Cand incepi o astfel de carte ai anumite asteptari. Adica daca stii ca este o carte despre obiceiurile oamenilor din prima dimineata „dupa”, te astepti sa obtii anumite raspunsuri.
De genul: daca nu poti daca nu te speli pe dinti imediat dupa trezire, daca trebuie sa faci de indata patul etc., inseamna ca ai avut in copilarie probleme cu mama sau inca suferi din cauza lipsei atasamentului patern. Sau ma rog, chestii de genul asta.
In schimb, Kaufmann (nu pot sa nu ma gandesc la magazin), isi umple cartea cu povestile a mai multor perechi si a viziunii lor asupra primei dimineti de „dupa”.
Toate bune si frumoase daca exemplele lui nu ar fi fost niste concluzii de bun simt, ceva ce as fi putut spune si eu fara sa realizez un studiu despre asta. Si atunci nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la Kaufmann ca la genul ala de cercetatori de care auzi la radio ca au facut o descoperire/cercetare absolut inutila, care nu foloseste nimanui.
Cartea putea fi salvata fie daca – dupa cum spuneam mai sus – Kaufmann adauga si niste interpretari ale anumitor comportamente sau daca incerca sa se foloseasca de exemple mai neobisnuite, care sa ma puna pe ganduri sau sa te incite.
Pana una alta, Kaufmann ne vorbeste despre grija ca nu ai periuta de dinti la tine in casa necunoscuta, despre grija de a-ti fi curs rimelul (pai normal, din moment ce clar nu ai fi avut timp sa te demachiezi!) sau ca ai facut cearcane ( din nou, dupa o astfel de noapte e cel putin normal!).
Apoi vorbeste si despre socul (mai ales al femeilor) la vederea pentru prima oara a cuibului de burlac al partenerului. Doamnele sunt scandalizate din cauza culorii tapetului, din cauza ca prosopul e murdar, muced si cu un miros dubios (cam cum sunt si cearceafurile) sau ca printul nu foloseste gel de dus – are doar un sapun in baie.
Pai daca nu mi se ofera o explicatie profund psihologica a refuzului de a achizitiona un gel de dus, eu nu sunt interesata de baia respectivului!
Si daca nu ne-am plictisit deja, urmeaza o chinuitoare prezentare a ceea ce au mancat oamenii in prima dimneata „dupa”. Croissante, prajituri cu ciocolata (cei mai romantici), spaghete reincalzite sau sandwich cu carnati. Ba ca au mers sa le cumpere, ca ca se gandeau la calorii si la grasimi, ba ca – mama doamne! – cum adica sa mananci spaghete la micul dejun??!!
Concluzia? M-am plictisit grozav.