Am mai pomenit eu adeseori de dragostea mea pentru Wunderlist, o aplicatie pe care o folosesc (on & off) de ani de zile. Este singura, cea mai longeviva, cea care rezista, dar doar pentru ca este solida si de incredere si imi permite sa programez taskuri repetitive.
Este o unealta consultativa, pentru ca listele am inceput din nou sa le trec pe foaie.
Este destul de usor de observat ca aplicatiile, desi unelte foarte utile adeseori, esueaza in a fi suficient de motivationale.
De ce?

 

In cazul meu am observat urmatoarele:
1. Sunt foarte impersonale
2. Sunt o insiruire de taskuri, de cele mai multe ori lista devine de neutilizat pentru ca e prea amestecata (desi multe aplicatii fac eforturi pentru a va putea ordona taskurile in categorii si/sau cu tag-uri)
3. Ii lipseste creativitatea

 

4. Cand pui mana pe telefon sa vezi ce mai ai de facut, sansele sunt mai mari sa fii atras si de alte programe (mail, Facebook, etc)
Ce e diferit pe hartie? 
Exista o mai mare intimitate, libertate si implicare cand cuvantul este scris pe hartie. 
 
Incercati!
Cand te asezi cu foaia de hartie in fata, scrisul iti solicita creierul in alt mod si gandirea ta se schimba. La mine fiecare lista devine motiv de brainstorming. Fac stelute, sageti, intorc foaia, trag linii, despart si colorez. Niciodata nu mi se intampla asta cu o lista digitala.
Daca sunteti curiosi sa cititi cum functioneaza creierul cand scrietti de mana sau la tastatura, cititi articolul de aici
Pentru mine schimbarea a venit cand, din nu mai stiu ce motive, tot ce am avut la indemana a fost un caiet si un creion. Si am scris.
Am scris mai intai ce mi-as dori sa realizez. Nu va ganditi la nimic major, ci chestii mici si esentiale, precum: bea mai multa apa, fa miscare, mananca un iaurt pe zi, fa un tort etc etc etc
Creionul pe foaie nu s-a oprit la a scrie task-ul. Nu. Creionul a facut o steluta, pentru ca mintea deja punea intrebarea: si cum poti face sa bei mai multa apa pe zi? De exemplu, incepe de dimineata, puneti un reminder, pune pe masa carafa cu apa.
Da, mintea incepuse sa planifice si creionul o ajuta.
O ajuta pentru ca se putea concentra, nu mai alerga, trebuia sa astepte ca mana sa scrie literele. Ca sa nu mai spun ca nu mai existau distrageri. Nu tu notificari, nu tu buton de refresh.
Si asftel, pur accidental, am invatat despre puterea listelor pe hartie. Despre abilitatea de a ma concentra altfel asa si despre cum o dorinta, pusa pe hartie, se transforma atat de usor intr-un plan si devine ceva realizabil.
Motivatia pentru a te tine de treaba este deja un alt capitol, dar uneori si acolo tot o foaie si un creion ajuta.