De dimineata m-am delectat cu postul Rebeccai, despre vizita noastra de acum cateva zile.

Daca se poate asa ceva, Aldo este un caine mult prea sociabil si fericit. El a ajuns sa sperie lumea cu fericirea lui, cu felul in care se bucura fara discriminari de oricine si orice.

Ar trebui sa luam lectii de la Aldo. Poate eu ma mai molipsesc de la el (ca doar eu sunt principala tinta de revarsare a bucuriei si iubirii), dar ar fi atat de bine sa invatam de la el bucuria de a trai. Simplu si cu infinita caldura.

Chiar daca isi infige ghearele in tine, o face doar pentru ca e prea bucuros sa te vada si nu mai stie cum sa puna frana in goana spre tine. Cand sare pe tine si se uita la tine, stii ca el sincer se bucura ca tu esti acolo tocmai pentru ca el sa iti arate cat de fericit este cat te vede.

Si cum sa nu te opresti sa nu te intrebi de unde atata energie, atata iubire?

Poate in felul meu uman si exagerat de rational nu pot intelege aceasta generozitate sentimentala.

Priviti aceasta mutrisoara, cu limba scoasa si sunt sigura ca nu va puteti abtine sa nu ii zambiti!

Mai multe poze gasiti tot la Rebecca.

***
Schimband total registrul.
Azi, cand conduceam spre iesirea din Timisoara – pe acolo pe unde poti sa accelerezi linistit – am auzit melodia asta.
A fost ca o lovitura in moalele capului, mi s-au inmuiat genunchii, imi venea sa trag pe dreapta si sa ma smiorcai unor amintiri atat de indepartate incat nici macar nu le mai tin minte.
****
La rugaminti repetate, trebuie sa intocmesc o lista de cadouri pentru ziua mea si Craciun. Adica doua liste. Adica o lista de doua ori mai cuprinzatoare.
Nu stiu ce sa scriu pe ea…
*****
Citesc Playing Sardines, o carticica de povestiri, majoritatea cu puternice accente gurmande.
Un deliciu! Citind pagini intregi despre cele mai savuroase mancaruri, despre dragoste si mancare, despre sexualitate si mancare, mi s-a facut si mie pofta sa gatesc.
Nu va spun si ce am gatit – incropit mai exact, cu ce aveam la indemana in casa – dar va asigur ca a fost delicios.