„In viata sunt rani care, precum lepra, rod incet in singuratate sufletul si ildistrug.”
Dupa ce citesti un astfel de roman, cuvintele parca fug de tine si isi pierd din intelesuri.
Dupa ce esti purtat in lumea lui halucinanta, te indoiesti serios de puterea rationamentelor tale.
Dupa ce citesti Bufnita oarba iti dai seama ca nimic nu-i seamana!
Abia dupa ce am citit acest roman am aflat ca Sadegh Hedayat este cel mai mare prozator iranian contemporan. A scris romanul in perioada opresiunii lui Reza si l-a publicat in India intr-un tiraj redus (in 1936). In Iran cartea a fost interzisa, si abia in anii ’40, dupa o oarecare liberalizare, a fost publicata si acolo.
Hedayat a fost comparat de critici cu Kafka si Poe. Eu nu pot sa-l compar cu nimeni, pentru ca scriitura lui mi se pare in mod absolut originala.
In Bufnita oarba nu exista timp sau spatiu, personajele sunt privite in oglinzi infinite, nu se stie ce este real, ce este vis sau doar imaginatia unui opioman.
Totul in jur devine o metafora, fiecare incapere, personaj sau crapatura in zid. Si desi Hedayat foloseste o simbolistica orientala, romanul este unul transcultural si poate fi interpretat intr-o infinitate de moduri.
Analizand cartea dupa un procedeu traditional, va pot spune ca exista un personaj principal (un pictor), un batran (unchi, vanzator, gropar etc),o femeie (iubita, mama, sotie, fiica etc), niste cai (cu picioarele cauterizate) si o bufnita.
Aceste personaje pot fi privite precum niste axe in jurul caruia serpuieste haotic imaginatia unui artist drogat.
Femeile au un rol central si apar obsesiv sub diferite forme.
In prima parte, femeia este o aparitie eterica, angelica si fermecatoare. Desi initial cu identitate necunoscuta, cu cat ne afundam in lectura descoperim in ea reflectia imaginii femeii iubite ca si copila tanara si neintinata.
Actul sexual pare ca distruge visul, spoieste inocenta si naratorul ramane in brate cu un cadavru putrezit.
Femeia-sotie (la care naratorul se refera doar cu apelativul „tarfa„) devine itruchiparea femeii sirete si perverse. Ea este de neatins din punct de vedere sexual, dar aversiunea impotriva ei este una falsa, in spatele careia se ascunde de fapt afectiune.
Femeia mai apare si sub forma de mama sau de doica, dar fiecare imagine are o nedisimulata incarcatura sexuala. Femeile mereu par a fi de neatins: ele sunt vazute fie pe malul celalalt al unui rau, prin fereastra sau prin crapatura unui zid.
Batranul – sub diferitele sale intruchipari – apare mereu alaturi de femeie, cu aceasi infatisare murdara si dezgustatoare, cu acelasi ras sinistru. Cu toate acestea pare a fi mereu preferat de ele, in competitie neintrerupta si nejustificata cu naratorul.
Bufnita oarba nu este un Proces kafkian persan, ci o halucinanta poveste orientala.
Sadegh Hedayat spune ca in Bufnita oarba este otrava. Da, este. Probabil ca a distilat in textul romanului un opium al taramului literar, o otrava ce te ameteste si te apropie de nebunie. O otrava care te face dependent, care nu te lasa sa inchizi cartea si care te face sa ceri mereu mai mult. Tot mai mult.
ciao ama…zi-mi si mie pls cand mai intri pe messenger?
Ma bucur ca ai citit cartea. Recenzia ta m-a ajutat s-o inteleg mai bine. E o carte halucinanta, si de catvea ori m-am oprit din lectura sa reflectez, sa fiu sigur c-a inteleg ce vrea sa spuna. Si vorba lui, otrava picurata in randurile sale ti se strecoara in suflet si iti da dependenta. Iar acum cautam nerabdatori si alte titluri ale sale. Cine stie cat va trebui sa asteptam dupa traduceri?
Te-ai prins ca o vreau si eu?!
Rebecca:
Stai la rând, că pentru tine avem „Pe Donul liniştit”…
cartea e a lui richie. asa ca el e omul cu care trebuie sa tratezi :))
am fost dezamagita cand tomata a spus ca nu a putut citit intreaga carte. intra-adevar este o carte grea, mai ales prima parte plina de simboluri si mituri, dar e descrisa dragostea feerica, pura, hipnotizanta. bine sub diferite forme. dar sa nu uitam ca este vorba de o dragoste iraniana, iar dupa cum stim in Iran , femeia e considerata o femeie slaba. in carte totul se schimba, femeia este cea care are autoritate asupra sentimentelor barbatului…na sunt multe de zis…un lucru mai am de spus : tomato nici nu stii ce ai pierdut!
@anonimule – dupa cum am mai zis, mie mi-a placut foarte mult cartea si sper sa se fi observat asta si din recenzia care am incercat sa o fac aici 😉
anonimule, nu cunosti nimic din cultura iraniana dc spui ca „femeia e slaba” in iran; intr-adevar, poti spune ca asta e viziunea ta, nu si a lor;am discutat cu o multime de iranieni (femei si barbati)- femeia nu e considerata deloc „slaba”;realitatea este cu totul alta decat cea pictata de presa din vest;as putea spune ca[-cu exceptia modului de imbracaminte,care apropo e mult mai liberal decat la arabi-]femeile au acelasi statut ca si la noi, desi la ei educatia conteaza mult mai mult in aprecierea unei femei(decat la noi)