0
0 In Uncategorized


O poza trista.

Citesc tot mai des ( sa nu mai repet faptul ca experimentez chiar eu) despre stresul la romani, despre goana asta nebuna a vietii moderne, cand uiti de mama si de tata, de familie si de orice inseamna viata in afara jobului.

Nu am o solutie. Poate pentru ca solutia este sa te opresti si tocmai asta nu poti face. Cand intri in joc, devine un cerc vicios, din care de regula te scoate o trauma.

Rememoram azi zilele senine de pe vremea bunicii, cand femeia statea acasa si isi astepta barbatul cu mancarea calda. Nu as putea face asta. Mi-as pierde mintile in prima saptamana. Probabil mi-as otravi barbatul si as pleca chiar eu sa castig banii adusi de el.

Azi doi prieteni mi-au atras atentia asupra acestui aspect.

Primul, de care ma leaga o istorie mai mult decat doar amicala, mi-a atras atentia ca uit, ca pierd usor notiunea timpului. Ca imi masor timpul in functie de numarul de interviuri, de viteza de derulare a proiectelor, de timpii morti in care trebuie sa gasesc alternative inovative de recrutare. Iar cele 3 zile libere au fost pentru mine un chin, un fel de gaura neagra doar pentru ca am fost obligata sa stau acasa. De aceea timpul s-a dilatat si am gresit calcule temporale.

Al doilea, prieten drag si vechi, mi-a cerut sa nu ma uit pe mine. Mi-a amintit de multe din visele pe care le-am pus deoparte ( in ideea ca le rezolv cand se mai aseaza treburile – news flash: ele nu se „aseaza” niciodata!)…

Sa nu va asteptati ca m-am trezit la realitate. Sa nu credeti ca de maine voi delimita jobul de viata mea, ca voi avea timp de mine, ca imi voi face timp de o lunga plimbare in parc la asfintit, ca voi iesi cu prietenele doar sa colindam orasul (pe jos!) sau ca voi indrazni sa-mi fac un plan de vacanta.

Nu! Maine voi bea din nou cafeaua pe fuga, voi goni la lucru (btw, de ce naiba ne grabim toti asa dimineata?), voi lucra pana seara tarziu si voi ajunge acasa cu suficienta energie sa cobor cu cainele 5 minute in fata blocului, sa fac un dus si sa ma trantesc in pat.

Restul vietii mele? O voi trai cand se vor mai „aseza” lucrurile!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply