula» ei subterana si il denumeste sugestiv pe Frederick, Caliban, spirit al raului si al intunericului.

Pe langa firul epic al cartii, care m-a determinat sa citesc cartea pe nerasuflate, Fowles are calitatea de a-si elibera personajele de el insusi, ca si creator. Astfel, Fred si Miranda devin independenti, prind viata si aproape ca nu-i mai putem atribui autorului. Nu mai sunt Fred si Miranda, personajele lui Fowles, ci Fred, functionarul obsedat si Miranda, studenta la arte.

Vocea lui Fred aminteste de cea a lui Benny din Faulkner, prin atentia la detaliile lingvistice, Fowles reuseste sa ii ilustreze si mai bine profilul psihologic. Jurnalul Mirandei m-a facut sa-i simt si increderea naiva in bine si disperarea. Romanul mi-a transmis mai ales o senzatie apasatoare, de situatie fara de iesire, de incatusare si tristete. Iubirea nu mai este suficienta, libertatea nu mai exista si nu se mai poate gasi nici o cale de a scapa.

*recenzie publicata si pe bookblog