Cum ma mai apuca pe mine cheful de a pierde vremea (cu folos zic eu) pe site-uri culinare, am dat de o serie de retete cu portocale. Prima pe care am incercat-o mi-a ridicat mai multe semne de intrebare. In primul rand eram nehotarata sa imi fierb puiul in suc de portocale!

Dupa ce am trecut peste aceasta prejudecata, m-am lovit de alta. In mintea mea (si memoria papilelor mele gustative), tarhonul se potriveste cu carnea de porc. Cum sa pun tarhon pe pui?

Si uite asa, avand de trecut doua obstacole culinare, mi-am luat inima in dinti, am privit gales pieptul de pui care risca sa fie sacrificat pe altarul experimentelor culinare si am inceput sa gatesc.

In primul rand aveti nevoie de piept de pui cu tot cu piele. Eu asa il prefer, ignorand cu desavarsire aportul caloric mai ridicat. Il taiati in doua, la jumatate si il sarati.
Intr-o tigaie puneti la incins 2 linguri de unt cu 2 linguri de ulei de masline. Caliti pieptul de pui in tigaie, pana cand pielea prinde o culoare apetisanta.
Puneti apoi puiul intr-o tava, turnati peste el o jumatate de cana de suc de portocale, 1 cana supa de pui si presarati cu tarhon.
Dati la cuptor pana cand sosul scade cam la jumatate.

Este o minunatie de reteta. Carnea este foarte frageda (ai jura ca nu e piept!) si puternicele arome amestecate ale portocalelor si tarhonului dau un rezultat neasteptat de gustos. Eu l-am servit cu pireu pufos si salata verde.

***

Ingredients:
4 chicken breasts, skin attached
2 tablespoons butter
2 tablespoons olive oil
Salt and pepper
1/2 cup orange juice
1 cups chicken broth
2 sprigs tarragon

Sear the chicken in oil and butter until golden. Put the chicken in a baking skillet together with the orange juice, chicken broth and tarragon and let it cook until the sauce is reduced to half.
Season with sald and pepper and serve with mashed potatoes.