0
0 In Uncategorized

Zi cu ploaie

La ora pranzului tunetele anuntau venirea furtunii. Lulu latra furioasa, asa cum face mereu cand duduie cerul. Nu a durat mult pana cand a inceput sa ploua: tare si apasat, cu stropi mari care rasunau pe pervazurile de la ferestre. In cateva minute s-a luat si curentul si am ramas in liniste, in casa intunecata, ascultand ploaia si privind pe geam la ea.

S-a cerut la masa mare din bucatarie si a terminat acolo de mancat bolul de supa. Nu imi vine inca sa cred ca se urca singura pe scaunul inalt, de bar, si sta fara probleme pe el. Cand a crescut atat de mult? De cand nu mai e nevoie de scanului special pentru masa?

Am scos repede aparatul si i-am facut cateva poze. Emotionata si cuprinsa de teama. Pentru ca uit.
O astfel de dupa-amiaza, absolut banala, fara nimic deosebit, cu o ploaie de vara si o supa de pui. Cat as tine-o minte? Si cat de ingrozitor de dureros mi se pare sa o uit.
Pentru ca aceste clipe simple, aceasta liniste, clipocitul supei si sunetul cu care lingurita i se loveste de bol, manutele ei cu unghii care iar au crescut prea mult, usor colorate de plastelina cu care s-a jucat inainte de masa, „pupița” (aka bubița) de la deget, acoperita cu leucoplast magic cu printese, toate sunt lucruri atat de marunte incat se uita cel mai usor.
Si ziua aceasta, macar aceasta, absolut banala, eu vreau sa o tin minte putin mai mult. 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply