Am inceput sa lucrez de acasa la cateva luni dupa nasterea Nataliei (adica acum vreo 5 ani). Uneori nici nu stiu sa spun exact cand am inceput sau cum. A fost un proces lung si greu. Au fost luni intregi in care nici nu stiam ce fac exact, ce vreau sa fac, luni in care am muncit pe nimic sau pe bani foarte putini, luni in care ma indoiam de decizia mea doar pentru a ajunge din nou la concluzia ca asa e mai bine, luni in care ma entuziasmam, doar sa pic din nou descurajata. Si sa o iau de la capat.

Oamenii nu te sustin.
Insasi exprimarea in romana e improprie. Stai acasa cu copiii. Stai.

Una din cele mai bune prietene, cu care m-am intalnit intamplator intr-un centru comercial, m-a privit dezamagita si a zis ca e pacat de potentialul meu. Nu am mai sunat-o vreodata dupa aceea. Altii mi-au zis traditionalul: Dar pentru ce ai facut tu facultate? Sa stai acasa la cratita?
Bunica nu cred ca intelege nici azi cum imi aduc mie bani dracovenia aia de laptop & telefon & aparat foto.

Este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le fac in viata mea. Dupa cresterea copiilor.
Sa lucrez de acasa. Sa ma organizez sa le fac pe toate: sa fac curatenie, sa gatesc, sa pozez, sa stau cu copiii, sa ii adorm, sa le citesc povesti si apoi sa cuplez mintea care lucreaza.
Uneori tanjesc dupa mersul la lucru. dintr-un singur motiv: sa pot sa lucrez neintrerupta! 🙂
Dar apoi, cat de minunat e sa poti fii acasa sa iti vezi copiii crescand sub ochii tai?!

Ok, repet de o mie de ori: viata asta nu e pentru oricine. Nu e o varianta usoara. Sunt oameni care au nevoie de pauza de acasa pentru a functiona. Aici nu ne impartim in ei si noi. Suntem toti parintii care fac orice sa fie bine. Stiti voi genul! 🙂

Fiind la randul meu o mama care lucreaza acasa, stiu mult-mult prea bine ce inseamna asta. Stiu cat de greu este sa gasesti timpul, puterea, determinarea, motivatia sa te aduni si sa lucrezi. Stiu de cata disciplina este nevoie.
Eu spun asta oricui este dispus sa ma asculte: mamele care lucreaza/vor sa lucreze de acasa sunt o forta de munca uriasa. Oferiti-le conditiile (adica sa nu vina la birou) si nu veti avea angajat mai motivat sa lucreze sau sa termine un proiect. Pentru ca are o motivatie foarte puternica: se trezeste imediat copilul sau peste o ora se intoarce copilul de la gradinita. Credeti-ma, nimic nu te baga in viteza mai tare ca asta! 🙂

In momentul de fata, in Romania exista o asociatie a mamelor care lucreaza de acasa: wahm.ro (intrati pe site pentru toate detaliile)

Acum cateva zile, am primit un cosulet plin cu cadouri de la cateva mame din aceasta asociatie. M-a bucurat mult fiecare dar in parte, fiecare avea ceva special, era muncit si ingrijit. Avea suflet. Mamele mi-au scris si scrisori de mana, in care se prezentau si imi spuneau cate ceva despre ele. Si stiam atat de bine cata munca e in spatele fiecarui lucru….si de aceea le-am apreciat cu atat mai mult.

Va rog, asadar, sa va faceti timp sa va uitati peste produsele si paginile acestor mame. Oamenii talentati, muncitori, cu initiativa, trebuie incurajati si sustinuti.

De la Sew Violet am primit acest grozav tutu si doua bentite asortate. Avem mai multe tutu-uri, handmade sau cumparate, dar acesta mi s-a parut cel mai de calitate si cel mai frumos cusut in straturi.

IMG_20160507_113819

 

Diana, de la Tricouri si altele ne-a trimis o oglinda magica cu zane.

20160507_121940
Cristina, de la DAC Handmade ne-a trimis un cosulet crosetat si o perie personalizat (pe spate o are pe Sofia, pe fata una din zane si numele Nataliei)

20160507_122045

Valentina de la Litere si jucarii de fetru i-a trimis lui Robert o simpatica minge textila, de care tot trage si invarteste de cand a primit-o.

20160507_122222(0)

Lavinia de la Color Spot Design i-a cusut la Robert un iepuras simpatic cu numele lui pe el 🙂 Nu e asa ca e dragalas? 🙂

 

iepuras robert

Un proiect nascut dintr-o colaborare WAHM, Georgiana a facut cremele de la Shea Cosmetics si Loredana cutiuta si borcanasele, pentru un cadou cu totul special.

 

shea cosmetics

Anca de la Homemade Pasta ne-a trimis o punguta aromata de paste curcubeu. homemade pasta

Iar Cristina, de la Editura Creanga Fermecata, a adaugat colectiei mele de carti Waldorf cateva titluri noi.

20160507_122708

Categorii: WAHM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Dezvoltare personala

Daca eu am reusit poti si tu – Laura Vanderkam

Daca as avea un banut pentru fiecare data cand am fost intrebata: „Dar tu cum le faci pe toate?”, nici nu ar trebuie sa mai muncesc. Glumesc, imi place sa lucrez. Si tocmai despre asta Citește mai mult…

Casa

Idei de cadouri de Craciun

  Inca de la inceputul lui noiembrie, eu intru in febra sarbatorilor. Nu, nu decorez inca nimic! 🙂 dar incep sa ma gandesc la cadourile potrivite celor dragi. Si oricat imi sunt de dragi si Citește mai mult…

Organizare

Time management pentru mame care lucreaza de acasa (WAHM)

  Cea mai mare provocare pentru mine, ca mama care lucreaza de acasa, este managementul timpului. Am doi copii mici (care acum au 5 ani si 1 an, dar lucrez de acasa de aproximativ 4 Citește mai mult…