0
0 In Uncategorized

Vinurile saptamanii: Syrah Corcova 2009 si Peter Lehmann Shiraz 2006

Valentin Ceafalau, Vinul.Ro Saptamana aceasta vom iesi un pic din tipare si, in loc de un vin al saptamanii, vom avea doua recomandari. Acestea sunt Syrah Corcova 2009 (producator: Corcova Roy & Damboviceanu, DOC-CMD Mehedinti, 14% vol. alc) si Peter Lehmann Shiraz 2006 (importator: Heinrig Distribution, 14,5% vol. alc.), vinuri prezentate in premiera la cea de-a patra editie a targului Good Wine, eveniment ce se desfasoara in perioada 26-28 noiembrie in Bucuresti. Cu toate ca provin din acelasi soi, cele doua vinuri sunt diferite unul de celalalt. Doua expresii distincte ale terroir-ului, doua abordari diferite in vinificatie. Syrah-ul de la Corcova este, pana acum, cel mai reusit vin scos pe piata de producatorul din Mehedinti. Tanar, cu unele ascutimi care ii tradeaza pe alocuri aceasta “cusur”, vinul impresioneaza prim expresia sa aromatica (tonuri intense de visine, piele si ierburi, cu subtonuri de menta) si prin textura prietenoasa, catifelata. Un vin feminin, raportul aciditate-tanini facandu-l sa para, mai ales pe final, foarte suculent. Peter Lehmann Shiraz 2006, in schimb, este rotund, supracopt si concentrat. Aromele foarte elegante si asezate trimit catre ciocolata, prune afumate, coacaze si condiment, cu unele sclipiri vanilate provenite de la lemnul in care a fost maturat. Un vin cu o structura robusta, textura densa si o fructuozitate aparte care se aseaza perfect peste aceasta constructie, aproape musculoasa. Syrah Corcova 2009 va fi disponibil pe piata, incepand cu luna decembrie, la aprox. 35 de lei, iar Peter Lehmann Shiraz 2006 poate fi cumparat din magazine specializate si restaurante cu preturi cuprinse intre 65 si 130 lei.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply