Nu am mai intrat nici macar pe propriul meu blog de aproape o luna. La naiba, cand imi e viata personala in pioneze parca nu mai am timp nici sa …traiesc.
Normal ca nu am sa desert aici tot tumultul meu interior. Dar ma supara ca in aceste zile ma blochez. Si mai grav este faptul ca nu las sa se vada. Rad, glumesc, prietenii ar fi siguri ca nimic nu s-a petrecut. Poate doar faptul ca uneori dispaream la ore ciudate sau nu mai puteam fi gasita nicaieri, a mai ridicat unele firave suspiciuni.
Acum poate s-au mai linistit unele lucruri. Am fugit. Din nou. Dar de data asta macar am fugit intr-o directie, nu doar de dragul fugii.
Probabil voi mai disparea si de acum incolo. Multi prieteni nu vor afla de ce. Dar acum puteti sta linistiti, pentru ca acum nu imi mai este teama.

Am reusit insa sa mai si citesc una alta. Dupa Iubita locotenentului francez (ce m-am mai distrat si de data asta) m-am aventurat sa citesc din nou Adio, arme de Hemingway.
Poate multi o sa ma contrazica, dar mie cartea asta nu imi place.
Prima oara am citit-o la 14-15 ani si am strambat din nas si atunci. Cand am inapoiat-o unei batrane profesoare am emis intransigenta judecata ca dialogul intre cei doi este prea simplist, primitiv. Nu am gasit nicaieri mari cugetari, mari adevaruri despre viata sau iubire. Si atunci batrana mea profesoara mi-a zis cu talc „Iubirea nu are nevoie de cuvinte mari.”
Ei bine, mi-a inchis gura.
Acum, la aproape un deceniu distanta, am zis sa reiau lectura. Ca deh, acum pot intelege si eu iubirea din cuvintele simple. Ei bine, nu….
Am lasat-o repede balta.

Prin urmare acum recitesc Camus…Strainul e gata. Acum citesc Ciuma.

(Note to myself: sa nu mai citesti Ciuma in timp ce mananci!)

PS cam de o luna recitesc carti ( Teatru de Blaga, Colectionarul si Iubita locotenentului francez de Fowles, Lolita :))), am incercat Hemingway si acum Camus)…dar o data cu Camus ma opresc si reiau lista de carti necitite. E luuuunga 🙂