11889497_1168661499827115_302681462787553304_n Am doi copii.
Cu primul am inceput diversificarea la putin peste 5 luni, cu bucati de mancare. S-a descurcat perfect, a mancat din prima. La 7 luni avea 3 mese diversificate si  manca un borcan intreg de iaurt, strigand de nerabdare intre lingurite. La 1 an manca in mare parte singura, cam orice, cu dexteritate perfecta.
Al doilea copil a primit primele alimente la 5.5 luni, pentru ca isi manifesta interesul. Mai mult s-a jucat cu ele si nu am insistat. Pana la 7 luni a ciugulit din mancare (2-3 lingurite/masa). Apoi pauza (aproape totala). Nu il interesa mancarea nici pireu, nici bucati. La 11 luni abia avea o masa diversificata pe zi. O masa insemnand ca o data la cateva zile accepta sa isi inmoaie buzele in ce ii pregateam. I-am pus mancarea in fata si refuza sa o atinga.
Apoi, brusc, s-a pus pe mancat. De pe o zi pe alta. Mancat serios, cantitativ si divers. Dar – momentan – doar pasat. Daca ii dau mancarea bucati, nici nu se atinge de ea.
Si credeti-ma, avand un copil autodiversificat, imi doresc enorm ca si acesta sa invete sa manance singur, sa mestece, sa isi aproximeze cantitati…toate beneficiile autodiversificarii. Dar nu vrea si pace.

Sfaturi?!
Nu am.
Zero.
Nici unul.

Poate unul singur: rabdare.
Nu cred in solutii universale, in grafice, in comparatii. Ii am pe ai mei drept dovada ca, acelasi mediu, aceasi mancare, chiar si acelasi bagaj genetic, pot avea rezultate diferite.

Nu ii intampinati voi cu retete din carti. Aveti rabdarea sa va ghideze ei. Se vor diversifica invariabil, fiecare in ritmul sau, fiecare cu preferintele sale culinare.
Incerc si eu sa le insuflu principii pentru o alimentatie cat mai sanatoasa, dar trebuie sa accept ca poate copilului chiar nu ii place un anumit aliment. Nu e capat de lume, nu se intampla nimic tragic. Indiferent cat e de sanatoasa, eu nu reusesc – de exemplu – sa mananc linte! Si nu vad pe nimeni incercand sa ma oblige sa o mananc sau – mai grav!! – sa ma santajeze sa o mananc.

Cred ca asteptarile legate de ce inseamna o „diversificare de succes” pot frustra incredibil mamele. Si sa le epuizeze. Stiu cum eram eu, aproape ca imi venea sa plang cand se apropia ora mesei si stiam ca IAR nu va manca! Si asta in conditiile in care eram relaxata in privinta unei diversificari tarzi. Dar refuzul acela constant, incapatanat, te face sa te simti ca si cum esuezi zi dupa zi.

Cel mai adesea am auzit ca problema e ca e „prea” alaptat la cerere. Sa fie atunci!

12068797_1199799726713292_2121461209705079868_o

Robert si margelele

Cred in continuare in cateva principii de baza: alaptarea exclusiva pana spre o jumatate de an, o alimentatie sanatoasa (fara semipreparate, cereale speciale etc) si o libertate in descoperirea alimentelor, insotita de o atmosfera pozitiva la masa (un ritual al mesei).
In rest…
Stiu ca sunt multe mame care se lupta cu prunci mofturosi.
Va marturisesc ca, atunci cand primul copil a mancat bine, am crezut ca mananca asa datorita mie, ca eu am facut totul bine si ca mamele cu copii mofturosi sigur gresesc ele pe undeva. Adevarul e insa ca asa cum la primul nu am facut eu ceva (bine), la fel, la al doilea nu eu am gresit ceva. Mi-a luat ceva sa inteleg asta: sunt unici si fiecare se raporteaza altfel la noua viata.

Noi nu suntem aici pentru a-i „inregimenta”, ci pentru a-i ghida. Eu nu sunt aici sa il fac sa iubeasca broccoli, ci sa il ajut sa descopere broccoli. Daca il va manca de acum incolo, tine doar de el si de gustul sau personal.

Mesajul meu despre diversificare este un mesaj despre vina: dragi mame, nu va mai simtiti vinovate! 🙂
Lasati deoparte gandurile, gramele si tabelele. Invatati si voi sa va bucurati de calatoria asta si nu va faceti griji: mai devreme sau mai tarziu, toti vor manca.

