32

Azi fac 32 de ani.
Si este prima aniversare in ultimul deceniu (cel putin), cand ziua mea nu ma gaseste deprimata sau melancolica. Primul an in care am simt ca am crescut, nu doar am imbatranit.
Desigur, maturizarea a fost inevitabila. Am doi copii, asta te scoate zi de zi, de sute de ori, din zona de confort. Dar in fiecare an simteam ca ceva lipseste, ca ratez ceva, ca nu prind ceva ce trece fix pe sub nasul meu.

Acum cred ca aveam dreptate.

 

Eram aspra si neiertatoare. Mai ales cu mine.
In ultimul an am invatat mult. Am descoperit cat de bine este sa te deschizi, sa asculti, sa inveti. Sa fii bland cu tine, sa iti vorbesti frumos si sa fii increzator.

Am scapat de cateva obiceiuri proaste (mai am de lucru!) si am descoperit cat de bine e sa exersezi cu tine pentru a avea obiceiuri sanatoase (fizice si intelectuale).

Si mai presus de toate, bucuria aceasta de nedescris de a fi mama.
E primul an cu Robert si un an in care am fost coplesita de o Natalie minunata, calda si iubitoare.
In fond, tot ce fac este pentru ei. De la cele mai gospodaresti activitati, la mancarea pe care o gatesc, la faptul ca ma dau peste cap sa si lucrez de acasa, la faptul ca incerc sa fiu un om mai bun si sa le fiu un exemplu bun.

Motivatia mea cea mai mare, zi de zi, este ca stiu ca sunt privita de ei.

Pentru anul ce vine imi doresc sa ma pot bucura in continuare de copiii mei, de familie, de lucrurile marunte si simple.
De aceea am pus in poza acestui articol 3 lucruri speciale. Un mic medalion primit cadou de ziua mea de la talentata Emilie,  o crenguta de brad si un ingeras primit cadou de Natalia in pachetelul de Craciun de la gradi.

Sa ne revedem cu bine si in anul ce vine! 🙂