N-am sa neg ca am citit cartea asta cu o rapiditate iesita in comun. Nu am sa neg nici faptul ca m-am prapadit de ras. Dar trebuie sa subliniez totusi faptul ca de multe ori ma opream scandalizata din lectura pentru a exclama „Ce naiba ai in cap femeie??!!”
Am scris si eu despre shopaholism si am povestit acolo care sunt trairile mele legate de aceasta manifestare – se pare – preponderent feminina.
Ei bine, fatuca asta (Rebecca) ma intrece cu totul si depaseste si limitele pe care simtul meu puternic dezvoltat de conservare nici nu le poate concepe.

Ca sa intelegeti mai bine: personajul e prins pana in gat in datorii, bancile o vaneaza etc si decide sa aplice sfatul tatalui ei -ori sa economiseasca, ori sa castige mai mult. Si alege pentru inceput sa economiseasca, incepand sa gateasca in loc sa manance in oras. Numai ca ajunge sa cheltuiasca o avere pe ustensile de bucatarie – care dadeau bine in magazin – dar pe care habar nu are sa le foloseasca. Pleaca sa-i cumpere un cadou colegei de camera si sa intoarce acasa cu o bluza si doua perechi de cizme…pentru ea! 🙂

Bineinteles ca in plus fata de aceste manifestari sinucigase pentru portofel, exista si o poveste de dragoste care este obligatoriu sa se sfarseasca intr-un happy-end care sa ii asigure si un card de cumparaturi foarte potent.

Desi unele actiuni ale eroinei mi se pareau atat de deplasate incat pareau mai degraba de domeniul SF-ului, totusi toata povestea pare reala. Probabil ca in lumea asta larga exista femei care cheltuie mai mult decat isi permit, care nu pot trece pe langa o vitrina fara sa cumpere ceva si care isi pierd orice simt al masurii si al responsabilitatii puse in fata unui afis ce anunta reduceri.

Pana una-alta, eu ma delectez cu descrierea (foarte exacta!) a sentimentului de implinire si multumire de sine, pe care orice femeie il incearca cand are in mana o plasuta plina cu cumparaturi:
That moment. That instant when your fingers curl round the handles of a shiny uncreased bag – and all the gorgeous new things inside are yours. What’ it like? it’s like going hungry for days, then cramming your mouth full with warm buttered toast. It;s like waiking up and realizing it’s weekend. It’s like the better moments of sex. Everything else is blocked out of your mind. It’s pure, selfish pleasure.

*in romana cartea se gaseste la librarii; in engleza se gaseste in Real (da, da, la „cumparaturi fara egal” :)))