***Acesta este un articol scris de o cititoare a blogului.***
Nu stiu daca ati observat sau nu lipsa mea din ultimul timp din spatiul virtual. Ei bine, saptamana trecuta am avut un motiv intemeiat. A fost „a weekend of celebration”. Am schimbat prefixul. Yep, concluziile sunt astea:
1. The big 3.0 is here
2. I am old
3. Aaaah, ce mai era? Daca nu mai tin minte e probabil din cauza punctului 2.
4. Ah stiu, i am old ;))
5. Nu trebuia sa fiu mai inteleapta pana acum? Am impresia ca trebuia sa fiu mai stapana pe situatie, dar eu parca ma simt tot la 22 de ani. Parca numai ce ne-am casatorit, ne-am mutat in primul nostru apartament in chirie, am plecat in primul concediu, ne-am luat prima masina (2010). Parca numai ce ne-am mutat in apartamentul nostru cumparat si renovat cu atata atentie (2013) sau am facut update de la Dacia noastra Supernova – i se zicea Furia alba – la Golf 5 (2014). Cand ne-am urcat prima data in Golf zici ca eram intr-un avion. Totul asa de frumos 😉 schimbator care intra in viteza fara sa faci scandenberg cu el, sau fara sa se dezasambleze intre timp ce schimbi viteza intr-o curba. Scaune comode cu incalzire in ele. Daaa, cu incalzire pentru popourile foarte friguroase iarna. Si lista diferentelor poate continua. Acum Furia alba s-a dus pe ultimul ei drum si a fost depusa la fier vechi. Nu s-a mai putut utiliza din mai multe motive printre care: ne-au spart masina si ne-au furat bateria, nay ne-au smuls bateria 🙂 , si, mai important, taxa de mediu ce trebuia achitata pentru ea era mai mare decat intreaga valoare a masinii.
Dar acum ca s-a stabilit ASL-ul meu, pentru cine nu gusta gluma din vremea mIrc-ului, imi pare rau.
Anyway, respectand traditia de nici o saptamana fara o „patzanie”, cea din weekend- ul festiv trebuie sa se intituleze – cum sa nu-ti dai foc de nervi in bucatarie.
Daca mi-ati si auzi vocea si intonatia cu care scriu „patzania”, ati intelege ca toate povestile mele incep cu o voce tip Marry Poppins si pe masura ce gluma se ingroasa intonatia mea coboara inspre cea a lui Batman. Pentru un efect mai bun al povestii aplicati si voi in gandul vostru cele de mai sus.
Pregatindu-ne pentru un weekend plin de sarbatoare, gratar, familie si prieteni (si, sincer, avand 500 de gr se mac extra ce nu mai avea o valabilitate foarte mare) ne-am decis sa facem o prajitura cu mac si bezea. Vorbesc la plural pentru ca sa reusesc sa fac ceva in bucatarie implica un efort comun. Adi trebuie sa stea cu O, altfel ea sta agatata de pantalonii mei pana imi ajung la glezne.
Am urmat intocmai reteta si pasii, m am organizat din timp, am pregatit aluatul, l-am intins, l-am impuns cu furculita, am pregatit si turnat crema de mac peste aluat si am batut si asezat spuma. Nimic nu prevestea ce va sa urmeze.
In reteta scria 25 de minute la 180 de grade. Am zis ca e mult 180 si pun 150, sa nu cumva sa se arda.
Plec cu O in cealalta camera dupa 10 minute aud un „Ooo” de-al lui Adi. Il intreb ce e bai si imi zice ca nu e nimic, dar a in ceput sa se arda spuma, dar ca o rezolva el si pune niste folie de aluminiu peste. Nu mi se pare nimic nelalocul lui si plec dincolo. Trec toate cele 25 de minute si simt un miros mai puternic si un „Oooooooo” prelungit al lui Adi.
Incepe sa-mi creasca tensiunea.
Intru in bucatarie si imi zice Adi „Iuli, nu te panica dar folia de aluminiu s-a lipit putin de spuma.”
Cuuuuum??? De ceeee? Era ora 14 si intr-o ora trebuia sa luam tortul si sa ajungem la ai mei. Acuma eu ce fac? Ma apropii cu inima impartita si cu nervii intinsi de tava. Incerc si eu cu grija sa dezlipesc folia de aluminiu, si cand imi dau seama ca nu am nici o sansa sa o dezlipesc, intr-un mic acces de manie, smulg intreaga folie de pe tava lasand prajitura mea pe jumatate „dezgolita”.
Neavand prea mult timp la dispozitie, iau rapid decizia de a face o noua spuma. Rascalesc jos spuma veche care a ramas lipita pe prajitura ca firul de par de pe faianta din baie (stiti voi care, aia care nu se duce nici daca o ameninti cu dusul). Fac un mic atac de panica gandindu-ma ca nu mai am destule oua. Dar, spre marea mea surprindere, mai am exact 4, cate aveam nevoie. Hah, poate totusi the odds are in my favor.
Bat o noua spuma, o asez din nou pe prajitura, o pun la cuptor la DOAR 7 minute si imi atintesc scaunul de usa cuptorului to watch it like a hawk 😉
Dupa 4-5 minute vad ca IAR incepe sa se arda, intorc tava pentru inca 1 minut si o scot afara.
Prajitura arata cum arata, spuma e de 0.5 cm in loc de cei 2,5 cm din poza de prezentare.
In retrospect, cred ca eroarea mea a fost folosirea unei tavi mai mari decat cea pe care au folosit-o ei. Oh well :))
Spre marea mea uimire prajitura a fost delicioasa si nimeni nu va afla niciodata de cele suferite de mine si de prajitura in bucatarie :))
Voi ati avut momente de „sa va dati foc de nervi in bucatarie” datorita unor retete luate de pe net?