Sa ne intelegem: pisica mea este una relaxata si de un „miserupism” proverbial.
Nu se sperie mai de nimic, ii ia la bataie pe cateii care ii intrerup siesta si daca vrea ea sa toarca (si vrea des!) nu o intrerup nici bombele.
Si cu o astfel de pisicuta am decis eu sa ma duc la veterinar, pentru prima transa a vaccinarii anuale.
Am inceput pregatirile cu atentie, sa nu ma dea de gol vreun gest necugetat. M-am imbracat in haine de scandal (haine care se pot umple din abundenta de par) si am dat un telefon doctoritei sa o intreb daca este la cabinet.
Nu stiu de ce Mara a presimtit ceva si s-a ascuns. Asadar am fost nevoita sa incep o activitate ce semana a operatiune militara: pe burta, pe coate pe covor caut pisica pe sub pat si dulapuri. Si strig: „Mara? Măruţă? Mămăruţă? Hai la mami! Pis, pis, piiiiis!!!”
Apelez in cele din urma la Aldo si ii cer sa o caute pe Mara. O detecteaza urgent (era concentrat azi) si mi-o semnalizeaza cu doua latraturi zgomotoase. Auzindu-l pe Aldo ca latra a joaca, Mara iese de sub pat cat sa o pot prinde.
Tinand pisica sub un brat, scot la iveala cutia de transport (ar fi fost nebunie curata sa o zareasca inainte sa o prind) si indes pisica in ea. Cu forta! 🙁
Si plecam la drum.
O pun pe scaunul din drepta astfel incat sa ma aiba in fata ochiilor tot drumul. Si bineinteles ca ea profita de asta si incepe un concert sfasitor pe diferite tonuri si modulatii vocale. In clipa in care intram in cabinet, pisica nici nu mai respira. O liniste mormantala.
O scot relativ usor din cusca si o asez pe masa. Ochii ii sunt mariti si pupilele dilatate, iar din blanita frumoasa i se desprind smocuri de par.
Este cantarita – ca orice domnisoara cred ca de asta ii este cel mai frica – si este decretata a fi un „colacel” cam grasut. Mara se rusineaza si ramane linistita pe masa pana doamna doctor pregateste injectia.
Acul ii trece greu prin pielea groasa si singura reactie a Marei este sa stranga din ochi. Ba mai mult, cand doamna doctor maseaza locul intepaturii de pe ceafa Marei, ea da semne ca ar fi gata sa si toarca.
Cand am deschis usa de la cusca nu a mai fost nevoie de munca de lamurire si Mara a tasnit inauntru. In drum spre casa, tot pe scaunul din dreapta, Mara m-a privit cu ochii mari, dar nu mi-a mai miorlait.
Acasa s-a dus direct la Aldo, si-a frecat boticul de el si cred ca i-a marturisit ca cel mai bine se simte langa el.
Bine ca a scapat usor. Benny al meu nu stiu ce a patit la coada, l-a intepat ceva si abia maine merge la doctor.
Am incercat sa il ung cu alifie si maraie si sare la muscat desi are botul legat. Imi imaginez cat de tare trebuie sa il doara. 🙁
Nataşa l-a băgat în sperieţi pe veterinar!
@tomata – depinde si de cat sunt de morocanosi 🙂 mara a avut taiat tot abdomenul (la castrare) si nu i-a scazut nici macar cheful de joaca.
Aldo in schimb plange cu urlete sfasietoare si daca ii strang un pic mai tare labuta cand il sterg pe picioare 😀
@vania – daca tu ti-ai pastrat cumpatul, totul e bine 🙂
A băgat-o într-o cuşcă şi i-a făcut injecţia printre gratii…
nu stiu de unde isi i-au informatiile pisicile astea, dar si ale ..noastre (avem, impreuna cu vecina, vreo 4, pe care le „impartim” frateste…) ghicesc momentul plecarii spre doctor si atunci vor sa doarma, sa manance, sa se joace cat mai duios, pentru a impresiona onorata asistenta, evident!
Bibi a fost mai „navalnic” pe masa doctorului si voia, cu orice pret, sa plece! noroc ca ii legasem (preventiv) o curelusa legata de bentita (cu tinte, te-ncurci!) de la gat – asa am reusit sa il „centram”, pe cand el incerca zboruri de scurta durata masa-aer-masa…
Chitz a fost cuminte – la fel, ii cadeau smocuri compacte de par – de frica, deci? credeam ca trebuie sa ii dau ceva vitamine…
@Anca – pisica naparleste de la stres la veterinar.
la mine naparleste foarte tare si cand o transport la drum lung cu masina. dupa vreo juma de ora, o ora sa vezi cum plutesc in masina smocuri-smocuri de par, desi ea e n cusca :)))