Sta la masa mare din living si isi mananca iaurtelul de seara. Eu trec val-vartej pe langa ea, ba cu haine de pe sarma, ba hranind cainele, ba culegand jucariile, ca in toate zilele ce se apropie de sfarsit.
Ii pica o picatura de iaurt de pe lingurita, intre farfurie si ea, pe masa. O priveste circumspecta si impinge farfuria un pic mai incolo.
Grabita si neatenta la necazul ei, o intreb de mai mananca. Imi arata cu degetelul picatura de iaurt. Nu inteleg, si imping usor farfuria inapoi in fata ei, mai-mai sa dau peste picatura de iaurt. Ea ma opreste si impinge farfuria din nou in spate.
Imi arata descumpanita picatura si repeta nervoasa „bzzz bzzz”. Nu inteleg, dar privesc pe masa, spre locul unde imi arata ea cu degetul. Pe furnicuta desenata (la ea toate insectele sunt bzz bzz, mai putin fluturasi care sunt…ei bine, fluturi :))) sclipea picatura de iaurt. Iau un servetel si o sterg.
Imediat dupa asta, isi trage farfuria in fata si mananca cu pofta tot ce a ramas.
Cand s-a intamplat asta?
Cum a ajuns copilul meu, autodiversificat, care se manjea cu toate si in urechi, sa fie atat de curat si atent?
Cum de foloseste tacamuri mereu, e atenta sa nu se murdareasca si cand se intampla, se sterge ca o domnisoara de pension la gura cu servetelul? Cand s-au intamplat toate astea, fix aici, sub nasul meu?
Autodiversificati pe pace. Nu veti creste un mic salbatic, ci un pui de om care se bucura de mancare si de libertatea de a fi curat nu doar din constrangeri sociale, pentru ca il sterge mama la gura, ci pentru ca asa ii place lui sa se simta.