Cand decizi sa iti (mai) iei un catel, nici nu stii ce te asteapta. Mama zice sfatoasa: „Asta e, te leaga un caine de nu te vezi!”. Zambesc si ii amintesc de dulcea tortura care o tine si pe ea legata fedeles acasa. Da, da – continua ea – dar iti dai seama cat de usor ar fi sa pleci daca nu ai avea caine?
Fara sa vrem, fara sa ne dam seama, cand am luat un caine ne bagam sclavi fericiti unui ghemotoc de blana, care ajunge sa ne dicteze programul de fiecare zi, orele de somn, ora de trezire si pana ce si tonul vocii folosite sau deznodamantul unei dispute in cuplu.
Dar sa le luam pe rand.
Cainele si valiza
Sa nu credeti ca ei nu stiu. Cand a vazut valiza il apuca dracii si tanguirea si e cu ochii pe tine ca pe butelie. Gata! In momentul in care a aparut valiza nu mai ai intimitate. Si la baie intra peste tine sa se asigure ca nu cumva te strecori pe gemulet si il lasi pe el in urma.
Si atunci incepem sa elaboram tactici: tine-l tu atent in camera, in timp ce eu ma strecor dincolo sa fac bagajele! ma imbrac in pijamale sa stie ca nu plecam nicaieri!
Cainele si concediul
In principiu cainele merge la „bunici”. Adica este dus cu alai la parinti acasa pana noi evadam intr-un scurt concediu. Dar dupa ce plecam cu ochii in lacrimi ascultand tanguirea santajistului, ne incarcam factura de telefon cu nenumarate apeluri pentru a intreba cum se simte „ala micu’ ” , daca a mancat, ce a mancat si daca face caca. Da, da, nimic nu este mai important decat caca catelului :))
Cainele si cautarea de noi prieteni
Ok, asta este urata, dar este in stransa legatura cu punctul de mai sus.
Pentru ca parintii sunt deseori departe, pensiunile rare, scumpe si insalubre, problema plasarii cainelui pentru scurte evadari este o problema destul de spinoasa. De aceea, constient sau nu, mereu suntem in cautare de prieteni cu caini cu care sa putem face schimb de experienta si de ….caini :)) Ce sa-i faci, socializare fortata si din interes! :))
Cainele si relatiile sociale
Iti place cainele nostru? Da? Ramanem prieteni!
Iti place cainele nostru? Nu? Pai…asteapta sa te sunam noi sa mai iesim candva, undeva…
Cainele ne dicteaza invariabil si prietenii. Daca vreun neinspirat numai se uita intrebator la modul in care se lafaie cainele pe canapea, ajungem sa cantarim cu maxima seriozitate viitorul relatiilor noastre cu nefericitul. De aceea nu este de mirare ca la noi vin in vizita mai ales oameni care pe intreg parcursul vizitei stau cu cainele in brate.
Nu e vina noastra! E doar selectie naturala! 🙂
Cainele si iesitul in oras
Nici macar o iesire scurta, de cateva ore, pe inserat nu este atat de simpla pe cat pare. Daca pleci prea devreme, nu poti intarzia pentru ca e ora de plimbare. Daca pleci dupa ora de plimbare esti stresat ca stii ca nu e obisnuit sa stea noaptea singur si cel mai probabil urla de scoala toti vecinii. Daca incerci sa il fraieresti si sa il plimbi la ore neasteptate, te priveste cu incapatanare si refuza sa faca mult asteptatul caca. Si astfel iti declara razboi, un razboi rece, de tatonare de a vedea care cedeaza primul.
Si sa nu uitam privirea cu care esti intampinat cand ajungi acasa in creierii noptii. Cred ca multi parinti ar avea multe de invatat despre cum poti ucide din priviri! 🙂
Cainele si relatia de cuplu
95% din conversatiile noastre la telefon sunt despre caini. Ce face Aldo, Dodo, Lulu?
Cand ne certam, cea mai dezarmanta replica ramane „Nu mai urla atata, nu vezi ca ai speriat cainele?” Si privim un animal oropsit care se uita la noi cu ochi mari si brusc cearta se incheie sa nu stricam ecosistemul lui gingas.
Cainele si rutina
Cainii sunt animale ale rutinei. Si dupa ce ai macar un caine ai program fix toata viata: ziua iti este impartite de orele de plimbare ale cainelui, seara ai plimbarea obligatorie mai lunga, de joaca, dimineata lasi leneveala in pat pe treningul de o culoare indoielnica si iesirea cu ochii carpiti de somn. In functie de caine, ai hainele pline de par sau de urme noroioase de labute. Uneori si balute.
Si aceste randuri nu sunt o critica sau o descurajare, sunt de fapt o poveste minunata despre aventura continua cu aceste animale. Pentru ca nu as schimba nimic din viata noastra cu ei, pentru ca ne place atat de mult rutina impusa de ei, pentru ca pentru fiecare mica durere primim in schimb oceane de recunostinta, iubire si pupici balosi.
Si asta v-o spun eu, fericita, exasperata si usor obosita proprietara a trei derbedei.
:)) Ce bine ai zis…m-am inveselit de dimineata!
Sa vezi cum e cu motan, care nu-ti "vorbeste" doua saptamani dupa ce ai plecat doua zile intr-o mica vacanta sau care nu mai vrea sa vina acasa dupa o saptamana de stat pe la rude.
Dragii de ei… :).
Cam acelasi lucru si cu pisicile. Convorbirile telefonice cu cei de acasa arata exact la fel :). Cand ma intorc din "deplasare" ma cearta… oo, Doamne, cat ma cearta. Si ma plimba dupa el prin toata casa (eu, cuminte, recunosc ca am gresit si incerc sa-l "imbunez").
@DiAnais – :)) la noi se manifesta o adevarata manie post-concediu, cand de teama sa nu ramana iar fara noi, sta numai lipit de noi si nu ne scapa din priviri :))
@Maria – ce fac animalele astea din noi?! :)) dar in acelasi timp ce viata frumoasa avem cu ei 🙂
Pana zilele trecute am avut si eu trei catei, un ciobanesc bucovinean, un ciobanesc mioritic si un pechinez :))). Deoarece peste cateva zile vom deveni parinti am hotarat sa-i mutam pe doi dintre ei la un spatiu unde lucreaza sotul. In fiecare seara cand vine acasa, dupa salutul de bun venit, il intreb imediat ce fac cateii? Nu va spun ce greu ne-am hotarat pe care sa il pastram acasa.. dezbateri lungi, intrebat vecina pe care il vrea ea sa il pastram.. 🙂 Eu am o zicala pt cei care nu ma inteleg cum de pot sa iubesc niste catei.. "numai cine are stie. Exact ca si cu copii. Pana nu esti parinte, nu stii ce inseamna!"