0
2 In Uncategorized

A doua luna

A doua luna cu Natalia a insemnat noi schimbari si premiere zi de zi. De la primul zambet, la primul gangurit sau chiot, la dezvoltarea unui atasament pentru buburuza ei de jucarie sau la placerea cu care savureaza rutina plimbarii de dimineata si a baitei de seara.

Dormitul pana tarziu pare o amintire foarte indepartata, Natalia imi da trezirea la 5.30-6.00 dimineata. Am incercat sa o amagesc cu intarzierea orei de alaptare, dar nu am obtinut nimic – asta e ora ei de trezire si pace. Si m-am dat eu dupa ea, ma culc devreme, uneori la 10.30 sa prind cateva ore bune de somn.

Totusi sunt multumita – dupa o masa in jurul orei 20.00 doarme dusa pana pe la 02.00-03.00, atunci se trezeste pentru inca o alaptare si doarme iar pana dimineata. De asemenea suntem printre acei norocosi care inca nu stiu ce sunt aia colicii.

Am si invatat multe pana acum si am prins curaj in aspecte care imi dadeau fiori inainte sa o nasc.

De exemplu, o manevrez cu mult mai mult curaj. Manevrarea a devenit dificila doar din cauza marimii ei – aproape 7 kilograme si peste 60 de cm.

Am invatat ca, indiferent de opinia populara cum ca daca raspunzi la fiecare plans al copilului il rasfeti, studiile recente au aratat ca daca raspunzi nevoilor bebelusului ii dai o senzatie de incredere si siguranta si plansul indelungat, de abandon, duce la eliberarea de hormoni care inhiba dezvoltarea creierului. Si da, sunt zile in care Natalia e ca o maimutica agatata mereu de mine. Sunt zile epuizante, la finalul carora nu imi doresc decat sa plang de epuizare. Dar sunt rare si in rest este absolut independenta. Doarme singura in patutul ei, in camera ei. Si am invatat ca ma cheama doar cand are nevoie de mine – foame, ragait sau alte neplaceri bebelusesti.

Am devenit tot mai convinsa de beneficiile alaptarii si pe zi ce trece devin un sustinator tot mai infocat. Imi doresc mai multa educatie si informatie in aceasta directie pentru ca nu mai vreau sa aud cum mamici renunta la alaptat pentru ca nu au „lapte bun” si care nu satura bebelusul!

Co-sleepingul nu prea functioneaza la noi. Merge la un somn de dupa-amiaza, dar noaptea mi se pare chinuitor si foarte stresant sa dorm cu ea in pat. De aceea evit sa o fac si apelam la asta doar daca e excesiv de matzaita.

Am inceput de curand sa iesim si la plimbare cu carutul prin sat – pana acum ieseam doar in curte. Plecam imediat dupa micul-dejun, ceea ce inseamna ca pe la 7 dimineata ne plimbam pe ulitele satului. Si e grozav! Aerul e racoros si incredibil de curat. E ora la care oamenii incep sa se trezeasca, sa plece la lucru, e ora la care se aduna vacile sa fie scoase la camp. Natalia sta o vreme treaza, priveste fascinata in jur si apoi adoarme dusa, obosita de aerul curat de afara.

Iesirile noastre de dimineata sunt umbrite doar de durerea lui Lulu care urla prelung la poarta toata perioada cat suntem plecate. O aud de la strazi distanta si mi se rupe sufletul de durerea ei. Sper sa inteleaga in curand ca ne intoarcem de fiecare data cand plecam.

Sambata dimineata este dedicata iesirilor in 3 in oras. Fie la cumparaturi, fie sa rezolvam alte cele. Natalia doarme dusa in masina si putem sa o caram pe unde vrem noi.

Ridica cu usurinta capul fiind intinsa pe burta, il intoarce usor de pe o parte pe alta. Pe burta fiind isi ridica intreg trunchiul. Cand o tinem in brate se impinge cu picioarele sa se ridice. Asezata pe burta se poate deja deplasa – adio zile de liniste cand unde puneam bebelusul acolo il gaseam!

Un scurt moment de joaca 🙂

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Anonymous
    06/06/2011 at 16:20

    sa va traiasca minunea si sa va bucurati de ea..eu ma uit cu mare drag pe blogul tau si ma bucur ca iti mai faci timp sa ne impartasesti noutati
    asteptam si noi o bebelina in viata noastra in dec..si de abia astept sa o tin in brate
    multi pupici
    Corina

  • Reply
    ama
    07/06/2011 at 06:54

    Corina felicitari pentru bebelina 🙂 ma bucur ca iti plac povestile din viata noastra, in curand o sa vezi si tu ce minunat este sa ai o asemenea minune in brate 😉

  • Leave a Reply