Categorii: Copii

5 Comments

Corina · 15/12/2015 la 09:22

Acelasi lucru il patesc eu, are zile cand refuza sa manance, nu vrea nici macar 2-3 lingurite. Aceleasi ganduri ca nu fac ceva bine, ca ii dau prea des prea mult san, ca ar trebui sa renunt la alaptat ziua, aceleasi griji ca nu va incepe niciodata sa manance…… Cand are o zi in care mananca 8-10 lingurite de piure sunt cea mai fericita. Cateodata nu am nici tragere de inima sa ii pregatesc piure, papa pt ca inevitabil ma gandesc ca vor urma insistentele mere refuzul ei si aruncat la gunoi…..macar incep sa realizez ca nu sunt eu vinovata….am facut 11 luni acum cateva zile

    amanicolae · 18/12/2015 la 21:31

    Corina, din multele povesti auzite pana acum, intarcarea nu a facut copilul mai mancacios 🙁 asa ca, bucura-te ca macar poti sa ii dai san! 🙂 In rest, multa putere si rabdare. Stiu cat e de greu!

Cristina · 19/12/2015 la 02:48

Fetita mea a inceput sa manance bine abia dupa un an jumate. Am inceput diversificarea putin inainte de 6 luni, pregatita, informata si cu incredere ca si eu -voi face bine- iar copilul meu sigur va manca sanatos si de toate. Primele 2-3 luni am crezut ca e mai grea acomodarea cu gusturile si texturile noi ale mancarurilor; apoi, mi-am dat seama ca nu va fi prea usor, astfel ca fiecare zi era o noua provocare insotita adeseori de stres, ingrijorare si autoinvinovatire. Cand citeam aici despre fetita ta Natalia, cum cat si ce mananca, ma lua cu ameteala la gandul ca imi privez copilul de atatia nutrienti si nu sunt in stare sa-mi ingrijesc si hranesc copilul corespunzator. Ma consolam totusi cand vedeam ca fetita creste, se dezvolta, pune in greutate chiar si fara mancare (15-20 de lingurite de mancare pe zi, nu mi se pareau deloc suficiente pentru un copil de un an) iar laptele matern chiar ii era de-ajuns in acea perioada (era incadrata bine in toate graficele si analizele-i erau bune).
La un moment dat am abandonat lupta; cu mine si autoinvinovatirea; cu fetita si fortatul ei sa manance. Am lasat-o in ritmul ei si la un moment dat m-am trezit cu ea ca deschide usa la frigider si imi face semn ca vrea mancare. De-acolo incoace, a fost doar o incantare s-o vedem cum in sfarsit incearca de toate, mananca pe saturate si spune ce vrea si cat. Acum se apropie de doi ani, inca e alaptata, dar mai mult de drag si alintare. fiindca laptele meu nu mai constituie hrana principala pentru ea.
Asadar, asa cum spuneai in incheiere, mai devreme sau mai tarziu (cum a fost in cazul nostru) toti vor manca.

    amanicolae · 26/12/2015 la 21:34

    Cristina,
    acum ma si simt vinovata ca povesteam de cat de mancacioasa e Natalia :)) bine, ea si acum e la fel, desi are zile cand traieste doar cu apa (si o las in pace!). De cand am scris articolul, Robert a inceput sa mai manance. Nu mult, dar e un inceput. Atata timp cat este tzitzi, eu nu imi fac griji 🙂

Paula · 19/12/2015 la 09:43

Imi vine sa rad ca exact acum cateva minute ii spuneam unei mamici cam acelasi lucru: copiii sunt diferiti si trebuie adaptat totul la ei 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Copii

Rutina de dupa scoala

Momentele de tranzitie se dovedesc adeseori sa fie cele mai dificile ale zilei. Cele mai mari tranzitii ale zilei sunt: cea de dimineata – plecarea la grădinița/scoala, cea de dupa-amiaza – sosirea de la gradinita/scoala Citește mai mult…

Copii

Lista necesar pentru „scoala de acasa”

Nu imi vine sa cred ca din aceasta toamna am copil scolar! Da, e clasa pregatitoare, e lejer, dar tot se simte ca nu mai e gradinita. Are orar, are diverse ore in fiecare zi, Citește mai mult…

Activitati copii

Plastilină pentru băiță + Concurs!

Am copii mari. Stiti de unde stiu? Ii las singuri la baita! Brusc, acest moment al zilei in care de obicei prezenta mea era obligatorie (macar pentru supraveghere) a devenit momentul meu de relaxare sau Citește mai mult…