In general, prima reactie a oamenilor cand afla despre mine ca sunt o mama care lucreaza de acasa se imparte in doua categorii. O categorie, destul de numeroasa, considera ca asta inseamna ca doar imi e lene sa ma duc la lucru (adica intr-un loc special desemnat, intr-un interval orar fix). A doua categorie vede in asta un Taram al Fagaduintei, unde ai tot ce e mai bun din doua lumi, unde curge lapte si miere si toate se rezolva ca prin magie.

Ei bine, ambele categorii se inseala. Desigur, timpul si efortul investit cand lucrezi de acasa este direct proportional si cu veniturile pe care le castigi. Nu toate mamele care lucreaza de acasa au castiguri consistente, dar pentru bugetul familiei, economiile facute prin faptul ca un parinte sta acasa + micile castiguri in plus, inseamna de fapt un mare plus.

Cu cat cresc castigurile, cu atat creste si volumul de munca. De aceea, zilele unei mame care lucreaza de acasa trebuie sa se dilate cumva si sa faca loc la minim 6-8 ore de munca concentrata (minim). Asta in timp ce copiii sunt mereu in preajma, trebuie facuta mancare, curatenie si o mie de alte sarcini casnice. Deci nu e vreun Taram al Fagaduintei, ci mai degraba o lupta continua pentru a nu iti pierde mintiile intre atatea sarcini.

Cu toate acestea, pentru multi aceasta alternativa este atragatoare si majoritatea mamelor cauta sa lucreze de acasa. Este foarte greu sa o faci cand nu stii exact ce stii sa faci sau nu ai o specializare care sa iti permita sa o monetizezi cu usurinta. Si mai ales daca nu ai spirit intreprinzator, rabdare si abilitatea de a intui de ceea ce e nevoie pe piata muncii intr-un anume moment.

Dar daca decizia e luata, iata cateva dezavantaje de luat in calcul de mamele care vor sa lucreze de acasa.

1. Programul de lucru

Este chinuitor sa gasesti timpul necesar pentru a lucra cand ai in grija 24/7 unul sau mai multi copii mici. Nu ai garantii niciodata. Cu toata buna-vointa ta, de multe ori, cand in sfarsit ai liniste sa te apuci de lucru, esti prea epuizata sa mai faci ceva coerent. Lupta cea mai grea este sa iti gasesti ritmul. Iar apoi sa ai flexibilitatea sa te adaptezi mereu la nevoile copiilor. Cu cat cresc, programul lor se modifica si tocmai cand credeai ca ti-ai gasit orele perfecte de lucru, trebuie sa faci o schimbare majora.

Scenariul ideal este sa ai ajutor cateva ore pe zi, dar eu nu am avut niciodata si stiu cum e cand trebuie sa jonglezi cat mai bine cu toate. Adevarul este ca jongland cu atatea “farfurii”, mai mereu scap cate una pe jos.

2. Trebuie sa inveti sa te concentrezi cu adevarat

Desigur, aproape orice job traditional la birou are o multime de intreruperi. Dar, credeti-ma, una e un mail care asteapta un raspuns urgent si alta e sa te opresti din lucru sa ai grija de copil intr-un moment dificil. Trecerea aceasta brusca de la concentrarea profesionala la mintea de mama este epuizanta. Si trebuie sa inveti sa ai puterea sa te concentrezi cu adevarat in acele mici ferestre de timp pentru a putea avansa cu adevarat si cu munca.

3. Trebuie sa te gandesti la viitor

Mai exact, cati ani planifici sa lucrezi de acasa? Care sunt planurile tale de cariera? Munca pe care o desfasori acasa te va ajuta sau nu sa avansezi in cariera?
Daca telul tau este sa nu te mai intorci la lucru (in mediul traditional), trebuie sa iti pui si problema asigurarilor la sanatate si cele pentru pensie. Citeste legislatia privind varsta de pensionare femei, iar apoi continua facand o mica simulare de calcul salariu brut, sa vezi mai exact cati bani reprezinta taxele dintr-un salariu. Intreaba-te daca activitatea ta poate (cat mai curand posibil) sa sustina aceste cheltuieli.

4. Izolarea si singuratatea

Aici conteaza foarte mult ce fel de om esti tu. Teoretic, introvertit sau extrovertit, te poti adapta. In ambele cazuri este nevoie insa sa iei in calcul nevoia de socializare, sa stii clar de cata socializare ai nevoie pentru a te simti bine. Eu, o introvertita veritabila, am nevoie de foarte putina socializare si nu am dus deloc dorul colectivului. Dar daca te stii iubitoare de oameni si de socializare, ai grija sa iti acorzi timp pentru asta, astfel incat sa nu ajungi la frustrari care sa iti zadarniceasca eforturile de a lucra de acasa.

5. Ai grija de timpul petrecut cu familia

Aflata in goana continua de a “fura” ici si colo cateva minute in care sa lucrez, deseori am cazut in capcana de a neglija timpul petrecut cu familia. Adica sa fac ceva contrar tocmai motivelor pentru care am ales sa lucrez de acasa. E nevoie de mare grija, discernament si intelepciune pentru a trasa niste limite cand lucrezi de acasa.

Eu una am facut mari progrese de cand am inceput sa tin un “jurnal” de productivitate. Mai exact, sa imi notez ocazional strategiile de lucru, ritmul zilei si momentele in care pot lucra, dar si ceea ce a functionat si mai ales ce nu a dat rezultate.