6 luni

Azi face 6 luni. O jumatate de an de cand e cu noi, bulgaras mic de veselie, crescand si iubind.

Nu stiu cand a trecut timpul. Am impresia ca am fost gravida cu secole in urma. Am impresia ca el e aici de cand Pamantul, ca am fost mereu in formula asta. Adevarul e ca asa am si fost. Noi cei de azi suntem noi datorita lui. Noi, parintii de doi copii, parintii de fata si de baiat, cu inima plina si sufletul plin de gangureli, hohote, creta colorata si plastilina cu sclipici. Noi suntem aici de 6 luni. Nu existam inainte.
Iar ea, Natalia noastra draga, micul taifun, zvarluga, este si ea sora mai mare. Gelozia nu i-a umbrit deloc privirile, iar dragostea pentru Robi a facut-o sa infloreasca. Desi uneori prea energica in manifestari de afectiune, Natalia este adeseori vocea lui Robert.

De cand l-am tinut prima oara la piept, Robert mi s-a parut cel mai calm si bland bebelus. A crescut la fel, cu privirea sa intensa si zambetul sau larg. Este diferit de noi, brunetii, cu capsorul lui blond si pielea lui alba si laptoasa. Este linistit si calm, indura cu rabdare excesele Nataliei si isi petrece ziua exersand mersul de-a busilea. Cam de o saptamana a inceput sa circule prin casa, uneori mai incet, alteori cu viteza, parand sa nu fie interesat atat de obiectele nou descoperite ci strict de exercitiul miscarii. Pe care il perfectioneaza in fiecare minut in care este treaz! 🙂
Determinarea lui este similara cu a Nataliei, dar daca ea este o explozie de energie, el este tacut si concentrat, calculand, incercand mereu si luand-o de la capat cu o incapatanare demna de zodia sa.

6 luni de cand suntem noi. 6 luni de cand am descoperit un nou echilibru, un nou intreg. 6 luni in care inima mea bate pentru doi copii atat de diferiti, atat de veseli, atat de perfecti. 6 luni de cand sarut de noapte buna zulufi intunecati si pufusor blond.