Acum 4 luni Natalia venea in vietile noastre. Ghemotoc purpuriu, urland ragusit din rasputeri, ne spunea de pe atunci cum viata noastra toata se va schimba.

Si s-a schimbat. In atatea feluri incat nici nu mai facem fata sa le enumeram.

Lumea vorbeste adeseori (prea des) despre renuntare cand se discuta decizia de a avea un copil. Si asa este, renunti la multe. Dar dupa ce ai trecut de momentul in care minunea isi face loc in viata ta realizezi ca de fapt nu renunti la nimic, pentru ca nimic din ceea ce era important inainte nu mai are acum valoare.





Privind zi de zi noile poze din vacante ale prietenilor de pe FB nu simt niciodata invidie sau dorinta de a pleca, frustrarea ca sunt tinuta locului. Dimpotriva. Ma uit si nu imi doresc decat sa merg in acele locuri cu ea, sa ii aratam lumea. Chiar zilele trecute vorbeam sa vizitam din nou Barcelona, de a ii arata si ei orasul de care ne-am indragostit amandoi.

Cel putin noi am primit o gramada de incurajari de genul „nu o sa mai plecati nicaieri”, „gata viata voastra”, „nu o sa mai dormiti”, „vor fi alte prioritati, voi veti fi pe ultimul plan”, „trebuie sa renuntati la caine”.



In lumina primelor patru luni ale Nataliei vin sa spun:

*nu plecam deocamdata pentru ca e micuta si nu vrem sa o chinuim in scoica de masina prea multe ore; dar abia asteptam sa mai creasca putintel sa ne plimbam impreuna cu ea – sincer, cred ca vom fi mult mai plimbareti cu copil decat inainte de el, macar din dorinta de a o plimba pe ea;

*da, viata noastra s-a terminat! viata asa cum o stiam inainte de Natalia. Incercam sa ne gandim cum era „inainte” si nu reusim. Ne tot intrebam – Ce faceam noi toata ziua, singuri? Nu ne plictiseam? Cum puteam trai asa, fara bucuria asta?

Poate inainte sa vina ea nu o simteam, dar acum, cand e aici si ne gangureste si ne iubeste, nu intelegem cum am putea trai o secunda fara ea. Regretul nostru nu e ca nu mai e viata ca inainte, ci doar ca am asteptat asa de mult pana sa avem un copil!

*cu riscul sa supar multa lume eu nu inteleg – pur si simplu nu reusesc sa inteleg – supararea asta cu noptile nedormite. E un lucru atat de normal, de natural, de logic, incat ma apuca dracii cand aud pomenind de asta – fie ca amenintare (daca ai copil nu mai dormi noaptea), fie ca intrebare plina de condescenta (Si? Cum e? Mai dormiti noaptea?)

Ei bine nu cum dormeam inainte, pentru ca un copil se trezeste, are nevoie de mancare mai des decat noi. Perfect natural. Si nu, nu ma simt deranjata de asta si nu ma plang – stiam la ce sa ma astept si nu mi se pare un fapt de mare sacrificiu.

In plus am norocul ca mereu mi se zambeste in bezna noptii. Ca asa e ea, o finuta si o dragalasa 🙂

*lucrurile nu sunt chiar atat de dramatice si cu un caine in casa; ok, recunosc, cainele a mai pierdut din drepturi si teritorii (aka canapeaua din living); si este certat cand latra; dar in rest convietuirea este cat se poate de buna si abia asteptam ca Natalia sa poata sa il mai si urmareasca prin casa :))

*in ultima perioada si-a schimbat mult orarul de somn – ziua motaie 10-20 de minute maxim si in rest se joaca, gangure, trebuie plimbata si distrata; iar noaptea (de la nopti dormite in intregime), ajunge sa ceara de mancare si de 4-5 ori. Aceste noi modificari de pogram au dus sa adoptam c0-sleepingul (am sa va povestesc mai multe separat) si pana acum suntem foarte multumiti de rezultate – copilul doarme mai mult, e aproape de „sursa” de hrana, si eu dorm mai mult si ma odihnesc si dimineata ne trezeste in gangureli si rasete.

* tot in ultima perioada am avut un real razboi interior cu privire la controversatul subiect al vaccinarii; momentan suntem la 90% ca nu (mai) vaccinam fata (elaborez subiectul in viitor).

* Natalia si-a dezvoltat considerabil repertoriul de gangureli si de intonatii; este foarte, foarte, foarte vocala ;))

* rade foarte mult, la orice si la oricine 🙂

* in 10 zile urmeaza botezul.