Sunt obosita si trista.
S-au adunat atat de multe lucruri despre care nu vreau sa vorbesc si pe care vreau sa le var adanc in suflet sa nu mi le mai amintesc nici macar eu, incat am ajuns la situatia paradoxala in care nu mai stiu ce sa zic.
Ne-am imputinat. Am ramas doar trei si Mara toarce in alte brate acum.
Si despre acest subiect nu vreau sa vorbesc. Nu vreau sa vorbesc la fel de puternic precum urasc acum pana ce si bluza in care am fost imbracata in acea seara. Deci nu intrebati si nu spuneti nimic.
Am mare nevoie ca aceasta durere sa ramana intima si tacuta.
Imi pare rau. Nu face bine sa tii in tine, asta nu insemana ca trebuie sa impartasesti pe blog. Cu siguranta ca exista persoane in care ai incredere ca poti sa te deschizi si ca te sustin. Nu sta singura acum, chiar daca crezi ca asa iti e mai bine.
Ama….te cunosc doar prin prisma blogurilor tale dar vreau sa iti spun ca , intr-un moment din vara asta, cand nu mai gaseam putere sa privesc cu ochi senini spre viitor, am dat de ama in bucatarie, apoi de lecturi si mi s-au lipit de suflet redandu-mi speranta! Multumesc!
Oana
Nu întreb, se înţelege lămurit…
Stiam eu ca o s-o gasesc pana la urma, undeva, pe Mara. Sigur, Mara e mereu in alte brate, stiu asta, dar si asa e bine ca am gasit-o.