Masa anotimpurilor este un coltisor din casa unde puteti sa ilustrati anotimpurile anului si sa urmariti impreuna cu copiii ritmul naturii.
Acest coltisor are un rol important in ritmul si rutina copiilor, fiind modul prin care urmariti in interior schimbarea anotimpurilor din exterior.
In primii ani de viata, copiii nu vor studia in mod constient natura, iar obiceiul de a aduna „bunatati” din natura pentru a le expune pe masa anotimpurilor ii va ajuta sa devina devreme constienti de succesiunea anotimpurilor, de efectele fiecarui anotimp fata de mediul inconjurator, dar va va ajuta si pe voi – adultul, adeseori absent – sa va conectati mai bine la natura.
Nu exista reguli stricte in a construi o masa a anotimpurilor. Puteti sa va orientati dupa urmatoarele idei:
*sa fie intr-un loc inaltat, un loc usor de vazut si de observat
*sa ilustreze anotimpul in curs (primavara, vara, toamna, iarna)
*incercati sa folositi panze colorate, ilustrand cromatic anotimpul (de ex, verde pentru primavara, galben pentru vara, portocaliu pentru toamna, albastru pentru iarna)
*incercati sa nu aveti doar un spatiu plan: folositi etajere (cum am eu, e facuta de bunicul ), folositi pietre, crengi etc
*masa anotimpurilor poate fi doar un mic muzeu de obiecte pretioase, adunate sau gasite impreuna, dar poate sa spuna si o mica poveste.
*incercati sa folositi cat mai mult materiale naturale (lemn, bumbac, fetru, plante etc)
La noi in casa, masa anotimpurilor contine lucruri cu care Natalia se si joaca. Dar acest lucru nu este obligatoriu. Oricum, aranjamentul are un rol special si obiectele de acolo de obicei sunt puse inapoi, avand un statut special.
Din punctul meu de vedere, toamna este cea mai ofertanta pentru masa anotimpurilor: frunze uscate, flori uscate sau proaspete, ghinde, castane, nuci, dovlecei, porumb etc.
Decoratiunile de fetru (legumele, coronita „Rod bogat” si coronita de pus pe cap) le avem de la Emilie’s Nature.
Sper sa va placa masa noastra si sper sa va inspire sa creati si voi un coltisor similar.
[…] Masa anotimpurilor – Toamna […]
[…] Masa anotimpurilor – Toamna […]