progres-nu-perfectiune

 

In ultima vreme incep sa ma simt agasata de imaginea mamei perfecte. Ca facut, saptamana trecuta feed-ul meu de Facebook a fost inundat de o multime de articole din blogosfera romaneasca despre cum mamele nu petrec suficient timp de calitate cu copiii. Ok, recunosc, este o lupta, dar ajunge cu facutul de rusine si cu etichetarea.

Nimenui nu ii este usor. Toate ne luptam sa facem lucrurile cat mai bine cu putinta, sa impacam toate aspectele vietii noastre. Nu ne ajuta cu nimic daca suntem continuu bombardate cu articole care ba ne cearta ca nu avem grija de noi, ba ne cearta ca petrecem suficient timp cu copiii, ca nu gatim organic, gluten free si sugar free, ca nu aplicam metoda konmari de impaturire a bluzelor sau nu ne rezervam o ora incheiata de „mindfulness”. Ajunge!!!

Pentru mine fiecare zi este o lupta de a gasi un oarecare, fragil, echilibru. E o lupta si sa scriu acest articol, cu copiii urland in jurul meu in intuneric, improvizand un joc de-a fantomele. E o lupta sa ma concentrez si sa imi urmaresc sirul gandurilor.

Nu mai accept sa ma faca cineva de rusine pentru ca nu reusesc zi de zi sa asigur copiilor un minim de 5 grupe alimentare. Asta e, uneori traiesc pe paine prajita si mere. Si nu pentru ca as fi eu vreo lenesa cu frigiderul gol, ci pentru ca refuza orice alternativa. Nu-i bai, maine rad tot, mi-ar rontai si urechiile. Si am invatat sa ma relaxez, sa nu ma mai invinovatesc, sa imi amintesc ca le-am oferit optiunile si ei au ales asta.
Nu este vorba despre a „cobori stacheta” Este vorba despre a-ti alege bataliile si a-ti doza efortul. Sunt subiecte la care nu negociem: statul in scaun de masina sau ora de somn. Dar in rest, let it go, let it go, vorba cantecului.

Mereu incep ziua cu cele mai bune ganduri. Fac tot ce pot sa mearga bine pe toate planurile. Sunt o mama care lucreaza acasa, ceea ce inseamna ca pe langa copii, mancare si curatenie, am si o lista luuuunga de lucruri de facut pe plan profesional. Deseori plang de epuizare. Noaptea, cand ma culc, dupa aproximativ 18 ore de „focuri”, adorm aproape instant. Si daca va intrebati, nu dorm neintrerupt pentru ca inca alaptez si va jur ca incep sa cred ca stiu ce inseamna tortura prin nesomn. Dar imi propun sa imi fac si eu o prioritate din somn.
Nu va zic astea sa ma plang, ci doar sa va spun ca lucrurile sunt departe de a fi perfecte sau usoare. De fapt, sunt al naibii de grele.

Si recunosc: uneori deschid laptopul si spun copiilor: Mama are de lucru acum. Faceti ce vreti, dar lasati-ma in pace 10 minute! 
Nu functioneaza mereu, dar cand ma asculta, inseamna ca voi lucra 10 minute intr-un vacarm de nedescris si jumatate de casa va fi cu susul in jos. Dar e un compromis pe care sunt nevoita sa il fac.
Nu, copiii nu se pulverizeaza pentru ca ii „indepartez” si le spun ca in acel moment am altceva de facut. Pana ce si mezinul a inceput sa inteleaga, iar cea mare intelege foarte bine. Ba mai mult, din discutiile cu ea, am realizat nu doar ca intelege, dar apreciaza ceea ce fac si – ba mai mult – a inteles ca acest efort il fac pentru a putea sta acasa cu ei.

Citind toate aceste articole sau comentarii despre perfectiune, mintea mea se activeaza involuntar si ajung sa fiu coplesita de vina. Ca nu stau destul cu copiii, ca nu avem suficiente activitati, ca nu gatesc suficient de sanatos, ca stau cu ochii in monitor/agenda (de telefon am scapat pentru ca nu mai am smartphone de cateva luni). Si, in general, ca mama care lucreaza de acasa, o vina URIASA ca vrand sa le fac pe toate, nu mai fac nimic bine. 
Bun, dupa ce trece valul de rusine si incep sa gandesc rational, imi spun urmatoarele (iar acesta este un mesaj scris cu drag pentru toate mamele care lucreaza de acasa si sunt familiarizate cu acest sentimente):
Indiferent cat este de greu, sunt acasa cu ei. In caz de nevoie, sunt aici. Eu sunt cea care alege ce le pune pe masa si eu stiu ce si cat mananca. Eu ii culc. In momentele dificile, pot lasa totul deoparte si sa ii alin, sa ii impac, sa fiu cu ei. Da, sunt nevoita sa stau cu ochii in monitor deseori. Da, trebuie sa le zic deseori „nu pot acum, am putin de lucru.” Dar desi ma simteam ingrozitor de vinovata, aceasta replica a mea nu a facut decat sa le exerseze rabdarea si abilitatea de negociere. I-a facut sa gandeasca singuri solutii. Punem un cronometru sau stabilim o alta forma prin care imi mai lasa cateva minute pana fac ce doresc ei. Cu cel mic e inca dificil, dar am un arsenal de distragere a atentiei (carioci, plastilina, creta etc).
Nimeni nu face totul perfect (va spun un secret: cine sustine asta, (se) minte!). Nu va mai invinovatiti si alegeti sa faceti tot ce va sta in putere in fiecare zi. Nu cautati sa fiti perfecte, ci sa progresati. Cu suisuri, cu coborasuri, cu zile bune si zile grele, lucrurile se schimba, copiii cresc, apar mereu noi provocari.


Acesta este micul meu discurs de incurajare si sfat pentru mamele care lucreaza de acasa, dar indiferent de programul vostru, identificati-va propriile avantaje. Nu mai permiteti rusinii sa se strecoare in viata voastra.

Multa lume ma tot intreaba cum le fac eu pe toate, cum bifez totul de pe lista. Si repet din nou si aici: nu bifez tot! 🙂 asta e secretul. Scopul listei nu este sa bifez tot, ci sa am un plan de actiune. „Inaintez” cu acel plan cat imi permite ziua, prioritizez si ma ocup de urgente cand apar. Dar seara nu ma (mai) invinovatesc cand nu e totul bifat. Pentru ca stiu ca am facut tot posibilul.

 


2 Comments

dori · 16/11/2016 la 07:50

Ceau,

Nu lucrez de acasa, asa ca nu stiu cum e dar sunt in concediu de crestere al copilului.
Eu pur si simplu m-am saturat de articolele care ma fac sa ma simt vinovata ca nu fac destule pentru fiul meu, pentru ca nu cumpar haine organice, detergenti bio la 200 ron cutiuta, pentru ca nu fac toate activitatile posibile, pentru ca nu folosesc scutece textile (am incercat si doar probleme am avut cu ele).
Nu mai vreau sa cumpar chestii doar pentru ca ma fac sa ma simt vinovata, ca nu as vrea sa depun efortul necesar sau sa ofer bebelusului tot ce e mai bun.
Nu mai vreau sa aud sfaturi de la persoanele ajutate de toata familia in cresterea copilului, de la persoane care uita sa spuna si partile grele in cresterea copilului.
Incerc cat pot … si ziua mea are doar 24h

Irina · 16/11/2016 la 17:52

Trebuie doar sa ne amintim cat mai des ca nu suntem in competitie cu alte mame. Adevarata munca este doar a noastra cu noi insine, de la zi la alta, ca sa ne atingem cel mai inalt potential.
Te imbratisez cu drag!
Spor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dezvoltare personala

Top 4 carti despre libertate financiara

1. TONY ROBBINS – BANII: STĂPÂNEȘTE JOCUL (cartea o gasiti aici) Probabil cea mai bună carte de educație financiară scrisă în ultimii 20 ani. O carte plină de informații, care, deși se adresează în primul Citește mai mult…

Curatenie

Caiet de organizare – rutina zilnica de curatenie

Caietul cu rutina zilnica il gasiti aici.   Acum cativa ani am citit un articol pe un blog care mi-a schimbat complet perspectiva asupra productivitatii personale. Pana in acel moment, credeam si eu (ca majoritatea Citește mai mult…

Dezvoltare personala

10 sfaturi pentru a fi mai productiv

In vremurile de azi productivitatea devine tot mai problematica din cauza numeroaselor distrageri care ne bombardeaza din toate partile. Telefoanele, mailurile, notificarile, toate ne incetinesc din ceea ce dorim cu adevarat sa realizam si deseori Citește mai mult…