Imbatranesc. Incep sa am tabieturi in lectura si gusturi formate cu determinarea unui om trecut prin viata/lecturi. Si am contatat ca nu imi mai plac cartile scrise cu ironie si care au ca personaj central un ratat absolut.

Cam asa este Banii de Martin Amis.

Am citit aceasta carte incurajata de renumele autorului si de comentariile elogioase de pe a patra coperta. Ma si imaginam cum am sa dau paginile cu un zambet pe buze, cum am sa minunez de umorul sau inteligent, cum am sa ma desfat cu invatamintele servite cu subtilitate de autor.

Din pacate am ajuns sa citesc aceasta carte doar stramband periodic din coltul gurii la replici ce mi se pareau clisee americane si bancuri rasuflate (ca englezii au dintii stricati! 🙂 si am implorat momentul in care voi sfarsi o lectura agonizant de voluminoasa.

John Self este un Englishman in New York, venit aici pentru a-si regiza primul film. Pus in antiteza cu un personaj de un iz american ingretosator (Fielding Goodney) el este ….ei bine, s-o spun pe cea dreapta, un gunoi.

Personajul vesnic beat si neglijent – de la dantura la adidasii scalciati – John este un personaj care pur si simplu nu poate fi placut. Iresponsabilitatea lui m-a scos din sarite si nu mi s-a parut deloc ca ar avea vreo urma de valoare educativa.

Vreau totusi sa subliniez un aspect important: mie nu mi-a placut cartea, dar o recomand! 🙂
Cum vine asta? Simplu!
Pentru ca si lectura este o chestiune de gusturi. Eu nu am gustat aceasta satira, dar trebuie sa recunosc in ea o energie scriitoriceasca iesita din comun. De asemenea, am sentimentul ca acest roman (acest tip de romane) are de pierdut enorm de pe urma traducerii.
Asadar, daca va pica in maini cartea, incercati sa o cititi! Daca o sa va prapaditi de ras puteti sa va intoarceti aici sa ma lamuriti si pe mine! 🙂