Cine salveaza un om, salveaza o lume intreaga. (Talmud)

Eu nu am prea vorbit despre filme. Am amintit de Before Sunset si Before Sunrise acum mult timp. Dar cred ca, atunci cand mai dau de filme bune, care dau de gandit, ar mai trebui sa si scriu despre ele.

Va, vis et deviens zace in calculatorul meu de aproape doi ani. Doi ani! Mi l-a recomandat un bun prieten, cel care m-a initiat in tainele cinematografiei spaniole, dar pentru ca filmul era in franceza si scenele de la inceput semanau cu un documentar sfasietor de pe Discovery, nu m-am simtit niciodata pregatita sa-l vizionez.

Etiopia 1984-1985

In urma recunoasterii ca evrei cu drepturi depline a evreilor etiopieni (Falachas), Israelul, cu ajutorul Americii, organizeaza o vasta operatiune (operatiunea Moise) de aducere a etiopienilor in Tara Fagaduintei.

Pentru a ajunge acolo, ei trebuie sa porneasca in exil, sa traverseze granita si muntii in Sudan, unde exista o mare tabara si de unde porneste podul aerian spre Israel.
Dar aceasta tabara atrage mai multi refugiati, nu doar evrei, ci si crestini si musulmani.
O mama crestina are puterea de a-si trimite fiul impreuna cu o alta mama (evreica) in Israel, doar pentru a-l salva. Micutul Schlomo traieste mai intai drama despartirii de mama, pierderea mamei adoptive (care il salveaza din tabara de refugiati) si apoi duplicitatea de a se preface evreu.

Adoptat de o familie de francezi de stanga, Schlomo primeste sansa de a trai intr-o familie normala si de a fi inconjurat de dragoste si caldura. Macinat de minciuna care este obligat sa o ascunda, devenit evreu prin circumstanta, infruntand rasismul si discriminarea, Schlomo traieste mereu cu speranta ca isi va regasi mama.

Daca ma plangeam de curand de o carte unde sunt doar mame ratate, in acest film toate mamele sunt eroine exceptionale. De la mama care isi alunga cu o palma fiul pentru a-i salva viata, la mama care trece peste durerea mortii propriului copil pentru a-l salva pe altul, la geniala mama adoptiva.

Mama adoptiva pare a fi centrul magnetic al intregului film, in jurul careia se invarte viata celorlati membrii ai familiei. Calda, puternica si incapatanata, Yael ofera o lectie pretioasa de cum se poate invinge orice prin iubire si rabdare.


Cand religia ucide

Dintr-un grup de copii care mureau de foame erau salvati doar cativa. Doar cei ce corespundeau din punct de vedere religios.

Oare ce valoare mai are religia atunci cand ea este folosita ca motiv sa lasi copii sa moara?

La polul opus, este familia adoptiva care dovedeste ca a fi un om bun nu inseamna in mod exclusiv a fi un om religios. Ei dovedesc ca poti face fapte bune doar pentru ca esti OM!

Salvezi un om, salvezi o lume intreaga!

Gandul acesta iti ramane cel mai persistent in minte la finalul filmului.

Ne este usor si comod sa ne spunem ca nu putem face nimic pentru copii din Africa sau pentru ursuletii koala. Ridicam din umeri si ne linistim scrupulosi constiinta.

Hai sa nu privim asa de departe si sa nu ne bucuram ca ne-am gasit motiv pentru a nu actiona. Sa incercam a fim mai atenti in jurul nostru si va garantez ca va exista un suflet care are nevoie de atentie si ajutor!

Lectia asta am invatat-o saptamana trecuta.

De doua ori pe saptamana dau de mancare la 4 catei dintr-un sat de langa Timisoara. Imi cunosc masina si deja ma intampina latrand veseli, ocupand pozitii strategice pentru a-si primi portia de mancare.
Saptamana trecuta am remarcat un catel nou, negru si schiop. Ii privea curios pe ceilalti catei, dar ii era teama sa se apropie de locul unde se impartea generos mancare. Cu o bucata de carne in mana m-am apropiat incet de el. A adulmecat carnea din mana intinsa, dar nu a vrut sa o manance.

In schimb s-a ridicat pe cele trei picioare si s-a apropiat spre cealalta mana, mana libera, cea cu care l-am mangaiat.

El avea nevoie doar de un pic de dragoste si de atentie!

Vedeti? Se poate. Priviti doar un pic mai atenti in jurul vostru!