0
1 In Uncategorized

Despre plans

28 aprilie 2013

Cand era Natalia bebelus, plansul nu era o problema pentru ca lucrurile se rezolvau destul de usor cu alint si tzitzi. Atunci auzisem prima oara de Aletha Solter si de teoria cu plansul benefic si am ridicat suspicioasa din sprancene. La acel moment nu concepeam ca Natalia ar fi putut sa planga si eu nu as fi avut ce sa fac… 

Timpul a trecut, Natalia a crescut si a inceput sa experimentez mai intens lumea inconjuratoare. A inceput sa se ridice in picioare si sa cada, a inceput sa observe ca Aldo pleaca cu jucaria si nu se mai intoarce oricat il striga, a inceput sa isi doreasca sa deschida usa dar a vazut ca nu ajunge s.a.m.d. 
Si de fiecare data a plans. 
Cu furie si cu frustrare, cu amar, cu resemnare.

Am mers mereu la ea, am luat-o in brate si m-a refuzat. Ma impingea nervoasa si se arunca pe jos, trantea cu obiectele ce ii cadeau in mana si izbea cu palmele de perete. Si apoi plangea si mai tare. 
Si parea ca, de cate ori incercam sa o iau in brate, mai rau o provocam. 
Si ma frustram. Ingrozitor. 
Apoi, incet incet, am inceput sa ma resemnez si sa o las sa-i treaca. 
De cate ori plange, ma duc la ea si daca ma refuza, o asigur ca sunt alaturi de ea si astept sa se racoreasca si sa ma accepte. Si mereu, dar mereu, in cateva minute, vine si ma ia in brate si isi plange necazul pe umarul meu. 
Vreau sa subliniez aici un aspect esential: nu sunt de acord sa lasi copilul sa planga! Singur, neconsolat, izolat (!!!). Iar daca vorbim de bebelusi, nu exista scuza pentru un astfel de gest. 
Dar e bine sa stiti ca plansul nu inseamna mereu ca e ceva in neregula, ca gresiti ceva. 
Am fost adesea intrebata, de tineri parinti, ce are bebelusul de plange, din moment ce e schimbat, e la temperatura optima si a mancat. 
Ah, daca plange, sigur e ceva in neregula! Sigur nu s-a saturat cu laptele de la san, asa ca hop cu completarea. Daca plange, sigur are colici, asa ca hop cu o suita de picaturi costisitoare si absolut inutile. Daca plange, sigur il doare ceva, asa ca hai cu Nurofenul, asa, preventiv (ca o fi masea, ca o fi deochi). 
Si spun si aici ce le spun mereu si lor: uneori e normal ca cel mic sa planga. De prea plin. Daca v-ati asigurat ca nevoile de baza ii sunt satisfacute, nu sunteti deloc de ajutor daca intrati in panica si va speriati de un copil care plange. 
In loc sa va temeti, luati copilul in brate (atata timp cat e mic si va lasa :)) si alinati-l, asigurati-l ca sunteti alaturi de el si ii intelegeti supararea. Poate pe moment nu, dar in curand veti putea citi sursa micilor frustrari zilnice. 

In viata de zi cu zi, ne lovim de multe surse de plans. Unele pornesc de la faptul ca o opresc sa faca lucruri periculoase sau dureroase, iar altele isi au ca sursa frustrarile de mic omulet caruia nu ii ies toate pe cat de bine si-ar dori.
Nu ii interzic plansul si nici nu ii minimalizez motivele supararii. Nu ii distrag atentia cu o jucarie noua si lucioasa, pentru ca nu rezolv nimic cu ea. Sursa va ramane acolo. Nu fac din absenta plansului o lupta de principiu.

Plansul e acolo. E uman, e bun, e eliberator. Nu rezolva problema aproape niciodata, dar face bine.

**********************
Desi nu sunt de acord (inca) cu toate teoriile ei, urmariti acest interviu despre plans cu Aletha Solter de pe noul canal YouTube Totul despre mame, la sectiunea Coltul specialistului.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Anonymous
    30/10/2013 at 17:26

    Mie mi s-a parut interesant interviul doamnei. In ce fel nu sunteti de acord cu teoriile dansei? E doar o curiozitate.
    Multumesc, Laura

  • Leave a Reply