Autor – Anne Tyler
Editura – Humanitas Fiction
An – 2007
Numar pagini – 343
abandonat* slab* mediocru* mediu* bun* foarte bun* excelent* capodopera
Prima linie – Toti vecinii stiau sa-ti spuna cum se cunoscusera Michael si Pauline.
Ultima linie – Michael grabi pasul, nerabdator sa dea coltul strazii.
Nu imi plac frazele pompoase. Nu imi place sa citesc un roman despre o ploaie descrisa in termeni atat de elevati incat sa fiu obligata sa fug dupa DEX. Si asta doar pentru ca o ploaie e o ploaie si un simplu artficiu artistic (o umbrela rosie rupta, un cuplu cu femeia atarnata de cotul barbatului etc) mi se pare ca aduc mult mai mult a literatura de calitate decat cei ce se strofoaca sa sufoce textul cu cuvinte mari, doar pentru a ascunde o absoluta lipsa de idei.
De aceea va rog sa ma lasati sa ma bucur copilareste cand descopar un scriitor care are atata talent incat transforma o serie de scene dintr-o casnicie plictsita (plictisitoare) intr-un roman ce te rascoleste. Pentru ca nimic nu este grandios in acest roman: nici personajele, nici scenele, nici descrierea. Totul este simplu si banal.
Casatoria pe fuga, aparitia copiilor, traitul intr-un apartament inghesuit impreuna cu soacra cicalitoare, cresterea copiilor, razvratirea lor adolescentina, felul in care merge sotul (cum de s-a putut indragosti de acest barbat?!), aparitia unui nepot din flori, despartirea, viata dupa el/dupa ea, o alta casnicie, stinghereala, puterea obsnuintei, rutina…
Si care doi oameni nu sunt amatori intr-o casnicie? Nici unul nu stie, nici unul nu are certitudinea sau siguranta. Lucrurile invatate pe bajbaite, cautand pe intuneric o solutie, un compromis. Si apoi rutina, fiecare zi la fel, dupa aceleasi coordonate, micul-dejun, ziarul, ceaiul. Iar ritmul este rupt doar de cate o cearta, certuri din nimicuri – o scama, o cana murdara si furia oarba a animalului prins in cusca fara posibilitate de evadare.
Este un roman mare despre oameni mici. Genul de carte in care te pierzi si regasesti fiecare casnicie de care ai auzit vreodata.
Suna a genul de roman pe care l-as putea recomanda tuturor celor care ma sacaie sa ma casatoresc…:)).
@DiAnais – offf ca nu m-am gandit la asta :))