0
0 In Uncategorized

Aventurile unei femei intr-un service auto 3 – ITP

Inca de asta vara priveam talonul cu inima stransa: se apropia data fatidica a inspectiei tehnice, momentul in care se da ok-ul (sau nu) micutei mele masini de a mai circula pe drumuri.

Prapastioasa cum ma stiti, eram convinsa ca o sa pice testul.
De fapt avusesem grija sa ma alimentez din timp cu tot felul de povesti horror despre momentul de rascruce si cu inima stransa, cu filozofia lui „ca o fi, ca o pati„, am plecat intr-o insorita dimineata de luni spre programarea la un service autorizat ITP.

Programarea si alegerea locatiei nu s-a facut intamplator.
Mi-am scos de pe internet lista de statii ITP autorizate in Timis si am studiat-o indelung. ITP-urile de reprezentanta au picat din start din cauza scorurilor exagerate si a politicii „nu ai voie sa vezi ce-ti fac la masina”; ITP-urile mari au picat si ele; si am ales ceva intermediar intre joanghina absoluta si decent.

Ajunsa in sevice, ma intampina un domn incruntat, cu o mustata stufoasa si usor conci in spatele ochelarilor cu lentile groase. Era inginer. Adica, vedeti voi, nu era un neica nimeni, mecanic obisnuit. Era domn’ inginer.

Si ma roaga: pozitie – faza scurta – faza lunga. Semnalizare dreapta-stanga. Frane. Marsalier. Bec de ceata. Buuun! Acum sa verificam daca masina e furata: si incepe sa ridice presurile din masina in cautarea unui cod. Primul il gaseste – corespunde.
Usor descumpanita in spatele lui, incerc sa ii explic ca daca m-as risca cu o masina furata, nu ar fi una atat de veche si ieftina. Domn’ inginer nu are simtul umorului si nu pot sa-l abat din drumul sau drept de identificare a masinii.

Momentul de panica se declanseaza atunci cand nu gaseste seria de motor acolo unde ii arata desenul ca ar fi. Ma intreaba suspicios: „Nu ati sters seria de pe motor?”
Ii zambesc rusinata si ii marturisesc cu obrajii in flacari ca nu sunt absolut convinsa care e motorul. Domn’ inginer nu gaseste nimic amuzant in asta, ci ma priveste peste lentilele groase sa se asigure ca nu incerc sa-l trag pe sfoara. „Cam plin de praf motorul, nu se vede bine. De obicei se vine cu el spalat.”
Mandra ca pe asta o stiu, ii raspund: „Dar al meu e pe injectie!” (fie vorba intre noi, nu inteleg diferenta! dar am auzit pe altii ca asa e motorul)
Aceasta remarca il pune pe jar pe domn’ inginer: deci nu sunt atat de nestiutoare pe cat vreau sa par. „Sigur nu ati umblat la seria de la motor domnisoara?”

***

Seria de motor a fost in cele din urma identificata, verificata de 3 ori si s-a constatat ca nu furasem masina. Na bun, urmeaza inspectia in detaliu, cat timp eu m-am relaxat pe o bancuta la soare.
Cand e gata intru in biroul lu’ domn’ inginer si vestea pica asupra mea ca drobul de sare din poveste: nu-mi poate da ITP-ul.

De ce? Ceva poveste complicata despre cauciucuri, cum ca eu am de iarna si alea nu sunt autorizate pe cartea automobilului, ca sa-mi pun de iarna imi trebuie autorizatie de la RAR, ca teoretic nu am voie decat cu cele de vara.
Cand incerc sa argumentez ca asta e o imbecilitate si ca asta imi afecteaza mie eventual mobilitatea si consumul, dar nu capacitatea tehnica a masinii, domn’ inginer imi pune o foaie sub nas si arata inciminator spre casuta de masurare a franei de mana.

Eu nu inteleg pentru ca parametrii normali (nu stiu care e unitatea de masura) erau peste 15, iar eu aveam 18 la masina. Dar domn’ inginer mi-a servit o noua poveste complicata cum ca acel 15 este general, dar de fapt la Ford se cere peste 21.
Argumentul meu de ordin practic – cum ca daca trag frana de mana, numai tirul imi mai muta masina de pe loc – nu l-a convins.

Resemnata, am indesat actele in geanta si m-am intins dupa chei. Cand deodata il aud cum zice: „Asta daca nu vreti dumneavoastra sa riscati.”

In momentul ala am inteles ca povestile horror erau reale, ca nu treci ITP-ul cu masina fara sa indesi ceva si in buzunarul mecanicului. Am oftat plictisita, am privit factura (care era oricum mai mica decat ma asteptam) si am strecurat cu delicatete un bonus pentru „risc” lu’ domnu’ inginer.

Mi-a dat ok-ul, mi-a pus stampila si la final, cand a venit sa-mi deschida usa la garaj, mi-a zis gudurandu-se bucuros pe langa mine „Am zis sa va ajut ca am vazut ca si dumneavoastra sunteti din Hunedoara.”

L-am sfredelit cu privirea si am plecat cu scrasnet din cauciucurile mele ilegal de mari.

***

Mai puteti citi si
Aventurile unei femei intr-un service auto 1
Aventurile unei femei intr-un service auto 2

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply