Acesta este primul roman scris de Kate Atkinson. Dar un roman care a avut un impact atat de puternic, incat, dupa ce a castigat premiul Whitbread pentru debut, a concurat si la cartea anului 1995. Povestea micutei Ruby Lennox nu este senzationala prin nimic, iar tragediile ce se tin lant, prin absurdul lor, sunt doar reflectii din realitatea fiecaruia dintre noi. Kate Atkinson trateaza viata cu pesimism, cinism si pasivism, dar totusi reuseste sa incarce cele mai banale evenimente cu un farmec incredibil.
Actiunea romanului nu este deosebita. Avem aici o veritabila saga de familie, cu increngaturi, “blesteme” mostenite peste generatii, secrete ce ies la lumina si o abundenta de detalii ale vietii de familie. Ruby urmareste istoria familiei mamei sale incepand din secolul al XIX-lea, cand un fotograf francez imortalizeaza frumusetea tinerei Alice si a copiilor ei. Atkinson sare cu usurinta de la o generatie la alta, de la un secol la altul folosind o tonalitate deosebita, si anume persoana I omniscienta. De la inceput vocea autoarei este surpinzatoare: “Exist!”, exclamat de proaspatul embrion fecundat, de viitoarea Ruby. Momentul conceptiei este descris cu mult umor: mama se preface ca doarme, iar tatal, incapatanat de felul lui, nu lasa astfel de mici incoveniente sa-i stea in cale.
Dar vocea micutei fiinte nu va lasa sa va relaxati. Pastrand stilul, tonul trece de la disperare la extaz, in functie de sansele ei de supravietuire. Obiect de referinta in roman, un mic nasture de sticla roz, ce leaga prezentul de trecut, reprezinta si fatul ce se teme de avort, ce isi cheama cu disperare mama in a carui pantec se afla. Viata este doar un dulap, un dulap la care trebuie sa ii gasesti cheile si sa descoperi frumusetea vietii. Nu e mare lucru, nu trebuie decat sa cautam intr-un simplu dulap de bucatarie, intr-o ceasca de portelan cu desene albastre.
Omniscienta este pastrata si in cazul evenimentelor din istoria familiei, dar desi pare absurd si scade din credibilitatea autorului, acest aspect ajuta la pastrarea umorului si a ritmului. Actiunea este foarte complexa, iar trecutul familiei ne este prezentat pe crampeie, romanul fiind construit cu mare atentie din imagini separate, ce dau doar indicii asupra viitoarei evolutii a vietii personajelor. Numai la final, toate piesele se aseaza la locul lor si avem imaginea de ansamblu. Ruby ramane pana la final o voce parca distanta de evenimentele propriei ei vieti, singurele momente in care o simtim “vie” sunt tocmai acele clipe in care vorbeste depsre iubirea si setea de viata.
Este o carte usoara, din categoria celor pe care le citesti fara sa ai puterea sa le inchizi. O carte de o forta incredibila, care parca iti insufla puterea de a privi in jurul tau cu mult umor, care, prin puterea exemplului, sa te faca sa zambesti cand te gandesti in urma la marile tragedii ale copilariei sau adolescentei. Este o carte care vorbeste despre esecul familiei si despre importanta descoperirii individualitatii.
*recenzie aparuta si pe bookblog