Stiu ca multi dintre cititorii acestui blog sunt obisnuiti cu recenzii si lipsa lor in ultima perioada ar putea ridica semne de intrebare asupra integritatii intelectuale a posesoarei.
Printre nenumaratele mele activitati pretioase si drame sufletesti (totusi cat se poate de serioase), am mai citit una-alta dar din pacate am avut un ghinion desavarsit la alegerea cartilor.
Daca primele trei m-au plictisit sau m-au dus pana la punctul in care imi venea sa inchid dracu’ cartea si sa o pun pe foc, la ultima am cedat eu. Stiu, e paradoxal. Cartile usurele ma frustreaza si le vad toate punctele slabe, dar cartile dificile ma epuizeaza si nu lepot duce la sfarsit.
Asadar imi cer iertare pentru lipsa de continut si viteza cu care trec peste aceste carti. Am sperante mai mari de la un Fitzgerald care este acum pe noptiera mea.
Nu pot sa ma exprim decat despre Copilul divin ca doar pe aia am citit-o. Nu pot sa zic ca e o capodopera, dar am reusit sa vad in paginile ei destule semnificatii care sa ma convinga ca nu am pierdut timpul degeaba cu ea.
@Tomata – e greseala mea ca nu am zis punctual ce m-a deranjat la fiecare carte. Copilul divin are in spate o idee geniala, asta o recunosc cu inima deschisa si asta m-a determinat sa si vreau sa o citesc.
Probabil asteptarea mi-a facut dezamagirea si mai amara pentru ca mi s-a parut ca ideea nu a fost deloc bine exploatata. Adica pe langa faptul ca in foarte multe locuri scriitura mi s-a parut efectiv proasta, alegerea de cuvinte obscene menite doar sa socheze (fara nici un alt sens – se vedea clar efortul de a iesi din "tipare") si pasaje intregi scrise grabit si nelegate.
Si toate astea m-au deranjat cu atat mai mult cu cat ideea cartii mi-a placut foarte mult 😉