Si daca nu ati remarcat inca, a inceput si in Timisoara „borduriada„.
Adica nu tu loc de parcare, parchezi la marginea drumului, acel drum plin de grote atat de mari incat sunt imposibil de ocolit si iti bagi masina prin ele rugandu-te sa ajungi cu ea intreaga acasa.
Si iaca, vii si tu acasa seara ostenit si ce sa vezi?! Unde iti lasai pana acum masina s-a instalat ditamai bordura – inalta de nu poti deschide nici usa de ea, nici vorba sa mai si parchezi.
Pe langa faptul ca nu pot intelege de ce pui bordura cand tu inca ai gropi, sa nu mai vorbesc de absenta totala a parcarilor, problema pe mine ma afecteaza indirect.
Borduriada a inceput si pe una dintre stradutele cartierului meu periferic. In primul rand, pe strada cu pricina se circula doar cu a 1-a si faci jaloane printre gropi, anuland vreo 15 locuri de parcare, inseamna ca cele 15 masini vor parca in zona. Adica ma inghesuie pe mine. Adica, lupta si pana acum acerba pentru locuri de parcare, a devenit de acum incolo salbatica.
Nu ma intereseaza nici macar faptul ca unii se imbogatesc pe seama inutilelor borduri, pentru ca m-am obisnuit cu astfel de afaceri inspirate. Nu ma intereseaza nici ca traficul se blocheaza si pe drumurile principale din cauza instalarii bordurilor. Nu ma intereseaza nici macar ca se sparg si strazile bune pentru a se pune borduri.
Ma enerveaza insa ca bordurile sunt ingrozitor, infiorator, insuportabil de inalte. Eu ma crispez numai la gandul ca trebuie sa execut o parcare laterala langa o astfel de bruta. Parca-i piatra de hotar din satul bunicilor.
Si daca tot merg prost lucrurile, tin sa va anunt ca ieri m-a pocnit un Ford Transit in trafic. Am fost doar victima colaterala, nevinovata, a unui sofer de meserie care a fost implicat intr-o mica tamponare in lant si a decis sa fuga de la locul accidentului. Cum? Dand cu spatele, lovit masinuta mica din spate, impins masinuta mica pana isi face loc, intoarce pe linia continua si dispare cu scrasnet de roti.
Atat!