La voi care e situatia cu lego prin casa? Pana la urma, sa calci pe un lego (preferabil in miez de noapte) este un fel de botez al focului pentru viata de parinte.
Toti suntem de acord ca lego-urile sunt super jucarii, desi dau multa bataie de cap parintilor. De la faptul ca umplu toata casa, le gasesti unde te astepti mai putin si este o aventura sa le tii cat de cat curate, piesele de lego sunt insa jucarii extrem de versatile si longevive. Si probabil cele mai educative lucruri pe care le puteti cumpara unui copil, alaturi de carti.

Iata cateva idei pentru a incuraja creativitatea copiilor in joaca cu lego:

1. Cartonase cu instructiuni
Fie ca le scrieti de mana sau le scoateti la imprimanta, puteti face cateva cartonase colorate cu instructiuni de construit. Puteti sa dati modelul de construit (inclusiv combinatiile de culori – varianta recomandata mai ales la copiii mai mici), dar puteti da si instructiuni scrise. Iata cateva idei:
☐ Construieste casa in care locuiesti
☐ Construieste un animal (puteti numi animalul sau sa il lasati sa il aleaga)
☐ Scrie numele tau din bucati de lego/ construieste initiala numelui tau
☐ Construieste o masina
☐ Construieste o masina/un vagon care poate cara o alta jucarie
s.a.m.d.

2. Cursa cu lego 
Alege cateva piese de dimensiuni diferite. Pune doua boluri in camera (sau in curte), la distanta unele de altele. Intr-un bol pune piesele de lego si o lingura. Cere copiilor sa ia cate o lingura de piese lego si sa fuga cu ele la celalalt bol/boluri. Cine duce cele mai multe piese in lingura castiga.

3. Provocarea
Puneti 5-6 boluri cu piese lego in cerc (puteti sa puneti si gramajoare). Asigurati-va ca piesele din boluri sunt cat mai diverse.
Asezati in mijloc un pix si cereti copiilor sa il invarta. Cand pixul se opreste din invartit, copilul trebuie sa construiasca ceva (orice) cu piesele din bolul spre care arata pixul.

4. Extragerea
Pregatiti cateva biletele colorate pe care treceti diferite teme de construit. Copiii trebuie sa extraga cate un biletel si sa construiasca ceea ce scrie pe el. Cateva idei ar fi: construieste o casa, o piramida, un castel, o nava spatiala sau un avion.

5. Joc cu zaruri 
Pregateste un tabel si atribuie fiecarui numar de pe zar (1-6) cate o forma de lego. Copiii arunca cu zarurile si primesc piesele desemnate de numar si apoi trebuie sa construiasca ceva cu piesele primite.

Alternativa: puneti cate un bol cu piese amestecate si copiii trebuie sa construiasca ceva anume contra cronometru.