0
3 In Uncategorized

Fara nume

Mi se pare ca suntem acceptati doar daca putem fi catalogati.

Nu conteaza ce vrem sa spunem, nu ne asculta nimeni, daca numele nu ne este insotit de o functie sau un adjectiv. Trebuie sa fii ceva bine determinat pentru a putea avea o parere.

Cand orbecai tu insuti dupa tine, cand te lovesti de colturi ascutite si te intorci la loc, cand incerci sa o apuci pe camp si sa parasesti drumul asfaltat de altii, parerea ta nu mai conteaza. Esti nebun, devii instabil, nu mai ai credibilitate.

Ca sa poti emite pareri trebuie sa fii om serios si sa te supui normei. Trebuie sa lasi pe altii sa te poata incadra in mod usor si fara dubiu intr-o categorie. Cand ii zapacesti cu propria ta indecizie, nu mai esti demn de atentie.

Cand parasesti o linie trasata si verificata pentru a incepe ceva nou si neasteptat nu te poti astepta decat la dispret, uneori (rar!) mascat in eleganta unei uimiri. Pierzi totul pentru ca ai riscat ceva nou si nu te mai poti astepta la sprijinul solid oferit de cei ce credeau ca stiu ce e cu tine.
Brusc esti ciuta batailor (de joc) si pe langa faptul ca proprii tai pasi sunt nesiguri, pe langa faptul ca te incearca si pe tine teama de necunoscut, trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca o faci singur.

Te amagesc cu vorbe mari despre independenta, curaj, sa faci precum simti, dar cand simti cu adevarat ceea ce faci iti dai seama ca nu are cum sa fie simplu.

Si atunci isi scot coltii la tine si te maraie cu gura plina de bale.

Cei mai mari teoreticieni ai schimbarii si curajului nu sunt decat oameni esuati lamentabil in norma. Isi construiesc imperii pe ideea de inovatie, doar pentru ca nu au curaj sa priveasca ca totul e construit pe aceleasi principii.
Cand faci ceva neasteptat, cand alegi impotriva curentului, nu ai nevoie sa iti reamintesti zilnic ca faci ceva deosebit, nu e nevoie sa scrii reguli despre asta, sa iti masori drumul in procente si venituri, nu e nevoie sa cauti aprobarea celorlalti.

Cand in sfarsit ai nimerit pe drumul potrivit nu mai conteaza nimic, pentru ca linistea si fericirea ta anuleaza orice forma de contabilizare.
Esti doar tu si iti este atat de bine incat nu s-a inventat inca o eticheta pentru tine.

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    vic
    11/06/2009 at 11:17

    nu prea am avut timp sa caut organizarea blogului asta:

    1. nu te-am mai gasit pe bookblog
    2. unde-i mara si cutzu ala

  • Reply
    Camelia
    11/06/2009 at 13:01

    de-obicei oamenii au nevoie de o categorisire nu numai pentru a te recunoaste mai usor ci si pentru a-si demonstra ca parerile tale sunt urmarea unui indelung, stabil interes din partea ta.

    De exemplu: vorbesti despre beneficiile medicamentelor naturiste si esti doctor? Inseamna ca ti-ai dedicat ani din viata pentru a studia corpul uman.

    Vorbesti despre politica si esti jurnalist? Inseamna ca ti-ai dedicat, cu mult efort, timpul ca sa ajungi sa vorbesti despre astea in cunostinta de cauza. Corect?

    Ce au in comun astea doua e ca de fiecare data vrei sa fii auzit, indiferent ce esti. Poate de aia oamenii au nevoie de un motiv sa te creada, ca sa vada ca ti-ai dat interesul sa fii un expert in domeniu.

  • Reply
    ama
    12/06/2009 at 07:38

    @Vic –
    1. am parasit bookblog de vreo doua luni
    2 mara si cutzu sunt bine sanatosi. ii gasesti mereu in sectiunea Din lumea celor care nu cuvanta

    http://ama2675.blogspot.com/search/label/Din%20lumea%20celor%20care%20nu%20cuvanta

    @Camelia – nu ma refeream la catalogari de ordin profesional, ci mai degraba la acele categorii de ordin moral si social.

  • Leave a Reply