0
0 In Uncategorized

.

Lovitura mi-a picat peste coaste si am simtit mai intai carnea fierbinte, osul purtand mai departe (ca un ecou) lovitura, muschii ce m-au facut (fara sa vreau) sa iau o atitudine defensiva (chircita) si sangele cald scurgandu-se prin haine. Cu privirea am ridicat si ura. Cu ochii am si ucis.

A fost ultima lovitura care m-a aruncat la pamant si prima oara cand am ripostat. Am apucat strans incheietura, mi-am infipt cu putere unghiile acolo unde ii simteam sangele pulsand si l-am ucis cu privirea. Acolo si atunci am ucis tot ce simteam.

Cred ca multi subestimeaza puterea urii si a exorcizarii. Putearea de a smulge din suflet (cu „carne de suflet cu tot” – cum ii spuneam unui prieten cu prea multi ani in urma) orice farama de sentiment. Si sa nu credeti ca nu se poate.

Am facut operatiunea asta de multe ori. Smulgand rand pe rand din suflet iubirea. Ca atunci cand iti dai seama ca ea mai mult doare decat face bine. Ca atunci cand iti seama ca ea loveste in loc sa apere. Ca atunci cand iti dai seama ca ea se castiga si nu se obliga.

Prima oara am facut-o cu el, in clipa in care ii tineam incheietura groasa cu mana mea de copil si ii infruntam, de undeva de jos, privirea intunecata. Si atunci am inteles ca ma dezgusta mirosul lui acru, parul lui negru si ondulat si pielea lui rugoasa.
Atunci am invatat cum se face si am aflat ca se poate. Sa smulgi si sa arunci pe jos sa putrezeasca.

Poate am repetat de prea multe ori aceasta crima. Pe parcursul anilor am invatat sa o fac cu atata dexteritate si precizie incat durerea devine una scurta si fulgeratoare. Si gata! Sunt eliberata.
Cum de ce ma eliberez? De sentimente!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply