In ultimii ani, de cand orasele au devenit tot mai aglomerate, tot mai multi oameni au inceput sa aleaga sa isi cumpere o casuta cu un petec de pamant in localitatile din vecinatatea orasului.
Migratia aceasta este facuta mai ales de tinere familii si asa am facut si noi cu aproape 10 ani in urma.
Nu a fost o trecere usoara de la viata de oras la cea de tara. Iar lipsa unei comunitati inchegate s-a resimtit intr-o forma sau alta in acesti an.
Majoritatea celor mutati de la oras au o viata solitara. Merg dimineata la lucru (in oras) si se intorc seara. Pot trece luni de zile fara sa te intalnesti cu vecinul de peste drum. Nu o face nimeni intentionat sau cu rea-vointa… ci pur si simplu viata cotidiana este asa cum este: aglomerata, solicitanta, epuizanta. Si atunci cand in sfarsit suntem acasa, este mult mai simplu sa ne vedem de ale noastre sau sa stam tolaniti in fotoliu la Tv sau cu telefonul in mana decat sa iesim din casa.

Personal cred ca si social media joaca un rol urias in problema asta. Pentru ca ne da impresia de “socializare”, o socializare facila si la indemana. O socializare facuta de pe canapea, care nu necesita efort si care ne permite sa stam in bula noastra. Pentru ca socializarea reala, cu oameni reali, necesita efort: necesita efortul de a ne urni de pe canapea, de a intelege ca suntem diferiti si ca in ciuda diferentelor noastre putem convietui frumos si in beneficiul tuturor.

Pe un grup local de Facebook, discutand despre problemele pe care le avem cu gunoiul vegetal din curti, un domn a sugerat sa achizitionam impreuna un tocator de frunze si sa il folosim cu totii. Propunerea lui a avut zero reactii. Si nu pentru ca ideea era rea (dimpotriva!), ci pentru ca increderea umana nu se construieste prin monitoare. Este nevoie de interactiune, de socializare reala si de construirea unei comunitati.
Sa va dau un alt exemplu. Noi nu suntem mesteri de felul nostru, nu avem tot soiul de ustensile si unelte din simplul motiv ca nu le folosim si investitia in ele nu s-ar justifica. Iar cand ni s-a stricat poarta, aveam nevoie de un flex pentru a taia o bucatica de metal si nu stiam cine are si cui am putea cere. Am rezolvat doar cand am dat cu decorativa casa si mesterii aveau si un flex la ei. A durat cam 10 secunde rezolvarea problemei…

Aceasi problema o aveam si cand ne incalzeam pe lemne si aveam nevoie de drujba. Cauta om cu drujba, roaga-te de el, stai dupa el etc. Investitia intr-o drujba doar pentru o ora de utilizare pe an nu se justifica nici din punct de vedere economic, nici practic. In plus, nici nu ai unde depozita toate lucrurile care ar fi necesare pe langa o casa: nu pot sa am si drujba doar pentru ca vreau sa tai un copac batran, nu pot sa am flex pentru ca o data la 5 ani as avea nevoie sa tai o bucatica de metal si nu pot sa imi iau si aparat de sudura doar pentru ca trebuie sa sudez o singura bara desprinsa din gard.
Dar, in cazul unei comunitati, toate aceste ustensile atat de utile si deseori extrem de necesare pe langa o casa ar putea fi cumparate, depozitate si utilizate pentru nevoile punctuale ale fiecaruia. 

Ganditi-va altfel: daca pregatiti pranzul singuri, doar pentru familia voastra, o masa imbelsugata poate costa destul de mult. Dar daca, de exemplu, va vedeti la un gratar cu cativa prieteni si fiecare aduce cate putin din ce are, masa va fi mai imbelsugata, mai bogata si mai ieftina pentru toti. 
Acelasi principiu ca la o biblioteca: sa cumperi singur 100 de carti te costa o avere (si dupa ce le citesti nici nu stii ce sa faci cu ele). Dar daca 10 oameni contribuie la cumpararea acestor carti, costurile scad, se pot cumpara mai multe carti si mai multa lume se poate bucura de ele.

Sa nu credeti ca spun povesti aici. Am vazut cateva astfel de comunitati si am vazut minunile pe care le pot face.
Oameni care fac efortul de a iesi din zona de confort, de a se intalni, de a se organiza, de a construi. 
Si toata lumea are de castigat din asta.