0
2 In Uncategorized

Indreptarul unei fete confuze III

Mama imi spusese de copil, cu vocea profetica ce o folosea cand urmarea sa memorez cuvintele ei, sa ma feresc de barbatul frumos, sa ma feresc de barbatul de lume, pentru ca viata alaturi de el este o calatorie sigura prin cel mai incins iad al geloziei, indoielii si umilintei.

I-am ignorat si aceste cuvinte (ce altceva sa faci cu povetele materne apocaliptice?) si acum cativa ani, un barbat frumos mi-a taiat calea (la propriu), si-a atintit ochii asupra mea si fara sa inteleg exact ce a vazut, am constatat, amuzata si cam speriata, ca nu isi mai poate lua privirea de la mine.

Si pentru ca istorisirea mea sa se incadreze in toate cliseele necesare povestilor frumoase de iubire (fie ea spirituala sau fizica!), barbatul acesta era frumos, cu pielea fierbinte, cu cea mai frumoasa gura si cele mai frumoase gropite.
Da, era frumos. Dar atat.

Amintirile mele se rezuma aproape in exclusivitate la acele de ordin tactil, pentru ca fiecare conversatie se incheia dupa o fraza prea lunga rostita de mine si privirea lui admirativ-mirata-“cu gandul la alte cele” insotind un “ihi” inecat deja pe pielea mea.

Si incet, incet am inceput sa duc o viata dubla si sa-mi descopar noi abilitati de socializare rabdatoare: noptile mi le petreceam insotindu-l la numeroasele sale obligatii de ordin social (o terminologie pompoasa pentru “hai ba la o bere!”), iar ziua mi-o petreceam citind tolanita in pat.

Imi respecta orele de lectura cu o sfiala religioasa, asemanatoare cu teama oamenilor care pasesc intr-o biserica si se simt coplesiti de necunoscut si de fantastic. Dadea muzica mai incet, nu ma mai intreba nimic, isi oprea telefonul si uneori se apuca si de gatit doar sa nu ma intrerup eu.

Nu mi-a fost straina nici intrebarea existentiala “De ce dracu suntem noi impreuna?” cu variatiunile “Ce dracu vede asta la mine?” (mai ales dupa ce ma durea gatul privind in sus la fotomodelele ce-l sarutau dezinvolte – ignorandu-mi total prezenta – si il chemau inapoi in viata lor) sau “De ce dracu stau eu cu asta?” (mai ales dupa ce observam ca orice conversatie incercam sa o incep se sfarsea inevitabil la un monolog din partea mea si un sarut – probabil sa ma faca sa tac – din partea lui).
Invocarea necuratului era cruciala pentru a sublinia damatismul lipsei de raspunsuri.

Si barbatul acesta frumos a inceput sa faca ce nu mai facuse niciodata in viata lui: sa cucereasca (in mod tactic!) o femeie.
Si m-a trezit de dimineata soptindu-mi versuri din Minulescu (“Opreste-ma!…Nu ma lasa sa te sarut, Caci gura mea In clipa-n care iti saruta gura Iti soarbe lacoma si respirarea…”), si dupa o cearta a plecat in miez de noapte trantind usa, dar s-a intors peste cateva ore cu un brat plin doar de flori albe, cand eram bolnava statea pe un scaun langa mine, imi pazea somnul, imi mangaia parul…

Si orgoliul sau a ajuns sa nu-i mai reflecte frumusetea si nici el nu a mai tinut seama de ea. Doar mana mea mai intarzia pe pielea lui, doar eu ma trezeam zambind pe intuneric cand ii vedeam umbra ascunsa in gropita dreapta cand tragea din tigara, doar eu mai pastram constiinta nepotrivirii noastre.

Indreptarul unei fete confuze I
Indreptarul unei fete confuze II

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    rebeccamohl
    25/11/2007 at 09:56

    Poate si el simtea nepotrivirea insa nu-i pasa. Cand ti-e drag de cineva nimic nu mai conteaza… Carpe diem, parca asa era…

  • Reply
    ama
    25/11/2007 at 18:18

    Vai de mine! 🙂 prea-s rationala!

  • Leave a Reply