5 aspecte pe care trebuie sa le iei in calcul daca vrei sa fii o mama care lucreaza de acasa (WAHM)

Zilele trecute am postat in stories o poza cu mine inca in pijamale la ora pranzului. Explicatia este un pic paradoxala: cand ma prinde pranzul in pijamale, nu e semn de lene, ci semn ca am avut atat de mult de lucru incat nu m-am ridicat efectiv de la birou de cand m-am trezit.
Si intrebam pe cei ce ma urmaresc pe Instagram daca considera muncitul in pijamale un avantaj sau un dezavantaj. Majoritatea il considera un avantaj. Doar 4 au zis ca este un dezavantaj. Si eu zic la fel: dezavantaj.
Si de aceea m-am decis sa va scriu un pic despre ce aspecte sa luati in calcul in cazul in cate va ganditi sa ramaneti sa lucrati de acasa.

1. Veniturile
Trebuie sa puneti cu grija in balanta cum va veti descurca cu veniturile. Daca va incepeti activitatea inca din concediul de maternitate, interesati-va care sunt exact prevederile legale privind veniturile suplimentare (ANAF abia asteapta sa va retraga indemnizatia!)
Daca trebuie sa alegeti intre a va intoarce la lucru si a ramane acasa, calculati cat puteti rezista cu banii pe care ii aveti si ce costuri vor aparea in ambele cazuri (ca de exemplu, program prelungit/afterschool). Nu uitati sa nu puneti toate beneficiile in balanta! Masina, telefon, transport gratuit, cat si legea privind tichetele cadou sau bonurile de masa.
Calculati-va cu grija si costurile in caz ca ramaneti acasa.

2. A lucra de acasa inseamna tocmai asta: ca lucrati! Deci nu mereu veti putea sta cu copiii.
Renuntati la imaginile acelea idilice in care mama tine copilul in brate in timp ce tasteaza zambitoare la calculator si raspunde la telefoane.
Nu asta e realitatea!
Realitatea este ca probabil veti fi nevoite sa faceti multe compromisuri. Ca veti lucra la ore imposibile. Si ca, daca afacerea este de asa natura si va fi una de succes, sa fiti nevoite sa angajati pe cineva sa stea cu copiii.

3. Spatiul de lucru si logistica necesara
In functie de natura afacerii, veti avea nevoie de un anumit spatiu, aparatura sau logistica. De exemplu, daca veti coase ceva, veti avea nevoie de o masina buna de cusut, spatiu de un mic atelier si zona de depozitare a materialelor.
Apoi trebuie sa luati in calcul modul de comercializare a produselor voastre, daca acestea sunt in format fizic. Cum le expediati? Cat de aproape e posta? Vine curierul pana la adresa voastra? s.a.m.d.

4. Orele de lucru
Ia in calcul care sunt orele tale de lucru – activitatea iti permite sa ai ore flexibile sau esti obligata sa lucrezi intre anumite ore?
In ambele cazuri, trebuie sa iei in calcul intreruperile.

5. Asigura-te ca este ceea ce iti doresti si ca este ceea ce tise potriveste
Am spus-o si ma mai repet: oricat de idilica ar parea, munca de acasa este departe de a fi perfecta. Daca iti place sa evadezi de acasa si sa socializezi, atunci nu e de tine. Daca ai o cariera pe care o iubesti, nu renunta la ea.
Daca in schimb esti mai introvertita, nu tii neaparat sa iesi din casa in fiecare dimineata si prea multa socializare te oboseste, atunci ai sanse mai mari sa rezisti intr-un astfel de job!