Prima venea ca rezultat al faptului ca mereu aveam spaima ca ceva nu e in regula, mai tarziu pentru ca eram intoxicata de vorba populara cum ca „fetele vin mai repede” si apoi pentru ca Natalia s-a dovedit extrem de activa in burta.
A doua era un fapt medical, cum ca bebe seamana la nastere cu parintii. Si eu si Dan ne-am nascut sub 3 kile si eram convinsa ca eu nu am cum sa fac o fata mai mare. Plus ca la ecografiile de pe parcursul sarcinii Natalia era mereu mai micuta decat varsta sarcinii.
Si apoi…
La controlul de 38 de saptamani am fost uimiti sa regasim un gombot grasut si inghesuit tare de 3.400 gr. Stiu ca exista o marja de eroare, dar daca e sa consideram ca aparatul a gresit in cazul nostru cu maximum de eroare, tot trecem de 3 kile si de atunci au mai trecut doua saptamani de „ingrasare”.
Deci ideea cu bebe mic a picat.
Apoi a urmat asteptarea. Zi de zi asteptand sa apara, sa dea semne ca vrea sa iasa. Nimic.
Azi am mai fost la un control sa vedem daca nu e deja supusa vreunui stres din cauza apropierii termenului, dar Natalia este linistita, cu batai ale inimii care nu se las perturbate nici macar de contractiile care totusi isi face ocazional si bland (inca) aparitia.
Momentan nimeni, nici doctorul, nu are idee cand va binevoi gombotica sa porneasca in marea calatorie. La fel cum nimeni nu stie modul prin care va iesi, luand in vedere ca e un bebe cam mare intr-un omulet cam mic (aprecierea doctorului, nu o constatare personala :)).
Pe undeva inteleg acum mirajul cezarienei si siguranta pe care ti-o da o interventie programata. Totusi aceasta asteptare, acest suspans, lumea care te suna „ai nascut deja?”, lumea panicata cand nu raspunzi la telefon, visele, cosmarurile, temerile (inpung burta sa miste bebe sa stiu ca e ok – procedura aplicata rar datorita energiei pe care oricum o detine Natalia), vorbitul la burta (de la nu vrei sa scoti nasucul afara sa vezi ce primavara frumoasa la iesi odata! te-am tinut destul!), la frustrari, la mersul de pinguin, la durerile continue de spate, de oase, de articulatii, la panditul de simptome, la reactia lui Dan de cate ori oftez sau pun mana pe burta.
Intre timp s-a instalat sentimentul de nesting (am pregatit camera, am calcat hainutele, le-am aranjat de doua ori in dulap), la care se adauga un plus de energie izvorata din ideea ca poate o incurajez sa iasa. De aici curatenie generala in dulapurile de haine, in biblioteca, apucat de gradinarit si alte activitati menite sa scoata untul si dintr-un om normal.
Deci nu sunt noutati. Doar asteptam…. 🙂
Deci inca nu incepem galeria. Bineeee…asteptam! 🙂 :*
@Diana – asteptam, asteptam :)) nici nu s-a nascut si deja ne conduce viata :))
superba camera!
ama felicitari pentru bebelus:) sa fie sanatoasa si sa va bucurati de ea…as vrea sa te intreb patutul 🙂 pana la ce varsta se poate folosi, in sensul ca se pliaza cumva si poate fi utilizat si pana la 3 anisori cumva? noi avem un baietel de un an jumatate, iar la vara vrem sa -i facem camera si ma gandeam sa ii cumparam un patut util, asa cum vad ca e si al vostru: multe sertare si spaii de depozitare.
mersi
Laurita multumesc mult 🙂 sa va traiasca si voua baietelul 🙂
patutul noi l-am luat de aici – http://bebedesign.ro/pat-transformer-fix.php
daca te uiti la ultima poza de pe pagina iti arata cum se transforma – se intinde in pat normal, sertarele sunt corp separat si partea superioara se intoarce si devine un mic birou. deci se poate folosi cu mult si peste 3 ani 🙂
spor la decorat camera 🙂