10 idei de a tine copiii ocupati cand mama nu se simte bine

Partea buna la faptul ca lucrezi pe cont propriu este ca nu ai mari batai de cap cu concediul de odihna. Vrei sa pleci in vacanta? Pleci. Bani sa ai! Partea mai putin buna este ca e extrem de dificil sa te desprinzi si deseori ajungi sa mai lucrezi cate putin si in concediu.
Partea proasta cand lucrezi pe cont propriu, este ca nu prea stii ce e ala concediu medical. Cand venitul tau este direct legat de munca pe care o faci, te fortezi si lucrezi cat poti duce.
Cred ca cel mai bine ma inteleg mamele. Ele sunt obisnuite sa duca viroze pe “picioare” pentru ca nu prea ai de ales.
Ei bine, cand ai copii mici, care sunt toata ziua acasa sau e vacanta (sau zile libere de la stat) si tu, mama care lucreaza de acasa, mai esti si racita, lucrurile devin foarte dificile. Pana ajunge si sotul acasa sa iti dea o mana de ajutor, trebuie sa te descurci singura.

De aceea, e nevoie de cateva solutii rapide si eficiente pentru a tine copiii ocupati, astfel incat sa mai apuci sa stai intinsa in pat sau sa bei in tihna un ceai fierbinte.
Iata cateva dintre strategiile mele, cu mentiunea ca acestea trebuie sa fie cu obiecte la indemana si care nu fac (multa) mizerie:

 

 

  1. Scos copiii afara in curte la joaca. O varianta posibila doar celor care stau la casa, dar, hei, nu ma invidiati prea repede pentru ca tot eu fac naveta sa duc copiii la gradinita si scoala.
    Fiind iarna, imbrac bine copiii, in multe straturi, si ii las sa se joace in curte pana se cer ei in casa. Nu ma stresez prea tare din cauza frigului, dimpotriva, cred ca le face bine aerul proaspat. Am astfel cateva zeci de minute de liniste si pace.
  2. Abtibilduri
    Mereu am un stoc ascuns in casa, special pregatit pentru momente din acestea dificile.
    La copiii mici merg cele traditionale, dar cu cat a crescut Natalia, au devenit mai atractive cele reutilizabile, in special cele cu fetite de imbracat.
  3. Jocuri de carti si jocuri de societate
    Copiii le adora si se distreaza copios cu ele. Daca e nevoie sa joc si eu, este o activitate lejera care o pot face chiar si in zilele in care nu sunt in apele mele. Avantajul e ca pot sta jos si pot sa beau si un ceai in timpul asta.
  4. Baita cu lego
    In general, orice baita ii va tine ocupati 20 de minute. Dar daca adaug si piese lego, i-am cucerit complet!
  5. Liber la vase
    Jocul asta e la fel de indragit de bebelusi, cat si copiii mari. Ii las sa isi aleaga cateva vase din bucatarie si ii las sa se joace de-a gatitul sau orice joc mai inventeaza ei. Fascinatia de a include in jocul lor obiecte reale este atat de mare, incat sigur vor petrece mai mult timp jucandu-se cu asta decat cu orice alta jucarie.
  6. Plastilina
    Plastilina nu lipseste niciodata de la noi din casa. Daca vreau sa le fac jocul putin mai atractiv si sa obtin cateva minute in care pot sta intinsa sub patura, le dau cateva obiecte uzuale pentru a le integra in jocul lor cu plastilina: paste uscate, tacamuri, scobitori, tavi de briose, nasturi etc
  7. Jocuri de rol in care eu pot sta intinsa in pat: de-a doctorul, de-a copilul etc.
  8. Puzzle-uri
    Copiii mei iubesc sa faca puzzle-uri, deci am sanse de izbanda cu ei la acest subiect. Daca mai e nevoie de ajutorul meu, acesta e minim si nu cere efort.
  9. De colorat si de desenat
    Le scot la imprimanta ce foi vor ei si ii las sa coloreze in voie.
    Nu includ aici si acuarelele, pentru ca la ele e nevoie de obicei sa adun si sa spal, iar scopul meu este sa nu fiu nevoita sa fac un efort suplimentar.
  10. Citim
    Varianta valabila doar daca nu ma doare gatul. Acum o mai rog pe Natalia sa citeasca si eu intervin punctual doar unde e nevoie.

 

Si bonus!
Pur si simplu le zic copiilor ca sunt bolnava si am nevoie ca ei sa ma lase sa ma odihnesc si sa se joace linistiti. Da, functioneaza. Da, cand mai cresc, trebuie sa fie atenti si fata de nevoile celorlalti. Evident, asta nu se aplica la bebelusi si copiii mici. La mine a functionat undeva dupa varsta de 3 ani la ambii copii.