Anul trecut un reportaj de pe TVR mi-a atras atentia.
Se vorbea despre o comunitate norocoasa de timisoreni care au (printr-un mod absolut misterios) acces sa cumpere produse direct de la tarani. Ba mai mult! Ii viziteaza la tara, vad cum si in ce conditii se planteaza legumele care le ajung pe masa si in rest, primesc produsele („cosul cu legume”) intr-un anume loc in Timisoara.
Cine sunt acesti oameni norocosi? Trebuie sa fii o persoana speciala sa ai dreptul la aceasta comunitate aleasa? Cine sunt acesti tarani? Unde ii gasesc?
Reportajul nu trada nici o astfel de informatie.
Si astazi am dat peste un articol la Hermine care vorbea despre ASAT – Asociatia pentru sustinerea agriculturii taranesti.
Dincolo de titlul pompos, hai sa va povestesc ce inseamna asta.
In comuna Belint (la 50 de km de Timisoara) locuieste domnul Jivu.
Domnul Jivu se ocupa de agricultura in modul traditional, fara pesticide, fara chimicale. Dar nu este un simplu taran, ci unul intreprinzator.
Asa ca, domnul Jivu a invatat de la francezi cum sa stabileasca un parteneriat intre producatorii locali si consumatori.
Azi m-am intalnit si eu cu domnul Jivu sa discutam despre ASAT si sa semnez cu el un contract.
Iata ce am aflat:
- ASAT este un sistem alternativ de economie, de stabilire a unei legaturi intre producator si consumator. Producatorul se intalneste cu oamenii carora le vinde produsele, acestia sunt invitati sa ii viziteze gradina si sa cunoasca modul de lucru, efortul depus pentru fiecare produs in parte.
Astfel se stabileste o legatura intre producator (care isi cunoaste clientii, stie pentru cine lucreaza, nu vinde unor necunoscuti) si consumator (care realizeaza de unde ii vin produsele si ce efort implica cultivarea lor; de aici un respect crescut pentru munca cultivatorului). - Exista o Charta ASAT, un fel de angajament etic intre producator si consumator care se rezuma la cateva angajamente:
Consumatorul se angajeaza sa ridice saptamanal „cosul cu legume” de la locul de intalnire din Timisoara.
Producatorul se angajeaza sa cultive produsele in mod natural, sa asigure biodiversitatea si un „cos” cat mai diversificat.
Producatorul asigura transparenta in privinta calcularii pretului produselor (care ramane neschimbat tot anul) si a cultivarii (de aceea sunt incurajate vizitele).
Producatorul se angajeaza sa isi informeze consumatorii in legatura cu soarta culturii.
* In Franta consumatorii se angajeaza sa sustina producatorul si in cazul unor calamitati naturale care distrug cultura. Domnul Jivu (constient de firea romanului) nu are aceasta cerinta si ne asigura ca vom plati doar ce contine cosul.
Da, am semnat si eu un contract cu ASAT si mi-am asigurat pentru toata vara legume proaspete si naturale. De asemenea domnul Jivu mi-a dezvaluit ca in acest an vom primi si branza, oua si miere 🙂
Problema noastra, a orasenilor, este ca nu avem acces la produsele taranesti. Chiar si daca le cautam. In supermarketuri nu au nici o sansa sa intre, in piete sunt marginalizati si dati deoparte de „precupeti”, noi ajungand sa cumparam tot produse de import.
Astfel avem acces direct la produsele taranilor din zona.
Semnand contractele cu ei si platind avansul ii asiguram ca au cui vinde produsele, le dam posibilitatea sa se dezvolte si sa ne asigure si pe viitor un cos cat mai bogat.
Iata ce ne propune domnul Jivu pentu vara lui 2009:
Bineinteles aceasta lista este orientativa, totul depinde de vreme 🙂
***
Deci daca sunteti din Timisoara si doriti sa sustineti producatorii locali, puteti si voi semna un contract cu ASAT. Il puteti contacta pe domnul Jivu (domnul din poze) la numarul de telefon 0722-292871 si el va va da toate informatiile de care aveti nevoie.
Alte informatii gasiti si aici:
ASAT Ecosapiens
Primaria Timisoara
Bio-Mania
Extraordinar ! Ama cred ca inca la noi e un privilegiu sa ai acces la asemenea produse. Eu am inca noroc cu produse (legume/lactate) de la tara, naturale si extrem de gustoase. Incerc sa fac selectia produselor care le cumpar insa cateodata este greu datorita lipsei de oferta sau cateodata a pretului putin mare a produselor „naturale” gasite in oras. Merita efortul. Sa mai povestesti despre cosul saptamanal. Numai bine!
@Bianca – exact asta e problema: noi ajungem tot mai greu la prdusele taranilor. Iar metoda asta este extraordinara 🙂
O sa fac poze si cand o sa merg la ferma si apoi si cu cosul si va arat si voua 😉
ama, mai stii ceva de proiectul asta? m-ar interesa dc e de actualitate, c-am mai auzit ceva prin oras. mersi, teo
@Teodora eu stiu ca da. Il vazusem acum cateva luni parca pe dl Jivu la Pro TV ca isi marise gospodaria :0 intra aici http://asat.ecosapiens.ro/ si ai datele lor de contact actualizate