Ce am invatat de la Marie Kondo (si nu are legatura cu organizarea)
Imi amintesc foarte bine perioada in care a aparut cartea (si moda) lui Marie Kondo. Era acum cativa ani buni, cand aveam copiii mici. Aveam impresia ca toata lumea doar despre asta vorbea si toata lumea in jurul meu nu facea altceva decat sa simplifice la sange si sa mentina case de un minimalism extrem, in care nu existau lucruri care nu aveau o utilitate imediata.
Intre timp, eu, cu doi copii mici, aveam casa plina constant de jucarii imprastiate peste tot. Aveam gramezi de haine – haine murdare si haine spalate, pe care nu apucam sa le pun la loc. Carti constant imprastiate. Cartile copiilor si cartile mele (mi-am pastrat obiceiul de a citi mai multe carti in paralel): carti de parenting, pe care le citeam sa invat lucruri despre acea etapa din viata mea, carti de familie, pe care le citeam sa rezist provocarilor si sa imi mai domolesc anxietatile, dar si belestristica atat de draga si necesara sufletului meu. Vase – nu doar de adulti, dar toate acele mici vase si sticle necesare copiilor. Sau, sa ma exprim mai corect, toate acele vase si cani care incanta copiii si care le sunt atat de dragi.
Iar toate aceste lucruri erau parca peste tot, in special fix in mijlocul casei, sa te impiedici de ele. Si desi aveam impresia ca toata ziua nu fac altceva decat sa strang lucrurile, zi de zi ele apareau din nou ca prin minune.
In acest context al vietii mele a inceput perioada in care toata lumea parea sa vorbeasca doar despre Metoda Kondo.
Am citit si eu cartea, dar atatea lucruri nu mi se potriveau. Cand am ajuns la capitolul despre carti, am decis ca metoda nu este de mine. Cu o biblioteca de cateva sute de carti, stranse in multi ani, nici nu ma gandeam sa renunt la ele!
In plus, a invins si latura mea practica. In acea perioada inca aveam multe cutii in care depozitam haine, carti si jucarii pastrate de la un copil la altul. Si nu regret deloc acea decizie, pentru ca am economisit multi bani astfel, desi deseori a fost dificil sa le gasesc loc pentru a fi pastrate cativa ani (in noua ei carte, chiar si Kondo recomanda asta).
Dar ce imi amintesc cel mai mult a fost sentimentul coplesitor de vinovatie.
Vinovatie ca desi a aparut aceasta minunata metoda, care ne da solutia spre o casa impecabila si ordonata, eu nu par sa fiu in stare sa o urmez. Si de aici, o stare de frustrare si de nemultumire.
Acum, ca au mai crescut copiii si ritmul vietii s-a modificat, privesc cu alti ochi acea perioada. Inteleg acum ca nu doar eu locuiesc in casa noastra, ci si copiii nostri. Care au si ei lucrusoarele lor, atat de importante pentru ei. Si ca energia consumata facandu-mi griji ca am camera de zi plina de jucarii, ar fi trebuit sa fie canalizata spre a ma bucura mai mult de acea etapa din viata lor.
Pentru ca – ghiciti ce? – chiar si fara metoda Kondo, camera de zi este goala acum de jucarii. Pentru ca au crescut, au alte preocupari, prefera sa stea in camerele lor si nu mereu in preajma mea.
Iar acum cateva zile, a iesit chiar si Marie Kondo sa spuna ca – de cand are copii, lucrurile nu mai sunt chiar asa de stricte nici macar in casa ei.
Povesteste cum, dupa nasterea primului copil nu se putea ierta pe ea insasi ca nu se poate organiza la fel de eficient (deci pana ce si ea a cazut victima sentimentului de vinovatie pe care l-am resimtit si eu cand i-a aparut cartea). Kondo marturiseste ca dupa nasterea celui de al doilea copil a mai renuntat la nevoia de perfectiune si ca dupa al treilea s-a impacat ca nu are cum sa faca curat zilnic.
Iar aici urmeaza lectia cea mai importanta.
Marie Kondo spune acum (am tradus eu din interviul in engleza): “Casa mea este dezordonata, dar modul in care imi petrec acum timpul este ceea ce mi se potriveste mie in aceasta etapa din viata mea!”
Vorbind despre organizarea casei, ea marturiseste: „Am cam renuntat la asta (…) Acum imi dau seama ca ceea ce este important pentru mine este sa ma bucur de timpul petrecut acasa impreuna cu copiiii mei.”
Mda. Chiar si cel mai mare guru al curateniei si organizarii din ultimii ani, recunoaste ca atunci cand ai copii mici, prioritatile se schimba. Si e bine sa se schimbe!
Sunt convinsa ca in continuare casa ei arata foarte bine si copiii ei sunt educati sa mentina ordinea. Stiu ca “dezordinea” pentru ea, nu arata ca dezordinea mea! 🙂
Dar eu vreau ca acest mesaj sa ajunga la mamele coplesite si obosite: nu trebuie sa fie totul perfect! E ok sa fie jucarii imprastiate, e ok sa nu fie hainele perfect impaturite in dulapuri. Este ok si daca ai mai multe decat folosesti, o sa le simplifici cand ai vreme si simti nevoia sa o faci. Poate azi, dupa ce ai stat toata ziua cu copii mici lipiti de tine, nu mai ai energia sa decizi ce arunci si ce ramane. Sau poate fix de asta ai nevoie! Fa ceea ce ti se potriveste tie, dar fara sa te invinovatesti ca nu bifezi lista unei persoane care se afla in o alta etapa a vietii. Nu compara viata unei femei care nu are copii, cu viata unei mame cu copii mici. Nu compara nici viata unei mame cu copii mai mari, cu viata unei mame cu copii mici. Nevoile sunt altele. Timpul tau este altul. Crede-ma pe cuvant!
Pentru mine, asta e lectia cea mai importanta pe care am invatat-o de la Marie Kondo: bucura-te de fiecare etapa. Fiecare are provocarile si frumusetea ei!
Ai rabdare si priveste cu blandete in jur si spre tine.