Inghetata din ceai de ghimbir

img_9114

Banuiesc ca v-a cam uimit titlul, nu? Pai ori e inghetata, ori e ceai. Sa va mai spun ca e un remediu pentru raceala? ­čÖé

Dar hai sa le luam pe rand!

In primul rand,ceaiul de ghimbir este probabil remediul meu favorit in caz de raceala. Imi place gustul, este antiinflamator, antiseptic si intareste imunitatea. Il folosesc preventiv mereu, strecurandu-l in mancare, mai ales in supa de pui/oase si ador aroma pe care i-o da.

Virozele fetitei mele se manifesta de obicei cu dureri de gat, pe care incercam sa le potolim cat mai natural, cu miere si propolis. Dar deseori, in mijlocul bolii, cand refuza mancarea, imi cere…inghetata. Si eu i-as da ceai.

Doar ca la partea cu ceaiul intampin doua probleme: (1) fetita mea nu bea ceai (doar apa) si (2) si, de obicei, la dureri de gat imi cere ceva rece, nu cald.
Da, da, am fost si eu victima preconceptiei ca daca te doare gatul, nu ai voie sa mananci/bei rece. Iar acest mit era insotit de cel cu interzicerea lactatelor. Dar tot citind despre asta, am aflat ca nu e chiar asa (gasiti un articol aici) si ca inghetata poate aduce unele beneficii: hidrateaza si ofera cateva calorii bolnavului (care poate nici nu poate inghiti altceva de durere), actioneaza ca anestezic local, calmeaza durerile si – daca este facuta din ingredientele potrivite – poate chiar sa ajute vindecarea. Atentie insa, inghetatele „traditionale” cu mult zahar pot agrava infectia.
Dar pastram informatia esentiala: la unele dureri de gat ajuta sa mananci ceva rece. 

Avand aceste informatii, m-am aventurat sa pregatesc o inghetata „medicament”.

Ingrediente 
1.5 l apa
2 plicuri de ceai de ghimbir sau doua feliute de radacina de ghimbir
miere dupa gust
putina lamaie
Asa ca am fiert un ceai concentrat de ghimbir, l-am indulcit din abundenta cu miere si am adaugat la final putina zeama de lamaie. L-am racit si l-am turnat in formele de inghetata.
Sa va spun drept, e atat de gustos, incat eu l-as manca oricum, nu e nevoie sa fiu bolnava! ­čÖé Este dulce si putin iute de la ghimbir: un deliciu revigorant.

Data viitoare vreau sa fac aceste remedii de raceala si mai interesante (si, sper eu, si mai eficiente), combinand ceaiul de ghimbir cu ceaiul de merisoare. Acesta trateaza infectiile virale ale faringelui si laringelui si – bonus!- este foarte eficient in cazul infectiilor urinare. Fiind de culoare rosie, voi avea niste inghetate simpatice roz (efect bonus!).

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *